Omiliile Sfântului Vasile cel Mare despre invidie și împotriva celor ce se mânie, au fost imprimate pentru prima oară în versiune audiobook, în lectura lui Victor Rebengiuc, informează TRINITAS TV. Pliat perfect pe arabescurile frazei marelui capadocian, intonând sentințele bogate în comparații și figuri retorice ca un avă sfătos ce-și povățuiește fiul duhovnicesc, nu ca din amvon, ci ca în atmosfera tihnită a chiliei.
Dublu CD-ul a apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Așezământul „Vasiliada” și cu sprijinul Fundației „Aldea-Tudorache”.
Tot la Așezământul „Vasiliada” au mai apărut încă 3 CD-uri. Unul cu Acatistul Sfântului Vasile cel Mare, unul cu Paraclisul și altul cu slujbele Vecerniei și Utreniei. Compact disc-urile pot fi achiziționate de cei doritori din librării și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor. De asemenea, în perioada hramului Catedralei patriarhale vor putea fi achiziționate de la standurile cu obiecte bisericești și carte religioasă special amenajate.





