Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor va săvârși joi, 21 Aprilie 2011, orele 11:00, la Catedrala Înălțarea Domnului din Slobozia slujba parastasului de 2 ani a vrednicului de pomenire Părinte Episcop Damaschin, cel de-al doilea ierarh al Eparhiei Sloboziei și Călărașilor, trecut la cele veșnice la 23 aprilie 2009.
După cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, programul zilei va începe cu slujba Sfintei Liturghii la orele 08:00, urmată de slujba parastasului la orele 11:00.





