Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, îl va întroniza duminică, 5 iunie 2011, pe Înaltpreasfințitul Irineu Pop, Noul Arhiepiscop ales al Alba Iuliei. Cu prilejul acestui eveniment deosebit pentru Biserica noastră Preafericirea Sa a efectuat o vizită pastorală în această după-amiază la Mănăstirea Nicula unde a fost așteptat de exarhul mănăstirilor din eparhie, pr. arhim. Dumitru Cobzaru, și de starețul așezământului monahal, pr. arhim. Andrei Coroian.
Patriarhul României a vizitat Biserica Mănăstirii, șantierul noii Biserici și Casa de Creație, fosta reședință a mitropolitului Bartolomeu.
Totodată, Preafericirea Sa a ținut și un cuvânt prin care a subliniat importanța pelerinajelor.
„Prin pelerinaj ne aducem aminte că suntem călători sau trecători în lumea aceasta spre patria cerească definitivă, spre Împărăția Cerurilor. Pelerinajul este și semnul unei căutări în lumea aceasta a ceea ce nu aparține lumii acesteia și anume, sfințenia. Sfințenia este dăruită de Dumnezeu oamenilor, dar nu în oameni se află izvorul sfințeniei, ci în Dumnezeu Cel Unul Sfânt”, a arătat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum ne informează Radio TRINITAS.
După vizita de la mânăstirea Nicula, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a plecat spre Alba Iulia, unde, mâine, va oficia ceremonia de întronizare a Episcopului Irineu Pop în scaunul de Arhiepiscop.





