Pastorația persoanelor cu deficiențe de auz în Argeș

De curând, persoanele hipoacuzice din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului pot participa la slujbele religioase în trei noi locații. Prin intermediul acestei pastorații, Biserica se face prezentă în fața credincioșilor deficienți de auz, iar cateheza îi familiarizează cu bogăția simbolico-teologică a tezaurului cultului ortodox și a artei bisericești.

Începutul pastorației persoanelor hipoacuzice a început în 1996, când părintele Constantin Onu, cu sprijinul IPS Arhiepiscop Calinic, a făcut demersurile necesare pentru învățarea limbajului și cunoașterea nevoilor acestor persoane. De atunci, pastorația în limbaj mimico-gestual s-a dezvoltat nu numai pe plan local, ci și național. La această dezvoltare a contribuit și includerea unor cursuri de limbaj mimico-gestual în planul de învățământ al Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Sfânta Filofteia’ din Pitești. Datorită dragostei de Dumnezeu a acestor oameni hipoacuzici, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au fost înființate luna trecută trei noi comunități și spații pentru desfășurarea slujbelor religioase în limbaj mimico-gestual: la Curtea de Argeș, în paraclisul Bisericii ‘Sfântul Ierarh Nicolae’, la Câmpulung Muscel, în bolnița Mănăstirii ‘Negru Vodă’, și Topoloveni, în Catedrala ‘Sfântul Gheorghe’, la etajul I al acesteia.

La slujbele oficiate în limbajul mimico-gestual participă numeroși credincioși din comunitățile nou-înființate, cât și din comunități de hipoacuzici din țară. Pentru a veni întru întâmpinarea nevoilor acestor persoane, preoții Constantin Onu, consilier eparhial, Cătălin Țîru și Vasile Zavate săvârșesc Sfânta Liturghie în limbaj mimico-gestual în diferite locații, precum s-a întâmplat de Buna Vestire, când au fost în mijlocul credincioșilor hipoacuzici din Brașov.

Cuvântul evanghelic depășește orice limită umană

‘Biserica Ortodoxă Română a considerat întotdeauna că persoanele cu deficiențe de auz trebuie să aibă acces la cuvântul Evangheliei, pe care să îl vadă cu ochii și să îl simtă în sufletele lor. Acest fapt arată că Biserica acordă o atenție deosebită persoanelor cu deficiențe de auz, iar mesajul iubirii Domnului nostru Iisus Hristos depășește orice barieră și poate fi transmis în multe feluri. Comunitatea noastră de credincioși care nu aud trebuie să fie cultivată ca parte integrantă a vieții Bisericii străbune prin care cuvintele Mântuitorului, rostite în momentul vindecării unui surd: ‘Effatta!’, adică ‘deschide-te’, străbat veacurile și ne îndeamnă pe fiecare din noi să deschidem inimile și mințile spre înțelegerea și trăirea dreptmăritoarei credințe’, a precizat pentru „Ziarul Lumina” pr. paroh Cătălin Țîru, de la Biserica pentru copii hipoacuzici ‘Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul’ din Pitești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…