La sfârșitul săptămânii trecute, profesorii de religie din județul Timiș s-au întrunit în cercuri metodice unde au desfășurat activități ce au avut drept scop intensificarea colaborării dintre Biserică și Școală, respectiv dintre preot și profesorul de religie, prin încheierea unor parteneriate educaționale.
Joi, 24 octombrie, la Liceul Teoretic „Buziaș” din Timișoara s-a desfășurat o lecție demonstrativă susținută de prof. Cristina Croitoru la care au luat parte profesori de religie din județ. Profesorii au fost întâmpinați cu multă căldură de cei doi directori ai școlii, Lidia Lozer și Emilia Rădulescu. Cea mai mare surpriză a fost prezența alături de dascăli a preoților din Buziaș, pr. Maier Mircea, pr. Sergiu Zaharia, pr. Ioan Carebea. Delegatul Arhiepiscopiei la această întâlnire a fost pr. Sorin Lungoci, consilier Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Timișoarei. Tinerii din clasa a X-a au fost provocați să găsească răspunsuri și soluții la teme de mare actualitate precum: respectul față de cele sfinte, precizarea unor argumente scripturistice pentru cinstirea acestor valori religioase și importanța lor în viața credinciosului, ca un prim pas spre mântuire. Ca o rânduială tainică dumnezeiască, la ora când la București se deschidea racla Sfântului Dimitrie, Ocrotitorul Bucureștilor, sărbătorit pe data de 27 octombrie, elevii au avut o frumoasă prezentare Power Point despre viața și virtuțile acestui sfânt cuvios. La finalul întâlnirii, corul format din elevi ai școlii a interpretat minunate priscesne și cântece psaltice. A fost un prilej de îmbogățire sufletească și profesională pentru toți invitații, preoți și profesori deopotrivă.
De asemenea, vineri, 25 octombrie, la Grădinița cu program normal nr. 2 din Coșteiu, județul Timiș, a avut loc un schimb de experiență al cadrelor didactice din învățământul preșcolar. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul parohiei ortodoxe Sâlha, al Primăriei Coșteiu și al Școlii gimnaziale Coșteiu. La această acțiune au participat peste 70 de educatori din mediul rural, iar tema principală a fost „Activități didactice de tip outdoor”. Întâlnirea a debutat în incinta grădiniței și a continuat la biserica ortodoxă din localitate. Aici, educatoarea grupei combinate prof. Gabriela Avram a susținut o activitate integrată cu tema „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, prin care se încearcă formarea comportamentului moral-religios și cunoașterea obiceiurilor creștine specifice sărbătorilor religioase. În continuarea activității, preșcolarii alături de pr. Adrian Avram, parohul bisericii, au cântat și au spus rugăciuni. Reprezentantul Arhiepiscopiei Timisoarei la acest eveniment a fost pr. Sorin Lungoci, consilier eparhial. Au fost prezenți și prof. Popescu Virgil, președintele Sindicatului „Spiru Haret”, Petru Carebia, primarul comunei Coșteiu, prof. Lenuța Predesteanu, directorul școlii din localitate, și metodistele Terezia Biriescu și Zenovia Ciuche.
Coordonatorii proiectului au fost prof. Gabriela Avram, prof. Florin Avram și pr. Adrian Avram. La finalul întâlnirii, cei prezenți au expus concluziile, iar Grupul „Theoforos” al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de diacon Ionuț Ardereanu, a interpretat câteva cântece religioase. Astfel de acțiuni, desfășurate în parteneriat între Școală și Biserică, au loc semestrial în unitățile școlare, unde cei prezenți iau parte la diverse activități demonstrative pe tema dezvoltării mijloacelor moderne ale sistemului de învățământ preșcolar.





