Pelerinaj la Roman în noaptea de Anul Nou

În întâmpinarea Anului Nou, Catedrala arhiepiscopală din Roman (foto) va avea pe 31 decembrie un program liturgic special. Astăzi, de la ora 23:30, va fi oficiată o slujbă de Te Deum de către Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, după cum ne informează doxologia.ro. La miezul nopții va fi scoasă în procesiune în jurul Catedralei arhiepiscopale racla ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Vasile cel Mare, pomenit de Biserica noastră pe 1 ianuarie. Pe 31 decembrie, se vor aduna la Catedrala arhiepiscopală «Sfânta Cuvioasa Parascheva» toți preoții din Roman, alături de care se va afla și PS Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul, sub protia căruia se va oficia o slujbă de Te Deum, pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile anului care se încheie și pentru a binecuvânta anul care începe”, a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…