La Mănăstirea Sfinții Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus a fost pomenit duminică părintele arhimandrit Teofil Părăian, la șase luni de la trecerea la cele veșnice. La slujba oficiată de Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, alături de un sobor de preoți, au participat peste 1.000 de credincioși și de fii duhovnicești ai părintelui Teofil care au venit din toate zonele țării. După Sfânta Liturghie s-a oficiat slujba Parastasului în Biserică, după care s-a mers și la mormânt.
Mulțime de credincioși, pelerini veniți din toate colțurile țării au participat duminică la Mănăstirea Sfinților Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus, la Sfânta Liturghie și la slujba de pomenire pentru trecerea a șase luni de la mutarea la domnul a Părintelui Teofil Părăian, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.
După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a menționat că perioada în care ne aflăm se află la jumătate între sărbătoarea pascală și cea a Rusaliilor, ‘zile în care Biserica noastră dimpreună cu obștea cuvântătoare ne bucurăm și ne veselim de învierea lui Hristos din morți’. Preasfințitul Andrei Făgărășanul a amintit de importanța spovedaniei pentru credincioși. ‘Toți plângem că nu mai avem duhovnici, dar lucrurile nu stau chiar așa. E adevărat că duhovnicii noștri mari au o experiență mai mare, dar dacă eu mă duc cu sufletul deschis în fața duhovnicului, nu mă duc la duhovnic ca om, ci mă duc la el ca la un martor care va mărturisi înaintea lui Dumnezeu toate cele ce i le¬am spus eu. Nu duhovnicul iartă, ci Dumnezeu. Duhovnicul dezleagă’.
Preasfințitul Andrei Făgărășanul a mai arătat că ‘astăzi l-am pomenit pe cel ce a fost duhovnicul acestei sfinte mănăstiri și nu numai, al Mitropoliei Ardealului și al unei părți a credincioșilor din țară, pe părintele Teofil. Astăzi l-am pomenit în mod deosebit la șase luni de la trecerea la cele veșnice și-L rugăm pe Tatăl Ceresc să-i așeze sufletul în ceata drepților iar trupul să se dea firii celei zidite de Dumnezeu. Dumnezeu să-l odihnească și să-l așeze în Împărăția Cerurilor!’
‘Părintele Teofil ne-a îndemnat să ne închinăm’
Despre părintele Teofil Părăian a vorbit și Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, unul dintre ucenicii părintelui. Acesta a amintit de o predică din luna mai 1998, unde părintele Teofil Părăian vorbea despre închinarea pe care credincioșii trebuie să o aducă lui Hristos. ‘Acolo se arăta că de atâtea ori, în ciclul zilnic de rugăciuni se spune ‘Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu’, ‘Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos’. Punea părintele întrebarea ‘ce înseamnă închinarea aceasta’. În Evanghelii, când se vorbește despre o întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii sau cu alți oameni, se spune că ei I s-au închinat. Noi astăzi când ne închinăm, ne facem de obicei semnul sfintei cruci, dar pe vremea Vechiului Tesatment sau în timpul când trăia printre oameni Iisus, aceștia nu își făceau semnul crucii, nu exista tradiția aceasta. În original, cuvântul acesta pe care îl redăm în românește cu ‘s-au închinat’ este ‘au căzut înaintea lui’, ‘a te pleca înaintea lui’. Vă aduceți aminte de cum vorbea părintele Teofil despre faptul că atunci când ne închinăm trebuie să ne plecăm mintea înaintea lui Dumnezeu, că adevărata închinare este cea prin care noi ne aplecăm înaintea lui Dumnezeu cu toată ființa noastră, pentru că poți să te pui în genunchi fizic dar poți să nu te pui în genunchi și spiritual, cu toată ființa ta’. Preasfințitul Sofian a remarcat că ‘părintele Teofil a viețuit aici la mănăstire vreme de 57 de ani, timp în care s-a închinat lui Dumnezeu, l-a slujit pe Dumnezeu și a îndemnat și pe mulți alții, de aici din mănăstire și pe închinătorii care veneau la mănăstire, pe toți ne-a îndemnat să ne închinăm cât mai adevărat lui Dumnezeu.
De ce era căutat Părintele Teofil? Pentru că era un om care prin viața sa Îi aducea închinare lui Dumnezeu. Viața lui întreagă era o închinare’.
Rugăciunea, un prilej de a vorbi cu Dumnezeu
Cei din jurul părintelui Teofil Părăian au putut remarca faptul că ‘viața lui devenise o mărturisire a închinării sale pe care o aducea lui Dumnezeu. Se putea vedea, se putea citi pe Dumnezeu în ființa sa, pe chipul său. Acest lucru a atras atâția oameni spre mănăstire, spre părintele, pentru că ei căutau la fel ca noi, o mărturie despre Dumnezeu’, a spus Preasfințitul Sofian.
‘Părintele s-a închinat într-adevăr în duh, lui Dumnezeu, și a fost un om care a știut să țină legea, să respecte rânduiala lui Dumnezeu’, a mai spus Preasfințitul Sofian, adăugând că rolul și rostul respectării rânduielilor au fost foarte bine înțelese și aplicate de către Părintele Teofil Părăian, care îi îndemna și pe cei din jur să țină rânduielile: ‘Părintele a fost pentru toți o mărturie că prin încadrarea în rânduiala lui Dumnezeu putem să ne apropiem de Dumnezeu. Părintele nu a fost un om care doar ținea rânduiala, ci un om care trăia prin această rânduială relația cu Dumnezeu precum și cu semenii lui’.
Astfel, ‘părintele Teofil se bucura să participe la slujbele de la biserică. Pentru el, rugăciunea nu era împlinirea unei pravile, pentru el, rugăciunea era un prilej de a vorbi cu Dumnezeu, un prilej ca el să îi spună ceva lui Dumnezeu, să stea în fața lui Dumnezeu care ne iubește, cum spunea, care ne cheamă și ne zâmbește, și să îi spună și el ceva și chiar să îi zâmbească, așa cum spunea în ultimii ani de viață. Spunea adesea: să-I zâmbim lui Dumnezeu!’, a mai spus Preasfințitul Sofian care a adăugat: ‘Vă doresc tuturor puterea să trăiți prin credință ca să puteți să ajungeți la bucuria credinței, așa cum a ajuns părintele Teofil pe care să o împărtășiți și altora, după cum spunea și părintele, ‘Mai întâi e datoria și apoi e bucuria”.
‘Măi Dane, cum am vorbit noi și cum faci tu acuma?’
‘Părintele este omul bucuriei, este mereu în inimile noastre’ afirmă Ana Dumitriu, care a spus că a venit să participe la slujba de pomenire a părintelui Teofil Părăian. ‘El ne-a învățat să împrăștiem bucurie în jurul nostru și să fim noi înșine o lumină’, a spus Mariana Dumitriu, nevăzătore. ‘Alături de părintele Teofil a fost o perioadă deosebită, nu pentru că alți părinți nu ar mai fi buni duhovnici, ci pentru că părintele ne-a învățat cu adevărat închinarea, cum a menționat și Preasfințitul Sofian’, a mai spus aceasta. Fratele Dan, de la bucătărie, își amintește: ‘Părintele mă simțea de cum veneam pe alee, îmi spunea, ‘Dane, tu ești?’. Este singurul călugăr pe care l-am văzut în mănăstire care și-a spălat vasele singur. Am lucrat patru ani de zile la bucătărie și dădea telefon, mă întreba ‘ce ai azi de mâncare’, îi spuneam și apoi ‘dă¬-mi și mie’. După ce mânca îmi dădea telefon și spunea să vin să iau vasele. Eu am lucrat la trapeză și credeți¬-mă că nu am văzut vase mai curate și l-am întrebat, ‘părinte, cum faci?’, ‘păi le simt la ureche, dragă, dacă nu scârțâie înseamnă că nu-i curat”. Fratele Dan spune că nu îi simte lipsa, ‘parcă tot îl așteptăm să vină. Nu îi simt lipsa, am CD-uri, am cărți, e suficient să trec numai pe aici (n.r. pe la mormânt). Zilnic vin pe aici… parcă mi-e frică, dacă s-ar scula și mi-ar spune că ‘Măi Dane, dar cum am vorbit noi și cum faci tu, parcă nu-i în regulă. Cum am vorbit noi la ultima spovedanie și cum faci tu acuma?”
