Parintele Constantin Galeriu a trecut aseara la cele vesnice

Patriarhia Romana anunta trecerea la Domnul, duminica, 10 august 2003, orele 21.00, dupa o indelungata suferinta, a Prea Cucernicului Parinte Profesor Doctor Constantin Galeriu, parohul Bisericii ‘Sfantul Silvestru’ din Bucuresti.

Membru al Consiliului National Bisericesc, cadru didactic universitar si personalitate luminoasa a culturii si spiritualitatii romanesti, apreciat atat in tara, cat si in strainatate, Parintele Galeriu este autorul a numeroase articole si lucrari stiintifice cu caracter bisericesc.

Trupul neinsufletit al Parintelui Galeriu se afla depus in Biserica ‘Sfantul Silvestru’ din Bucuresti.

Slujba de inmormantare, precedata de Sfanta Liturghie, va avea loc miercuri, 13 august 2003, in jurul orelor 11.00, la Biserica ‘Sfantul Silvestru’.

Parintele Galeriu ramane in constiinta noastra ca profesor si preot deosebit, apropiat si cunoscut parinte duhovnicesc, constiinta vie a pastrarii valorilor Ortodoxiei romanesti.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

(Ne informeaza Biroul de Presa si Comunicati al Patriarhiei Romane.)

Parintele Constantin Galeriu, vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, s-a nascut la 21 noiembrie 1918, in satul Racatau-Razesi, comuna Racatau, judetul Bacau, in familia unor tarani crestin-ortodocsi. A urmat scoala primara in comuna natala, Seminarul teologic Sfantul Gheorghe din Roman (1930-1938), iar apoi cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, intre anii 1938-1942. A urmat, de asemenea, cursurile de doctorat la Institutul Teologic de grad universitar din Bucuresti, la specialitatea Dogmatica. A devenit doctor in teologie in anul 1973.

In perioada anilor 1943-1947 a fost preot in satul Podul Valeni, judetul Prahova, iar apoi preot la Parohia Sfantul Vasile din Ploiesti, pana in anul 1973. De aici a fost transferat ca spiritual la Institutul Teologic Universitar, Bucuresti (1973-1974). La acelasi Institut a activat ca lector intre anii 1974- 1977. De la 1 ianuarie 1978 a fost numit profesor titular la catedra de Omiletica si Catehetica si profesor titular (1977- 1991) la acelasi institut.

In paralel, a fost preot slujitor la Biserica Sfantul Silvestru din Capitala. La 1 ianuarie 1990, a fost ales vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Din anul 1992, Parintele Galeriu a devenit profesor consultant si conducator de doctorat la Universitatea Bucuresti.

Parintele Galeriu a mai activat ca profesor la Universitatea din Targoviste, unde a predat Teologia Dogmatica, precum si la Facultatea de Drept a Universitatii Ecologice din Bucuresti, unde a predat Istoria si filosofia religiilor. Personalitate marcanta a vietii Bisericii Ortodoxe Romane, Parintele a fost membru al Comisiei de dialog ortodox-reformat, participand la cateva intalniri ale acesteia.

In timpul regimului comunist totalitar, Parintele a fost arestat de mai multe ori, pentru convingeri sale regilioase si umanitare, in 1950, iar apoi in 1952-1953. In contextul evenimentelor istorice din 1989-1990, a participat indeosebi pe linie bisericeasca. Fiind slujitor al Bisericii nu s-a angajat in politica de partid, pentru a evita dezbinarea in randul credinciosilor.

In plan familial, Parintele a fost casatorit si are 4 fii. Parintele s-a bucurat de respectul si aprecierea tuturor categoriilor sociale si intelectuale. Astfel, a fost Presedinte de onoare al Ligii Culturale a Romanilor de Pretutindeni; membru in Comisia Nationala UNESCO; membru fondator si presedinte de onoare al Asociatie medical-crestine Christiana; presedinte al Editurii Harisma, presedinte al Asociatiei Sfantul Stelian, copiii strazii; al Fundatiei Elena Doamna; membru de onoare al Fundatiei Memoria, Presedinte executiv al Fratiei Ortodoxe Romane. De asemenea, a fost distins cu Premiul Senatului Universitatii din Bucuresti (1942); Premiul revistei Flacara (1990). A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Ecologice din Bucuresti (1992) si Diploma de Onoare a Societatii Academice Titu Maiorescu (octombrie 1993). Parintele Galeriu este autor a numeroase lucrari si carti bisericesti, intre care: Razboi moralei in Ortodoxia (iulie 1945); Iubirea dumnezeiasca si judecata din urma in Ortodoxia nr.2 (1959); Sensul crestin al pocaintei in Studii teologice 9-10 (1967); Jertfa si Rascumparare (1973); Preoti ca slujire a cuvantului in Ortodoxia nr.3 (1979); Maica Domnului povatuitoare in Ortodoxia nr.3 (1982); Pastele in viziunea ortodoxa (1989); Meditatii la ‘Tatal nostru’ si la ‘Fericiri’ (1990); Chipul Mantuitorului in gandirea lui Eminescu in Studii teologice (1991).

De asemenea, Parintele este cunoscut si peste hotare pentru studiile si articolele sale.

Parintele Galeriu s-a mutat la Domnul pe 10 August 2003, lasand in urma sa imaginea unui cleric, care a stiut sa asculte pe altii, dar si sa se faca ascultat, un invatat care a sustinut mereu progresul stiintei, ca o confirmare rationala a credintei de veacuri a Bisericii.

Dumnezeu sa il odihneasca in pace, in lumea celor drepti!

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…