Pe măsură ce studiem în arhivele fostei Securități, găsim tot mai mulți slujitori ortodocși necunoscuți, mai ales din rândurile celor care și-au dat viața pentru Hristos sub persecuția comunistă. Unul dintre aceștia este părintele Andrei Iancu din Lunca Tulcei. Acesta s-a născut la 30 noiembrie 1914, într-o familie de oameni simpli, harnici agricultori și credincioși din Lunca, județul Tulcea. După școala primară, tânărul Iancu a urmat Seminarul Teologic din Ismail, pe care l-a absolvit în anul 1935. Și-a continuat formarea preoțească la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde a obținut diploma de licență în anul 1939. S-a întors în satul natal, unde o vreme a fost cântăreț bisericesc. Deși formarea sa îl putea propulsa într-un post de preot în mediul urban, Andrei Iancu a rămas atașat satului natal, în 1942 fiind hirotonit pentru biserica în care fusese botezat. Paralel a urmat cursurile Facultății de Drept din București. Deoarece era unul dintre preoții cu studii superioare din eparhie, la 25 octombrie 1949 a fost numit protoiereu de Topolog. După instalarea regimului comunist, în regiunea împrejmuitoare, în special zona Babadagului, au început să apară grupurile armate de rezistență anticomunistă, care încercau să-și facă tot mai simțită prezența în speranța unei apropiate eliberări de sub cizma sovietică. În căutarea de aderenți și susținători, membrii acestor grupuri purtau discuții cu oamenii de seamă ai satelor. Ca intelectual al satului, preotul Andrei Iancu a fost solicitat în 1949 pentru a sprijini cu alimente și medicamente grupurile de rezistență armate. Dar Securitatea care se află pe urmele celor care activau în rezistența dobrogeană a aflat, și la începutul lui octombrie 1949 a operat arestări în zona de sud a județului Tulcea. Părintele Andrei Iancu a fost arestat la 23 octombrie 1949 și trimis în ancheta Securității. A fost învinuit de omisiune de denunț, fiind încadrat la infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A fost judecat într-un grup de 28 inculpați, numit „lotul nr. 6 al bandelor teroriste din Dobrogea”, și condamnat de Tribunalul Militar Constanța prin Sentința nr. 22 din 18 ianuarie 1950 la 10 ani închisoare corecțională. După primirea sentinței, părintele Iancu a fost trimis la muncă obligatorie în colonia Valea Neagră de la canal, în înjositoarea „brigadă a hoților”, formată numai din preoți. Din iulie 1952, părintele Iancu a fost mutat la minele de plumb de la Baia Sprie, pentru ca patru ani mai târziu să fie trimis în penitenciarul Gherla. La expirarea pedepsei nu a fost eliberat. Pentru că fusese condamnat într-un grup de rezistență anticomunistă, era considerat „deținut periculos”. În consecință, în august 1959 a fost preluat de Securitatea Baia Mare și anchetat. Apoi a fost trimis în lagăr de muncă, pentru 60 de luni, mai întâi la Culmea, apoi în colonia Periprava. Este luat din nou în anchete, de unde la începutul lui septembrie 1960 este internat în spitalul orășenesc din Tulcea. Din cauza regimului inuman de muncă forțată și a anchetei la care fusese supus, părintele Andrei Iancu a cedat fizic, încât la 16 septembrie 1960 a trecut în lumea drepților, ca martir al lui Hristos. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 10 mai 2013)
Părintele Andrei Iancu, mărturisitor sub persecuția comunistă
