În Duminica a III-a după Sărbătoarea Învierii Domnului, la 29 aprilie 2012, biserica închinată Sfintelor Femei Mironosițe din municipiul Pitești și-a sărbătorit hramul. În mijlocul credincioșilor prezenți la acest eveniment deosebit s-a aflat Întâistătătorul Eparhiei Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, după cum ne informează eparhiaargesului.ro, Înaltpreasfinția Sa a amintit de credința și curajul femeilor mironosițe, care se regăsesc astăzi la multe femei creștine din întreaga lume. Un exemplu elocvent este noua biserică din această parohie, care s-a zidit prin jertfele credincioșilor, și în mod deosebit prin directa implicare a credincioaselor devotate ale acestui sfânt locaș de închinare.
Noua biserică închinată Sfintelor Femei Mironosițe este construită în cartierul Găvana IV, lucrările fiind începute în anul 2003, la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic . Sub supravegherea Sectorului Economic și Construcții al Eparhiei Argeșului și Muscelului, lucrările au continuat, în prezent fiind definitivată pictura în interior și exterior.
De asemenea lăngă sfânta biserică s-a ridicat un complex care cuprinde o capelă mortuară, grupuri sanitare și o sală de mese pentru agapele creștine.
Biserica are o arhitectură unică în peisajul spiritual al municipiului Pitești, fiind vizitată frecvent de credincioșii veniți atât din oraș, cât și din alte zone ale țării.





