În perioada 17-21 aprilie a.c., se va desfășura la Galați faza națională a Olimpiadei la disciplina Religie, după cum ne-a mărturisit părintele diacon Marian Pătrașcu de la Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La acest important eveniment cultural-spiritual sunt așteptați să participe peste 250 de elevi de la clasele a VII-a – a XII-a din toate județele țării, clasați pe locul I la faza județeană a concursului.
Evenimentul organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos în colaborare cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și cu Inspectoratul Școlar Județean – Galați, va fi găzduit de Liceul Pedagogic „Costache Negri” din Galați, Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați și Universitatea „Dunărea de Jos”- Galați.
Olimpiada, ajunsă la ediția a III-a, este un bun prilej de a evidenția activitățile elevilor și participarea activă a lor la disciplina Religie, precum și implicarea exemplară a profesorilor de specialitate, în procesul didactic, dar și extracurriculare.
Arhiepiscopia Dunării de Jos a pregătit participanților deopotrivă elevi și profesori un dens program duhovnicesc, misionar și cultural de participare la Denii în Catedrala arhiepiscopală, pentru cunoașterea frumuseților spirituale și culturale ale zonelor de la Dunărea de Jos.





