Oficierea Liturghiei Darurilor mai Înainte Sfințite

În Bisericile ortodoxe, mâine, 5 februarie, se va oficia Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Aceasta este cea de-a treia Liturghie din cultul Bisericii Ortodoxe și se poate săvârși în orice zi a Postului Mare, cu excepția zilelor de sâmbătă și de duminică, a zilelor aliturgice, adică luni și marți din prima săptămână și vineri din Săptămâna Patimilor.

Postul Paștilor este un timp al înfrânării și al pocăinței, iar Sfânta Liturghie este trăirea unei bucurii duhovnicești. De aceea, Părinții Bisericii au hotărât ca, în cazul în care sunt credincioși care doresc să se împărtășească și în cursul săptămânii, să se oficieze pentru aceștia Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, informează TRINITAS TV.

În a treia duminică a Postului Mare, numită și a Sfintei Cruci, în Bisericile ortodoxe se va săvârși Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…