Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a interzis, încă din anul 1990, implicarea clerului ortodox în politica partinică și a făcut apel către reprezentanții partidelor politice din România să nu permită recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.
Fidelă principiului neutralității din punct de vedere partinic, Biserica nu este indiferentă față de viața politică a țării și susține idealurile libertății civice, dreptății sociale și ale votului democratic liber exprimat cu scopul promovării demnității și bunăstării poporului român.
Ca atare, Patriarhia Română îndeamnă clerul și credincioșii ortodocși să participe la alegerile din 30 noiembrie 2008, spre a-și desemna reprezentanții în Parlamentul României.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE





