În perioada 6-8 iulie 2012 la Sibiu s-a desfășurat Simpozionul Național „Rolul mirenilor în filantropia creștină și participarea lor la Taina Sfântului Maslu” la care au participat organizațiile femeilor ortodoxe din cadrul Patriarhiei Române, după cum ne-a menționat Arhid. Cristian-Ioan Cioteanu. La eveniment au participat și doamna Antoanela Enăcache și doamna Violeta Negrea din partea Asociației Liga Femeilor Creștine Ortodoxe de pe lângă Arhiepiscopia Râmnicului dând curs invitației Asociației „Societatea Femeilor Ortodoxe” din Sibiu.
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, simpozionul se încadrează în șirul manifestărilor dedicate „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor” în Patriarhia Română.
După oficierea slujbei de Te Deum deschiderea lucrărilor a avut loc în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu Streza, a Preasfințitului Părinte Andrei Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și a Părintelui drd. Nicolae Rusu, Consilier Social în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
Din agenda simpozionului au făcut parte și programul religios-artistic oferit de membrii cenaclului „Lumină Lină” (Sibiu), participarea la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Orlat și vizitarea Muzeului de Icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea” din localitatea Sibiel.





