Parteneriat Social între Episcopia Giurgiului și Episcopia De Chiavari – Italia

În perioada 3 – 7 mai , o delegație compusă din directorii centrelor sociale „Villaggio del Ragazzo’, „Centro Benedetto Acquarone’, „Centro di San Salvatore di Cogorne’ din cadrul Episcopiei de Chiavari – Italia, s-au deplasat la Giurgiu în vederea inițierii unui proiect social în parteneriat cu Episcopia Giurgiului.

Delegația din Italia a vizitat Așezământul Social „Grădina Maicii Domnului” și Casa Protejată „Nifon Mitropolitul” de la Letca Nouă, Așezământul Social „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Localitatea Slobozia și Cabinetul Medical „Sfântul Ioan Rusul” al Episcopiei Giurgiului.

Proiectul social european ce se dorește a fi implementat vizează asistența socială a persoanelor vârstnice precum și pregătirea de personal specializat în furnizarea de servicii sociale și se desfășoară în colaborare cu Episcopia Giurgiului și Consiliul Județean Giurgiu.Parteneriatul social inițiat de cele două episcopii are ca grup țintă persoane vârstnice defavorizate din cuprinsul județului Giurgiu.

În acest sens, în perioada imediat următoare, Episcopia Giurgiului intenționează să înființeze un Centru Social pentru persoane vârstnice la Mănăstirea Delta Neajlovului, care să funcționeze în colaborare și după modelul Centrelor sociale ale Episcopiei Catolice de Chiavari, informează episcopiagiurgiului.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…