Sâmbătă, 29 mai, în localitatea Făget din Arhiepiscopia Timișoarei a fost omagiat poetul Traian Iancu (1923-1997), personalitate de seamă a acestei localități, care a activat o mare parte din viața sa la București, fiind și președinte al Uniunii Scriitorilor din România, informează ‘Ziarul Lumina’. La acest eveniment, organizat de Asociația Cultural-Artistică „Făgețeana”, condusă de domnul director Ioan Olteanu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului a participat și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoțit de către domnul Tiberiu Iuhas, Directorul Oficiului Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria și membru în Consiliul Eparhial de la Gyula.
Manifestarea a debutat cu un parastas săvârșit pentru odihna sufletului poetului Traian Iancu, la mormântul acestuia din Făget, de către Preasfințitul Siluan și un sobor de preoți, din care a făcut parte și părintele Bujor Păcurar, protopopul Făgetului. La casa memorială a poetului din Făget a urmat apoi cea de-a VII-a ediție a Festivalului Național de Poezie „Traian Iancu”, la care au participat mai mulți invitați, laureatul din acest an al festivalului fiind poetul și scriitorul Lucian Alexiu din Timișoara.





