Contextul istoric al ridicării la rangul de Patriarhat a Bisericii noastre a fost unul favorabil, îndreptățit de așteptările credincioșilor și ale ierarhiei sale. În cei 86 de ani de Patriarhat, Biserica Ortodoxă Română a slujit neîntrerupt valorile creștine și identitatea națională, fiind alături de români în perioadele grele.
„Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie în anul 1925 reprezintă în mod evident un moment fundamental în istoria vieții Bisericii noastre Ortodoxe Române. Acest eveniment a avut loc în contextul unificării politice de stat de la 1 decembrie 1918 și pe fondul constituirii statului național român modern s-a putut ajunge la acest proces de unificare bisericească pe care l-a adus cu sine ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie. A început o perioadă nouă, o perioadă în care Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania, Bucovina, Basarabia și Banat începea să se organizeze unitar împreună cu Biserica Ortodoxă Română din fostul regat al României”, a precizat Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Săsăujan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
Toți Părinții Patriarhi care s-au succedat la conducerea Bisericii Ortodoxe Române, au slujit în primul rând celor pe care i-au păstorit. Biserica nu a dus niciodată lipsă de oameni vrednici și de păstori devotați.
„Miron Cristea a fost primul patriarh care, printre alții, a fost și inițiator al proiectului construirii unei noi catedrale pentru Patriarhia Ortodoxă Română, aici, în București. Patriarhul Nicodim Munteanu a încercat să-și orienteze activitatea mai ales pe dimensiunea culturală teologică, el fiind unul dintre cunoscuții traducători de teologie ortodoxă, mai ales din limba rusă. Patriarhul Justinian a trebuit să găsească soluția unei strategii diplomatice bisericești de supraviețuire a Bisericii sale în condiții extrem de grele. Planul lui pe care îl și menționa la începutul anilor de păstorire a fost o reînviorare a învățământului teologic, lucru care i-a și reușit, o reorganizare a vieții monahale într-un context politic foarte dificil și, de asemenea, o mai mare aprofundare a dimensiunii pastorale sociale în rândul clerului. Se cunoaște deviza și așa-numitul ‘apostolat social’ cu ale sale componente din această perioadă. Următorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost Iustin Moisescu care a fost preocupat de ridicarea nivelului cultural al clerului său, promovând în acest sens și o activitate editorială foarte articulată. Patriarhul Teoctist este cel care a păstorit încă o perioadă de timp în anii triști, de dominație politică comunistă, dar și-a propus și a reușit să ofere un nou profil Bisericii noastre după Revoluția din 1989 împotriva regimului comunist, reușind să reactiveze împreună cu Sfântul Sinod numeroasele eparhii, arhiepiscopii sau mitropolii care au fost desființate în timpul regimului politic anterior”, a mai evidențiat Pr. Conf. Mihai Săsăujan, după cum ne informează TRINITAS TV.
Și pe parcursul acestui an, Patriarhia Română va întreprinde o serie de acțiuni și manifestări, care sunt cuprinse în programul-cadru al „Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii”.
