Biserica Ortodoxă sărbătorește la 1 ianuarie Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos, pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei și Anul Nou civil. La Catedrala Patriarhală, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși.
După citirea Pericopei Evanghelice (n.r.: Ev. Luca II, 20-21; 40-52), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat învățăturile ce reies din aceasta: ‘Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi a fost rânduită de Biserică spre a fi citită la sărbătoarea Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Luca vorbește despre această tăiere împrejur a Domnului la 8 zile și ne relatează ceva din copilăria lui Iisus. Astfel, Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca pe care am ascultat-o astăzi ne arată cum la vârsta de 12 ani pruncul Iisus a mers la Templu împreună cu Maica Domnului și cu Dreptul Iosif și la întoarcere El a rămas în Templu. L-au căutat apoi trei zile până L-au găsit, deoarece au avut la început impresia că El a plecat cu alți copii ca să ajungă înapoi în Nazaretul Galileii. Însă nu a fost găsit acolo, ci în Templu. Așadar, Evanghelia ne arată cum pruncul Iisus Care a fost tăiat împrejur la 8 zile, creștea cu ajutorul harului lui Dumnezeu și sporea, nu numai cu vârsta, nu creștea numai biologic, ci și teologic. Creștea în înțelepciune, în vârstă și în har, adică în relația Lui ca și om cu Dumnezeu. Este foarte importantă această relatare deoarece ea ne arată că adesea creșterea duhovnicească poate să fie mai rapidă decât creșterea trupească. La 12 ani, Pruncul Iisus punea întrebări și dădea răspunsuri în fața celor mai învățați oameni ai Israelului, în fața marilor învățători ai legilor lui Moise. Aceasta o făcea în Templul din Ierusalim, încât toți se minunau cum acest copil de 12 ani cunoaște atât de bine Sfintele Scripturi, proorociile, locurile sfinte din Sfintele Scripturi care vorbeau despre Taina lui Hristos. Când a fost găsit de Maica Domnului și de Dreptul Iosif în Templu, ei L-au întrebat: de ce ne-ai făcut nouă aceasta? și El răspunde: de ce era să Mă căutați? Oare nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?, dar ei nu au înțeles cuvintele acestea. Cu alte cuvinte, la vârsta de 12 ani Mântuitorul Iisus Hristos știe că tatăl Său este Tatăl din Ceruri, nu Dreptul Iosif. Mântuitorul Iisus Hristos nu gândește ca un simplu copil, ci ca Fiul lui Dumnezeu cel Veșnic care a devenit copil, a devenit om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor’.
Totodată, Preafericirea Sa a vorbit despre creșterea duhovnicească a omului, subliniind faptul că înțelepciunea adevărată este cunoașterea lui Dumnezeu: ‘Înțelegem mai bine astăzi ce înseamnă să creștem duhovnicește în înțelepciune și în harul lui Dumnezeu. Înțelepciunea adevărată este cunoașterea lui Dumnezeu. Ea nu este orgolioasă, ci una smerită și sfântă care permite omului să vadă pe Dumnezeu prezent în viața lui, în istorie și în natură și să simtă legătura vie dintre Dumnezeu și om, precum și dintre om și Dumnezeu. Omul înțelept este omul care săvârșește binele, care împlinește în viața lui voia lui Dumnezeu. Deci, înțelepciunea nu este o simplă inteligență, ci este o inteligență pusă în slujba binelui și a mântuirii. Este o cultivare a relației omului cu Dumnezeu cel Atotînțelept și Atotbun. De aceea, Biserica a rânduit ca la început de an, la Praznicul Tăierii împrejur a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, noi să gândim mai mult la creșterea duhovnicească, la îmbogățirea noastră sufletească în înțelepciune, în credință, la creșterea noastră duhovnicească prin rugăciune, prin venirea la Biserică, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi și din Viețile Sfinților și atunci noi putem spune că în fiecare an creștem cu vârsta, cu înțelepciunea și cu harul. Deci, Mântuitorul cheamă pe toți cei ce poartă numele de creștin să crească duhovnicește’.
În continuare, Patriarhul României a arătat semnificațiile Praznicului Tăierii împrejur a Domnului: ‘Tăierea împrejur a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos a opta zi este în primul rând un act de smerenie. Hristos Domnul, după cum spune rânduiala noastră de la Otpust, a primit în a opta zi a fi tăiat împrejur după Trup, potrivit tradiției iudaice, în sensul că de bună voie. El, ca Dumnezeu-Omul, a împlinit Legea Veche pentru ca apoi să desăvârșească această lege, să o completeze. Deci, tăierea împrejur este ascultare și smerenie, respectarea tradiției părintești. Însă, tăierea împrejur la opt zile era însoțită de atribuirea numelui. Numele pe care îl primește Iisus la opt zile nu este un nume ales de părinți, nici de vecini și de rude, ci este deja hotărât de Dumnezeu și transmis de Arhanghelul Gavriil în ziua Bunei Vestiri […] De la început numele Lui avea înscris în el lucrarea Lui și anume să binevestească mântuirea prin credință, mântuirea în Iisus Hristos, căci Iisus înseamnă în limba ebraică Dumnezeu mântuiește sau Dumnezeu este mântuitor […] În al treilea rând, tăierea împrejur are o semnificație mult mai mare decât simpla ascultare a Legii Vechi. Ziua a opta are un simbolism duhovnicesc profund, înseamnând ziua eternității sau a veșniciei. Când Iisus primește numele în ziua a opta, la tăierea împrejur, înseamnă că numele primit este destinat pentru viață veșnică. Și noi când primim numele la 8 zile după naștere și apoi ne botezăm în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, aceasta înseamnă începutul unirii noastre care purtăm un nume, de sfânt în general, cu Dumnezeu Tatăl, cu Dumnezeu Fiul și cu Dumnezeu Duhul Sfânt. Deci, numele poartă în sine esența vocației sau chemării persoanei la mântuire și la viață veșnică’.
La finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a elogiat personalitatea Sfântului Vasile cel Mare: ‘Astăzi prăznuim pe Sfântul Vasile cel Mare care a trăit în secolul al IV-lea și care s-a născut în anul 330 și a trecut la Domnul la 1 ianuarie 379. A trăit doar 50 de ani, însă în anul 370 când a ajuns episcop la Cezareea Capadociei, până în anul 379, a lucrat mult și s-a ostenit mult. A învățat prin cuvinte și fapte Evanghelia lui Hristos și a rămas în conștiința Bisericii ca unul dintre cei mai mari sfinți ai ei. Sfântul Vasile cel Mare a fost mai întâi de toate un mare rugător. De la el avem Liturghia pe care o săvârșim astăzi și se spune în viața lui că săvârșea liturghia de patru ori pe săptămână. Era un om postitor. Postea mult, se ruga mult. Însă, era un om și foarte învățat. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și la Atena, unde a avut coleg pe Sfântul Grigorie de Nazians. A fost un bun creștin, născut din părinți creștini, Vasile și Emilia, și din familia sa mai mulți membri au devenit sfinți ale căror nume sunt trecute în calendarul ortodox. A avut bunică sfântă, frați sfinți, pe Sfântul Grigorie de Nissa, pe Petru al Sevastiei. Avem o mulțime de fapte minunate în viața Sfântului Vasile cel Mare. A apărat credința ortodoxă în fața ereziei ariene și macedonene care negau, prima, dumnezeirea lui Iisus Hristos, și a doua dumnezeirea Duhului Sfânt. A scris omilii la Psalmi, Hexaemeronul care vorbește despre cele șase zile ale Creației, astfel că el este un Părinte al Cosmologiei creștine. A încercat o sinteză între înțelepciunea vremii lui și sfințenia Sfintei Scripturi. Sfântul Vasile cel Mare a fost și un organizator deosebit de serios și consecvent al vieții monahale. A întemeiat o mănăstire căreia i-a pus reguli după ce a văzut din călătoriile sau pelerinajele sale cum trăiesc călugării în Egipt și în alte părți ale Orientului. Sfântul Vasile cel Mare a fost și un om plin de milostivire. A organizat case pentru bătrâni, bolnavi, călători, străini, a organizat spitale, toate la un loc într-un orășel de lângă Cezareea Capadociei, numit Vasiliada. Deci, Sfântul Vasile avea o mulțime de daruri, mare rugător, mare slujitor al altarului, mare organizator al vieții monahale, mare apărător al credinței, dar și mare binefăcător, om care a ajutat o mulțime de bolnavi, a combătut lăcomia celor bogați și a îndemnat la milostenie. Așadar, Sfântul Vasile cel Mare rămâne pentru noi o pildă luminoasă de slujire arhierească, o pildă de păstor care se dăruiește integral lui Hristos și Bisericii Sale. El a avut legături cu populația de pe teritorul țării noastre, a avut chiar rude în Dacia și a contribuit la creștinarea poporului român. El este continuator, într-un fel, al Sfântului Apostol Andrei care a pus bazele creștinării strămoșilor noștri’.
