Unul dintre preoții de seamă pe care i-a avut ținutul Hunedoarei în prima jumătate a secolului trecut a fost părintele Gheorghe Tarcea. A fost un slujitor activ, dar și un militant politic pentru o zonă economică a Ardealului dominată de industria mineritului, unde muncitorii lucrau în condiții deosebit de grele. Gheorghe Tarcea s-a născut la 5 noiembrie 1890, în familia unor oameni simpli din localitatea Mag, județul Sibiu. Încă din copilărie a cunoscut opresiunea maghiară, așa explicându-se militantismul său patriotic din perioada interbelică. Între 1896-1897 a urmat școala primară în localitatea natală, continuând-o la cea maghiară din Sibiu, până în 1903. În timpul Primului Război Mondial a luptat în armata austro-ungară. În 1918 termină cursurile școlii normale cu diploma de învățător, candidând pentru Dâncul Mare, județul Hunedoara. Totuși, prin hotărârea Consistoriului eparhial de la Sibiu, a fost trimis la școala confesională din Hunedoara. Lipsa mare de slujitori ortodocși l-a determinat pe tânărul Tarcea să urmeze cursurile speciale de la Institutul Teologic din Sibiu, în vederea hirotonirii ca preot. Este profesor de limba română, geografie și istorie, atât la Școala Centrală de Stat (fostă confesională), cât și la Școala de Ucenici Industriali, de pe lângă Uzinele de Fier, ambele din Hunedoara. La 30 decembrie 1929 este hirotonit pe seama Parohiei Josani, cu Filia Peștișu Mare, de lângă Hunedoara. Între 1935-1936, alături de Iosif Costea, pune bazele primelor organizații locale ale Mișcării Legionare. Militează în speranța unei renașteri spirituale a României. Organizează cantine sociale pentru muncitorii de la Uzinele de Fier din Hunedoara și sfințește troițe în județ. Este interesat de greutățile celor nevoiași. În contextul schimbărilor politice inițiate de regele Carol al II-lea, în 1938, pentru două săptămâni, apoi în vara lui 1940, este reținut de către poliție. În 1938, la aplicarea legii interzicerii cumulului de funcții, Gheorghe Tarcea este nevoit să renunțe la slujirea remunerată de stat. Rămâne învățător, între 1940-1944 ocupând postul de director. În această perioadă era unul dintre cei mai apreciați învățători din județul Hunedoara, mai ales că deținea funcția de președinte al Cercului cultural învățătoresc. În 1941 este judecat pentru suspiciunea de instigare la rebeliune, dar achitat. Antecedentele politice aveau să-i creeze mari probleme, numai și pentru faptul că figura în arhivele organelor polițienești. În 13 octombrie 1944 este reținut de Poliția Hunedoara, transferat în lagărul de la Săcel-Hațeg, apoi în cel de la Slobozia, până la 28 august 1945. Pentru eliberarea sa au intervenit preoți și învățători hunedoreni. După ce în iunie 1944 revenise în preoție, la cererea credincioșilor din Mânerău, protoiereul de Hunedoara arăta că părintele Gheorghe Tarcea ridicase o biserică nouă la Valea și o școală primară la Josani. De asemenea, părintele Tarcea era arătat cu deosebită activitate în calitate de secretar al Asociației „Andrei Șaguna”. După eliberare revine la Mânerău, slujind și fiind aproape de credincioși, din 1951 figurând și la Răcăștia. În 1947 a refuzat să vorbească de la amvon împotriva lui Iuliu Maniu, iar în aprilie 1948 le încuraja pe elevele Liceului Industrial din Hunedoara să nu-și lase credința, pentru că „sunt românce și ortodoxe”. Astfel de atitudini evident că deranjau autoritățile comuniste. Din acest motiv, la 14 aprilie 1952 este reținut de Securitate. În ancheta de la Deva este interogat asupra trecutului său, apoi i se fixează o detenție administrativă, inițial de 60 de luni, apoi de 24 de luni. După un tranzit la București-Ghencea (ianuarie-iunie 1953), lucrează în colonia Dudu (până în noiembrie 1953), este trimis în Penitenciarul Galați (până în martie 1954), apoi transferat la Deva. La 20 iunie 1954 este trimis cu domiciliu obligatoriu în satul Răchitoasa, unde întâlnește alți preoți, precum Dumitru Bejan sau Constantin Stoicescu. În documentele Securității este arătat că „nu s-a încadrat în nici o muncă, ci s-a ocupat cu ținerea de slujbe religioase, botezuri, cununii”. La 20 iunie 1956 este eliberat. Însă numai pentru doi ani, deoarece autoritățile comuniste îl acuzau de „uneltire contra ordinii sociale” în domiciliul de la Răchitoasa. A fost arestat la 30 mai 1958. Pentru ultima oară, deoarece cinci ani mai târziu a murit în reeducarea de la Aiud. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 11 octombrie 2013, semnat de Adrian Nicolae Petcu)
Părintele Gheorghe Tarcea la începutul regimului comunist
