Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Ierarh Nectarie, vindecatorul de boli, ce vor fi fi aduse din Grecia, vor fi purtate in procesiune prin centrul Iasului in dimineata zilei de 13 octombrie. Pelerinajul, intitulat ‘Calea Sfintilor’ va avea ca punct de plecare Catedrala mitropolitana, se va merge apoi pe strada Crisan, strada Sf. Andrei, se va ajunge la Palatul Culturii, si de aici inapoi la Catedrala mitropolitana. Parintele Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iasi I, ne-a spus ca ‘se va pleca din curtea Catedralei mitropolitane spre strada Crisan, apoi se va intra pe strada Sf. Andrei, se va face o oprire la Biserica ‘Sf. Andrei’, unde se va face o scurta rugaciune, iar dupa aceea ne vom indrepta spre strada Palat unde, in fata Bisericii ‘Sf. Nicolae Domnesc’, va fi un ceremonial religios. Aici se vor intalni moastele Sf. Nectarie de Eghina, aduse de IPS Mitropolit Efrem, cu moastele Sf. Cuvioase Parascheva. De acolo ne vom indrepta cu totii spre bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, catre Catedrala mitropolitana. Se va face intrare pe poarta Sf. Parascheva, iar moastele se vor depune pe esplanada mitropolitana pentru a fi venerate de pelerinii care vor veni in acest timp la Catedrala mitropolitana din Iasi’.
Un moment special al procesiunii cu moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si cu ale Sfantului Ierarh Nectarie va avea loc in fata Bisericii ‘Sf. Nicolae Domnesc’. Aici vor fi intampinate moastele Sf. Nectarie. Despre acest moment ne-a vorbit parintele Vilie Dorosinca, protopop al Protopopiatului Iasi II: ‘In fata Bisericii ‘Sf. Nicolae Domnesc’, in fata Crucii eroilor neamului nostru, va fi intalnita acea parte din moastele Sf. Nectarie de Eghina, unde va fi prezent IPS Mitropolit Daniel, impreuna cu IPS Mitropolit Efrem din Grecia. Aici se va face acea slujba care este randuita de catre Centrul eparhial, dupa care se vor tine cuvinte de invatatura legate de evenimentul important al venirii moastelor Sf. Nectarie la Iasi’.