Peste 1000 de persoane au participat aseara la concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, desfasurat la Centrul ‘Providenta’, din Iasi

In prezenta IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, timp de doua ore, 200 de colindari au vestit sarbatoarea Nasterii Domnului la Centrul de Conferinte ‘Providenta’ din Iasi, al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Concertul a fost sustinut de catre urmatoarele coruri iesene: Corul ‘Altarul’ al Catedralei mitropolitane, Corul ‘Anghelos’ al Manastirii ‘Trei Ierarhi’, Corul ‘Ihos’ al Colegiului de Arta ‘Octav Bancila’, Corul ‘Sanctus’ al Catedralei mitropolitane, Corul ‘Theologus’ al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ si Corul ‘Apostolii’ al Protopopiatelor Iasi I si Iasi II. La finalul concertului, IPS Mitropolit Daniel a tinut o cuvantare in care a subliniat importanta cinstirii sarbatorii Nasterii Domnului prin rugaciuni, dar si prin intermediul colindelor traditionale: ‘Colindele, in continutul lor, sunt cuvant de invatatura, dar un cuvant de invatatura exprimat prin arta muzicala si prin simtirea spirituala deosebita legata de sarbatoarea Nasterii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Suntem recunoscatori Bunului Dumnezeu pentru multele si frumoasele talente pe care le-a sadit in tinerii, atat mireni cat si clerici, in Biserica avem numai tineri de varste diferite, pentru ca aceasta sarbatoare sa fie binevestita prin colinde. Sf. Scriptura, mai ales Evanghelia dupa Sf. Evanghelist Luca, ne arata ca binevestirea Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos s-a facut mai intai de catre cetele ingeresti, care cantau ‘Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni buna voire’. In seara aceasta, colindatorii au fost simbolul ingerilor, cetelor de ingeri, care au binevestit Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos’.

De asemenea, IPS Mitropolit Daniel a subliniat faptul ca sarbatoarea Nasterii Domnului este un prilej de mare bucurie sufleteasca, mai ales la noi, romanii, unde credinta si traditiile sunt pastrate cu sfintenie. Totodata, IPS Daniel a precizat ca romanii stiu sa cinsteasca aceasta sarbatoarea, chiar si atunci cand sunt plecati in afara tarii: ‘Oricat de frumos ar fi Craciunul in alta parte, e cel mai frumos in neamul tau si, mai ales, dorim sa nu uitam in aceste zile pe fratii si pe surorile noastre care se afla departe de tara, dar care se aduna in jurul Sf. Altar, in comunitatile ortodoxe romanesti din Europa, din America, din Australia, pentru a canta colinde cu stramosii, ‘azi cu stramosii cant in cor’. Tot mos era in vreamea lor batranul Mos Craciun. Cu stramosii, de-a lungul traditiei cantam aceste cantari, in cor cu ei si in cor cu ingerii, oriunde ne-am afla, daca pastram credinta ortodoxa si dragostea fata de Hristos si fata de Biserica Lui. Rugam pe Hristos Domnul sa ne binecuvinteze pe toti, sa ne daruiasca sarbatori fericite, plina de lumina in suflet si in case, de pace si bucurie, si sa ne daruiasca totdeauna bucuria pe care au avut-o ingerii si pastorii, atunci cand s-a nascut Mantuitorul Iisus Hristos si sa simtim in inimile noastre ca Hristos din ceruri coboara la noi, pentru ca ne iubeste si pentru ca doreste ca noi sa ne inaltam duhovniceste in iubirea Prea Sfintei Treimi’.

La final, IPS Daniel a multumit in primul rand Institutului Cultural-Misionar Trinitas, care a organizat concertul de colinde, dar si corurilor participante si tuturor celor prezenti seara trecuta la Centrul de Conferinte ‘Providenta’ din Iasi. Parintele Nicolae Dascalu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor si directorul Institutului Cultural-Misionar Trinitas, considera ca mesajul pe care colindatorii au vrut sa-l transmita a ajuns acolo unde trebuie, adica in sufltele celor care i-au ascultat. De asemenea, parintele consilier Nicoale Dascalu a subliniat importanta concertelor de colinde in preajma sfintelor sarbatori: ‘Stiam foarte bine cine sunt formatiile corale participante, stiam ca au o carte de vizita deosebita si, in acelasi timp, intotdeauna cand este un eveniment nou, fiecare eveniment are propriile lui coordonate, incat pot spune ca acum ma bucur cu atat mai mult cu cat corurile si-au facut datoria, au fost la inaltime si organizatorii, atat cei din partea Institutului Trinitas, cat si cei de la Institutul Sf. Nicolae, de la Sala Providenta de aici, au fost mereu la datorie si au lucrat cu profesionalism, si cred ca este o activitate reusita. Intotdeauna, un concert aduna niste roade dintr-un an intreg, incat am putea spune ca acum este darul pe care noi il punem la pomul de Craciun. Toate aceste colinde inmanuncheate in aceasta seara sunt, intr-un fel, cadourile pe care noi le facem credinciosilor nostri, le facem preotilor care slujesc la Sf. Altare si, in acelasi timp, cu totii, cu comunitatea bisericeasca, le facem Pruncului Iisus. Nu-mi imaginez cum ar fi sarbatoarea fara colinde, pentru ca, colindele ne intineresc, ne coboara pe fiecare in istoria noastra personala si ne fac sa simtim forta traditiei, pentru ca este o forta a traditiei, o bucurie a credintei pe care o impartasim acum si cu generatiile care au fost, dar si cu generatiile care vin, pentru ca sunt aici multi copii care au venit la colindele din aceasta seara cu parintii, cu bunicii lor, incat noi realizam o sarbatoare a familiei mari in jurul Pruncului Iisus, in jurul Maicii Preacurate, de fapt o sarbatoare a bucuriei credintei’.

La eveniment a fost prezent si parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, care ne-a spus ce semnificatie are pentru sfintia sa concertul de colinde desfasurat seara trecuta la Centrul de Conferinte ‘Providenta’ din Iasi: ‘M-am simtit si eu un pelerin in pestera din Betleem, pentru ca in aceste zile trebuie sa traim bucuria si sarbatoarea de atunci, sarbatoare care se petrece in fiecare Biserica, si aceasta sala de la Providenta, sala ‘Stefan cel Mare si Sfant’ a fost ca o Biserica, pentru ca aici s-au adunat atatia slujitori si atatia pelerini, atatia credinciosi, incat am avut o mare bucurie, si m-am adaugat si eu celor care s-au bucurat in aceste zile si care se vor bucura in continuare de aceasta mare sarbatoare a Crestinatatii’.

Concertul a fost deschis de corul ‘Altarul’ condus de catre parintele arhimandrit Dosoftei Scheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iasi, care ne-a spus cum a simtit concertul de seara trecuta: ‘Emotii nu am avut pentru ca noi suntem obisnuiti sa deschidem intotdeauna cantarile din Sf. Altar si de la strana, si la toate celelalte concerte care au fost in ceilalti ani. Insa, de data aceasta, intrucat aceasta sala este mult mai impozanta, chiar decat Catedrala noastra, la inceput am avut un pic de emotii, avand in vedere acustica si lumea foarte, foarte multa care era de fata. Dar, ne-a ajutat Dumnezeu ca sa cantam asa cum am dorit noi si cum ne-am obisnuit si cum am invatat la Sf. Biserica. Ii multumim Bunului Dumnezeu pentru darurile care le-a dat fiecaruia dintre noi, parintilor nostri, studentilor nostri si, mai ales, profesorilor nostri le multumim ca ne-au predat colindele si muzica, si lui Dumnezeu Cel care ne-a inzestrat cu darurile cantarii’.

La concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a fost prezent si parintele prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi: ‘A fost un concert deosebit de frumos cu un impact misionar-pastoral deosebit, pentru ca in seara aceasta corurile nu ne-au colindat doar pe noi, cei prezenti, in jur de 1000 de persoane, ci au colindat zeci de mii, sute de mii, poate milioane de romani, intrucat, prin intermediul postului de radio Trinitas, colindele au poposit in casele atator romani si, mai ales, credem ca au ajuns in casele unde este multa singuratate, suferinta etc. Deci, din acest punct de vedere, credem ca au avut un impact misionar-pastoral cu totul si cu totul deosebit. Sentimentele care ma incearca in acest moment, in aceste zile, in aceasta perioada sfanta, sunt sentimentele placute ale redescoperirii copilariei, pentru ca de cate ori cantam colinde, sau ascultam colinde, nu doar ne regasim in prezenta Mantuitorului Iisus Hristos, nascut Prunc in ieslea Betleemului, ci ne regasim si ne descoperim propria copilarie’.

Prezent la eveniment a fost si parintele Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iasi I, care ne-a spus ce impresie i-a lasat concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei: ‘A fost magnific. In primul rand, atmosfera care s-a creat prin prezenta atator coruri, apoi toate colidele care au adus mesajul Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos si, in acelasi timp, dincolo de continutul lor dogmatic, ne-a dus in atmosfera copilariei, cand si noi colindam la rude, incat atmosfera a fost grozava, foarte impresionanta pentru noi, slujitorii’.

Parintele Vilie Dorosinca, protopop al Protopopiatului Iasi II, ne-a spus, de asemenea, ce impresia i-a facut concertul de colinde de aseara: ‘A fost extraordinar de frumos, pentru ca toate corurile au fost la aceeasi inaltime. Sala este pe masura colindatorilor, a corurilor care au cantat atat de frumos si a tuturor participantilor. Totul este foarte frumos atunci cand este facut cu suflet, cu credinta si cu dragoste fata de Biserica’.

Corul ‘Theologus’ al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi, condus de catre parintele lector dr. Alexandrel Barnea a sustinut si in acest an un program de colinde in cadrul concertului Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Cu ce sentimente au venit seara trecuta membrii corului ‘Theologus’ la Centrul de Conferinte ‘Providenta’ si ce mesaj au vrut sa transmita publicului ne-a spus parintele lector dr. Alexandrel Barnea: ‘Cu bucuria de a oferi altora bucurie, ascultandu-ne sa fie o clipa fericiti, pentru ca asta e deviza noastra. Am cautat sa fie cat mai simple si mai accesibile, nu prea sofisticate, elaborate. Publicul poti sa-l simti si prin ochii coristilor, pentru ca ei nu au voie sa se uite in sala, ci numai la dirijor, insa unii mai scapa cate o privire in sala si din licarirea ochilor mi-am dat seama daca publicului ii place sau nu. Corul este oglinda publicului’.

Corul ‘Apostolii’ al Protopopiatelor Iasi I si Iasi II a participat pentru prima data, in acest an, la concertul de colinde. Dirijorul corului, parintele Mircea Stoleriu, parohul Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Iasi – Galata, ne-a spus cum a simtit concertul de colinde de seara trecuta: ‘A fost un concert foarte reusit, in primul rand prin diversitatea formatiilor si a ceea ce ele au propus, colinde diversificate, apoi prin maniera prin care ele au cantat si in maniera prin care au fost alcatuite formatiile. Au fost formatii mixte, au fost formatii barbatesti, corul preotilor, toate aducand fiecare o culoare deosebita mai presus de toate, insa ne-am bucurat cu totii sa fim vestitorii Nasterii lui Iisus, a Pruncului ce Se naste in ieslea Betleemului, in ieslea sufletelor noastre. Ne-am straduit sa cantam frumos si sa facem armonie atat sonora cat si o armonie sufleteasca’.

Si Corul ‘Ihos’ al Colegiului de Arta ‘Octav Bancila’ a sustinut un program de colinde seara trecuta. Dirijoarea corului, Petronela Dartu, ne-a marturisit ca membrii corului ‘Ihos’ au avut emotii mari si datorita multimii de oameni aflati seara trecuta la Centrul de Conferinte ‘Providenta’ si ca piesele din programul sustinut au fost o alegere destul de dificila: ‘Foarte, foarte greu de ales din multitudinea de colinde minunate care s-au scris in ultima vreme, dar am cautat ceva cu care copiii sa se simta bine, incat nu s-au simtit provocati de colindul bizantin. Au fost cateva lucruri noi pentru ei, pe care au incercat sa le rezolve, pentru ca am incercat sa fie ceva potrivit pentru varsta lor si pentru calitatile vocii de la aceasta varsta. Fiind la inceput de varsta si de cariera, dar si o sala plina de oameni, asta ne-a adunat mai mult impreuna, ne-a facut sa fim impreuna mai mult, iar momentul aplauzelor tot timpul ne emotioneaza un pic, si nu imi mai dau seama ce se intampla, dar lumea prezenta a insemnat mult’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…