Pelerinaj cu moaștele Sfântului Nectarie, în Protopopiatul Darabani

În parohia Lișmănița, Protopopiatul Darabani, a fost adusă în pelerinaj racla în care se află un fragment din moaștele Sfântului Nectarie. Sfintele moaște au ajuns cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, joi, 24 mai, pentru a fi venerate de credincioși.

După cum a relatat pentru „Ziarul Lumina” pr. Vlad Drob, sfintele moaște, aduse prin bunăvoința părintelui Petrică Lehaci de la parohia ‘Sfântul Nectarie’ din Iași, au fost întâmpinate de un sobor de preoți, în prezența a peste 300 de enoriași. În Biserica ‘Sfântul Ilie’ a parohiei Lișmănița a fost săvârșit Acatistul Sfântului Nectarie de către pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, alături de un sobor de preoți. Cuvântul de învățătură a fost adresat de pr. Paul Lehaci, slujitor la Biserica ‘Sfântul Nectarie’ din Iași, care a vorbit despre minunile Sfântului Nectarie și despre minunea prin care sfintele moaște ale Vindecătorului de cancer au ajuns în cetatea Iașului. Ieri-dimineață au fost săvârșite Acatistul și Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți, la finalul căreia pr. paroh Vlad Drob a vorbit despre viața Sfântului Nectarie. Cei peste 500 de credincioși au participat apoi la o agapă frățească. Aseară a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, iar apoi sfintele moaște s-au întors la Iași.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…