Anul 2010 marchează împlinirea a 100 de ani de când s-a pus piatra de temelie pentru palatul care urma să devină sediul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, informează „Ziarul Lumina”. Pentru a sublinia importanța istorică a acestui edificiu este de ajuns să amintim că aici a fost proclamată ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie (1925).
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat ființă la 13 ani după Unirea Principatelor din 1859, prin Legea sinodală din 1872, când toți episcopii ortodocși care slujeau pe pământ românesc, în eparhiile Moldovei și Ungrovlahiei, au fost chemați să alcătuiască Sfântul Sinod, sub președinția mitropolitului Ungrovlahiei, care devenea mitropolit primat. În 1877 se făceau eforturi pentru constituirea, la București, a unei Biblioteci a Sfântului Sinod. În 1895 s-a înființat și Consistoriul Superior Bisericesc, care se folosea de același sediu ca și Sinodul. La început, întrunirile ierarhilor și ale Consistoriului au avut loc în clădirile Bisericii Sfântul Dumitru, metoc al Episcopiei Buzăului (azi dispărute). De aici, Sinodul s-a mutat în casele de lângă paraclisul familiei Lahovary (Biserica Sapienței), unde plătea chirie.
Incendiul
În anul 1909, în noaptea de marți spre miercuri (21-22 aprilie), a avut loc un incendiu, provocat de sistemul de încălzire care era învechit. Dintr-un raport (publicat în revista ‘Biserica Ortodoxă Română’, an XXXIII, 1909, nr. 2, pp. 218-223) al preotului Ovidiu Musceleanu, directorul Cancelariei Sfântului Sinod, înaintat către mitropolitul primat, Athanasie Mironescu, aflăm că pagubele au fost însemnate. În foc au pierit, pe lângă mobilier, dosarele sesiunilor sinodale dintre anii 1872 și 1909, ale sinoadelor din 1865 și 1867, actele judecății mitropolitului Ghenadie Petrescu, 500 de volume, dintre care colecția completă a revistei ‘Biserica Ortodoxă Română’, colecții de legiuiri și ‘Monitorul Oficial’, Biblii, diferite lucrări de religie sau de muzică bisericească aflate în manuscris, peste 30 de icoane înaintate Sfântului Sinod spre aprobare, la care se adaugă mai mult de alte 100 de icoane trimise de pictorul Costin Petrescu, tot spre avizare, diplome, tablouri, lucrări curente, corespondență, registre vechi de înregistrat acte, pergamentul scris cu ocazia sfințirii Sfântului și Marelui Mir din 1906 etc.
Tomosul original, scris pe pergament, care marca Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, se afla, din fericire, la mitropolie, în casa de valori. A scăpat de foc Biblioteca Sfântului Sinod, iar după stingerea incendiului, din moloz și cenușă, s-au mai recuperat ‘Condica Sfântă’, sigiliile Sinodului și unele dosare, arse parțial. Cu toate acestea, Sfântul Sinod și-a desfășurat mai departe lucrările în acest local, intervenind, însă, la Ministerul Cultelor, pentru un sediu propriu.
Un nou sediu
În data de 4 mai 1909, Sfântul Sinod, sub președinția mitropolitului primat, Athanasie Mironescu (1909-1911), a înaintat o cerere către Spiru Haret, ministrul Cultelor (1907-1910). Solicitarea a fost aprobată. S-a hotărât construirea unui palat al Sfântului Sinod, la Mănăstirea Antim, pe latura de nord a bisericii, pe locul unde fuseseră vechile chilii, demolate, în parte, înainte de 1840.
În ziua de miercuri, 10 octombrie 1912, a avut loc inaugurarea solemnă a noului sediu, de acum numit Palatul Sfântului Sinod (momentul a fost prezentat în revista ‘Biserica Ortodoxă Română’, an XXXVI, 1913, ianuarie, pp. 22-33).
Sfânta Liturghie a fost săvârșită, dimineața, în biserica Mănăstirii Antim, de către vicarul Mitropoliei Ungrovlahiei, Teofil Ploieșteanul. La eveniment au mai luat parte: ministrul Internelor și ad-interim la Culte, C.C. Arion, administratorii Casei Bisericii, D. Boroianu și P. Gârboviceanu, profesori de la Facultatea de Teologie.
Ministrul C.C. Arion a predat noul local mitropolitului-primat, subliniind simbolul unității românilor exprimat prin clădirea în care aveau să se adune, de acum înainte, ierarhii veniți din toate colțurile țării.
Mitropolitul-primat, Conon, a făcut în cuvântarea sa o scurtă incursiune în istoria Bisericii Ortodoxe Române, de la situația de dinainte de Unirea Principatelor și până în anul 1912. El a menționat unele îmbunătățiri ce erau necesare (o cancelarie cu mult mai multe încăperi, un loc mai spațios pentru arhivă și bibliotecă, cu săli de studiu), pe care nu le aflase în noul sediu. Mitropolitul a adăugat și că locul cel mai potrivit, unde ar fi trebuit să se afle palatul, era Dealul Mitropoliei, lângă Catedrală. Aceste nemulțumiri fuseseră deja trimise Ministerului Cultelor, pentru a se urgenta îmbunătățirile cerute. Mitropolitul a subliniat ca necesară, pe lângă restaurarea bisericii și a paraclisului, ridicarea unui cămin arhieresc, cu încăperi pentru ierarhii care veneau din provincie la sesiunile Sinodului și care astfel erau nevoiți să locuiască în oraș. Cu toate acestea, palatul a intrat, de îndată, în folosința Sinodului.
Prefaceri
În septembrie 1932, artista Olga Greceanu a primit de la Sfântul Sinod solicitarea de a împodobi cu picturi holul central din Palatul sinodal.
După întronizarea patriarhului Justinian (1948), ședințele Sfântului Sinod nu s-au mai desfășurat la Palatul sinodal de la Antim. Chiar în anul 1948 s-au transferat de aici piese de mobilier: pupitre și fotolii de ședință, catedra de prezidiu, care au fost instalate la Reședința patriarhului, pe Dealul Patriarhiei, în fosta sală a tronului patriarhal, transformată în bibliotecă și, ulterior, în sală de întruniri pentru Sinod.
Patriarhul Justinian a dorit ca în fostul Palat sinodal să se amenajeze un muzeu, arhiva și o bibliotecă. În acest sens, pe 19 mai 1959, el a vizitat palatul, împreună cu episcopul-vicar Antim Târgovișteanul, după care a decis modificări importante pentru noua destinație a clădirii. Tot în 1959 a fost comandat mobilierul care avea să deservească Biblioteca, sala Muzeului, precum și rafturile arhivei.
În 1961, Olga Greceanu a continuat pictarea holului central din palat unde domină somptuos portretul patriarhului Justinian; în actuala sală de lectură, fostă de întruniri a Consistoriului, au fost adăugate chipurile sfinților români, mai ales ale celor canonizați în 1955.
Mai târziu, în 1965, Olga Greceanu împreună cu arhimandritul Sofian Boghiu a refăcut zugrăvelile ornamentale aflate la exterior, sub streșinile palatului. Douăzeci de ani mai târziu, în 1985, pe 21 ianuarie, Palatul sinodal a trecut printr-un moment critic. Amplasat chiar în zona unde se amenaja ‘marele’ bulevard ‘Victoria Socialismului’, edificiul trebuia demolat. Grație invenției inginerului dr. Eugeniu Iordăchescu, prin procedeul translație, la Palatul sinodal au funcționat, neîntrerupt, până astăzi: Cancelaria, Arhiva și Biblioteca Sfântului Sinod, Consistoriul Bisericesc. În timp, aici au mai fost instalate și unele Servicii ale Administrației Patriarhale (Atelierele Institutului Biblic).
Activitatea bibliotecii sinodale – ieri și azi
În ultimii ani, Biblioteca Sfântului Sinod și-a lărgit activitatea, ceea ce a condus la o preocupare sporită pentru spațiile palatului. Astfel, au fost refăcute zugrăvelile birourilor și au fost înlocuite instalațiile electrice. Au fost renovate holurile de la intrare și central, sala de lectură, iar la etaj a fost instalat un laborator de restaurare de carte veche. Pentru a eficientiza activitatea misionară, prin organizarea de colocvii, simpozioane, biblioteca a restaurat integral și lărgit sala de vest, fostă de ședințe a Sfântului Sinod. Ea a fost dotată cu mobilier și tehnică necesară sesiunilor de comunicări. În amintirea mitropolitului-primat, care a inaugurat palatul în 1912, sala a primit numele de ‘Conon Mitropolitul’, fiind sfințită pe data de 27 septembrie 2010 de către Preafericitul Daniel, Patriarhul României.
În acest discret, dar elegant palat au loc numeroase evenimente cultural-misionare: simpozioane, expoziții, lansări de carte etc. Tot aici funcționează și Comisia Patristică a Patriarhiei Române, care se ocupă cu traducerea operelor Sfinților Părinți ai Bisericii în limba română; pentru a spori cercetarea științifică din cadrul Bibliotecii Sfântului Sinod și pentru a pune în lumină vechile izvoare scrise pe care le tezaurizează, se intenționează crearea unui Centru de istorie și cercetare a textelor vechi, în vederea revelării de noi date referitoare la istoria culturii și spiritualității românești.
