Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a întâlnit pe 3 mai 2012 cu Excelența Sa, dl. Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova, la Palatul Patriarhiei, în Salonul Dignitas.
La finalul întâlnirii Președintele Nicolae Timofti a declarat: „Am discutat despre ceea ce ne unește, ceea ce trebuie să facem pentru ca popoarele noastre să trăiască în pace și liniște, să educăm cetățenii să creadă în Dumnezeu, să aibă o credință și să trăiască cu o credință. Chiar mă bucur că am avut această ocazie să fac această vizită în România, într-o țară de ajutorul căreia noi avem nevoie în etapa actuală a Republicii Moldova și anume, pentru etapa de începere a procedurilor de integrare în Uniunea Europeană”.
Președintele Republicii Moldova se află într-o vizită oficială în România, la invitația omologului său român, Excelenței Sale dl. Traian Băsescu, Președintele României. Din componența delegației Republicii Moldova mai fac parte Ministrul Justiției, Oleg Efrim, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Raducan, Vice-Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Popov și Vice-Ministrul Economiei, Octavian Calmâc.
Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova s-a născut la 22 decembrie 1948 în satul Ciutulești, raionul Florești, Rep. Moldova. Dl. Nicolae Timofti este președinte al Rep. Moldova din 23.03.2012.





