PF Hristodoulos a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatii de Medicina si Farmacie Gr.T. Popa din Iasi

Astazi, 12 iunie 2003,la ora 10.00, Prea Fericitul Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei si Primatul Bisericii Ortodoxe din Grecia, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Senatului Universitatii de Medicina si Farmacie Gr.T. Popa din Iasi. La acest eveniment au participat Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, dl. Constantin Simirad, primarul orasului Iasi, dl. Lucian Flaiser, presedintele Consiliului Judetean Iasi, si alte personalitati iesene printre care si Prea Sfintitul Petru Gherghel, Episcop Romano-Catolic de Iasi. In deschiderea sedintei festive de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa, dl. rector al Universitatii de Medicina si Farmacie Gr.T. Popa, Prof.Univ.Dr. Carol Stanciu a tinut un discurs de bun venit pentru inaltele fete bisericesti in care a aratat legaturile seculare de prietenie dintre cele doua popoare: grec si roman. Apoi, domnia sa a rostit Laudatio in care a aratat de ce Universitatea Gr.T. Popa ofera titlul de Doctor Honoris Causa Prea Fericitului Hristodoulos: ‘Prea Fericitul Hristodoulos a fost daruit de Dumnezeu cu insusiri deosebite si cultivate prin efort propriu. Aceste calitati l-au facut sa se remarce in multe domenii de activitate. Numai la Mitropolia din Volos a organizat printre altele un post de radio bisericesc denumit Marturia Ortodoxa, publicarea revistei Informarea, Centrul Cultural-Spiritual pentru Tineri, Centrul de Internet pentru Tineri, diferite institutii filantropice, simpozioane, intruniri si festivaluri cu teme care intereseaza tineretul, dialoguri si intruniri periodice cu oameni de stiinta din diferite specializari si in mod deosebit cu medicii. Prea Fericirea Sa a sprijinit invatamantul in general si toate spitalele din regiunea Volos. A infiintat scoli pentru parinti, scoli de asistenta sociala. Acum lucrul cel mai important este ca a scris peste 200 de lucrari, articole, studii, cuvantari, care au fost publicate in carti si in diferite reviste de interes international. Mentionam dintre acestea doar cateva de interes medical: ‘Medicina personalitatii’, ‘Despre euthanasie’, ‘Despre avorturi’, ‘Probleme de etica in ceea ce priveste transplantul de organe’, ‘Intrebari de etica in ceea ce priveste metoda insamantarii artificiale, asa-numitii copii ai tuburilor’, ‘Deontologia medicala si constiinta’, ‘Cat din adevar trebuie sa stie bolnavul’, ‘Intrebari privind mersul tehnologiei genetice’, ‘Transplantul de organe prin prisma crestina’, ‘Insamantarea artificiala si etica crestina’, ‘Reperele de baza ale deontologiei medicale’, ‘Studii si experimente la fat’, ‘Practica europeana si pozitia ortodoxa’, ‘Moartea cerebrala’, ‘Pozitia interreligioasa a transplantelor’, ‘Biserica in fata provocarii Sida’, ‘Dreptul de a avea o moarte decenta’, ‘Clonare si ADN in serviciul sau sau in deserviciul vietii’, ‘Noi tehnologii in practica medicala’, ‘Puterea sufleteasca si boala trupului’, ‘Asistenta religioasa in spitale’. Numai din enumerarea catorva din scrierile Prea Fericitului reiese gama larga a preocuparilor si temelor abordate. Cateva din aceste lucrari au fost traduse si tiparite in limba romana de catre Editura Trinitas din Iasi in anul 2000 in volumul cu titlul Misiunea sociala a Bisericii. Lucrarile Prea Fericirii Sale se disting prin expunere clara, logica, sistematica si, mai important, prin originalitate. Contributiile Prea Fericitului Hristodoulos in probleme de etica medicala sunt originale si recunoscute pretutindeni, in mod special cele privitoare la transplantul de organe, tehnologia genetica, euthanasie si clonare. Sunt probleme care framanta lumea medicala in zilele noastre si contributia Prea Fericirii Sale in abordarea acestor probleme este remarcabila si bazata pe morala crestina. Datorita preocuparilor stiintifice si a simtului practic, Prea Fericirea Sa a fost desemnat cu mult timp in urma reprezentant al Bisericii Ortodoxe a Greciei la Consiliul International al Transplantului si la Centrul de Control al Bolilor Contagioase. A participat ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe a Greciei la numeroase congrese, simpozioane, conferinte stiintifice interreligioase si de alta natura atat in Grecia, cat si in strainatate. A adus o contributie valoroasa la strangerea legaturilor de fratietate intre popoare. O marturie in acest sens o constituie vizita la Atena a Papei Ioan Paul al II-lea in mai 2001, ocazie cu care Papa a cerut din partea Bisericii Romano-Catolice iertare pentru greselile crestinilor latini. Prea Fericitul Hristodoulos este cunoscut ca o personalitate puternica a lumii crestine contemporane, ca un om harismatic, facut sa fie conducator. Prea Fericitul are merite deosebite in dezvoltarea legaturilor dintre Iasi si Atena. Pentru tot ce a faptuit, Universitatea de Medicina si Farmacie Gr.T. Popa din Iasi ii acorda Prea Fericitului Hristodoulos titlul de Doctor Honoris Causa ca semn al inaltei noastre aprecieri pentru intrega activitate pusa in slujba semenilor nostri.’

Dupa decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, Prea Fericitul Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei si Primat al Bisericii Ortodoxe a Greciei, a sustinut discursul cu titlul Europa noastra: ‘Stimate domnule Rector, stimati domni profesori, doamnelor si domnilor, dragi tineri – mandria si speranta noastra,

Simt o deosebita emotie vorbind in Universitatea dumneavoastra, din orasul care a inflorit, in anii sclaviei, Scoala Greceasca. Am trecut impreuna pe atunci prin ani grei, ani de prigoana, de durere si moarte. Libertatea ramanea ascunsa ca jaratecul in adancul sufletului parintilor dumneavoastra si al grecilor care traiau aici impreuna cu ei si datorita ospitalitatii lor. Ani in care educatia era un bun de mare pret si se platea uneori cu prigoana, iar alteori chiar cu viata insasi. Ani in care memoria lor s-a incrustat in marmura inimii. Va rog sa pastram un moment de reculegere in memoria parintilor care au urmat inconjurati cu afectiune Scoala Greceasca, in memoria profesorilor si a elevilor lor.

Vorbind la Universitatea din Craiova, cu cateva zile in urma, am pus urmatoarea problema: ce intelegem atunci cand spunem ca Europa este o creatie a crestinismului. Am aratat atunci, in spatiul restrans pe care il poate avea o astfel de expunere, ca crestinismul a creat omul european gratie faptului ca a legitimat dreptul fiecaruia de a contribui in mod egal la o societate multistatala, o respublica christiana, unita prin credinta comuna, perceptia comuna despre drept si educatia comuna. Intr-adevar, inainte de crestinism, cuvantul Europa nu avea decat un inteles geografic, nu definea decat un spatiu. La inceput acesta era numele unei regiuni a Greciei cunoscuta sub numele de Epir. Primul geograf Ekateos Milisios a numit Europa ca fiind regiunea cuprinsa intre zona gurilor de varsare a Dunarii si Peninsula Iberica.

Pentru prima oara cuvantul Europa se intalneste, nu doar cu un inteles geografic, ci cu o acceptie largita, in scrierile lui Soulpikios Seviros, stralucit scriitor din secolul al IV-lea: dupa ce exprima admiratia lui pentru ascetii din Rasarit, adauga ca Europa noastra si-a gasit pozitia ei in economia mantuirii prin sfintii ei.

Dar ar trebui sa treaca si alte secole sa triumfe crestinismul si sa se trudeasca pentru a se forma Europa ca o entitate cu totul speciala. In jurul anului 950, imparatul Constantinos Porfirogennnitos, vorbea despre Europa cu mandria pe care o resimte fiecare atunci cand vorbeste despre patria sa: Drept este ca pamantul Bizantului sa fie inaintea Europei, pentru ca acum, Constantinopolul este capitala globului si cea dintai. Si adauga: Seful Europei ma pun, ca si al Bizantului al Traciei, care este cel mai frumos si cel mai cinstit. Exista deci constiinta in acei ani ai Evului Mediu, ca Europa constituie nu doar un spatiu, ci si casa noastra. In acelasi timp, in vreme de amenintare si conflicte, ni se prezinta diferentierea – devine limpede identitatea noastra. Nu se naste identitatea noastra in astfel de vremuri, asa cum s-a sustinut, dar se evidentiaza. Astfel se explica de ce Europa constientizeaza existenta ei ca o entitate deosebita, mai ales sub amenintarea Islamului.

Unii dintre intelectualii si oamenii politici care se lupta sa inlature mostenirea crestinismului sustin ca identificarea acestuia cu spiritul european, daca a existat, a existat doar in Evul Mediu si ca Uniunea Europeana nu are nimic de a face cu aceasta, daca este o creatie a Renasterii. Si totusi, cu aceeasi claritate, ca a lui Constantinos Porfirogennitos, Papa Pius al II-lea, in 1458, va observa ca si caderea Constantinopolului a aratat ca Islamul se ridica impotriva Europei, ceea ce inseamna impotriva patriei noastre, asupra insusi caminului nostru.

Sa mai adaug aici si faptul ca in 1458 ne aflam in plina Renastere si ca Pius al II-lea, inainte de a deveni Papa, era un carturar al acelor vremuri si-l chema Enias Silvios Pikolomini. Un alt reprezentant de marca al Renasterii, Francisc Bakon, in anul 1623 folosea sintagma noi europenii si simtea ca exprima ceva la care lua parte toata lumea din jurul lui. Poate ca nimeni nu exprima aceasta identitate atat de bine ca Abraham Ortelius, care in lucrarea sa Enciclopedia geografica, aparuta in 1578, scrie in dreptul notiunii de crestin: pentru crestini, vezi europeni. Ma intreb, daca secolul al XVI-lea al lui Ortelius nu inseamna Renastere, atunci unde incearca sa gaseasca spiritul Renasterii contemporanii nostri din Parlamentul Europei care sunt impotriva crestinismului.

Bineinteles, peisajul european nu a existat ca un spatiu unitar, unde Biserica crestina a lucrat pentru integrare si uniune prin idealul sau cultural. Din pacate, peisajul european este sfasiat de mari prapastii. Biserica, in calitatea ei de prezenta istorica, nu a putut ramane si actiona departe de opinia lumii. Nu a putut intotdeauna sa se mentina in afara presiunilor exercitate de putere. In Europa de Vest, Biserica a devenit ea insasi puterea si urma sa invinga distrugatorul spirit anticrestin. Astfel, desi a luptat pentru crearea unei societati solidare, cu o cultura ecumenica, unde toate popoarele ar fi trait in pace si siguranta, Biserica insasi a pregatit sistematic aceste prapastii sau a contribuit la formarea lor.

Orice om al Bisericii simte durere pentru tot ce provoaca ruptura dintre Roma si Ortodoxism. Nu vorbesc in mod special de ruptura ce a avut loc in 1054. Aceasta incepuse sa se creeze cu mult timp inainte si sub forme diferite. Urmarile ei nu au fost insa numai nesfarsite dispute teologice, sau cateva frictiuni intre preoti. Ruptura (Schisma) a adus dezastre popoarelor Europei si continua inca sa traumatizeze evolutia lor. Nu cred ca s-a scris pana astazi o istorie cu adevarat sincera si profunda despre toate suferintele provocate de Schisma in interiorul Bisericii, in cultura si viata europenilor. Dar este sigur ca atunci cand va fi scrisa ne va ajuta pe toti sa constientizam ce pacate de moarte reprezinta.

Nu ma voi referi aici la dimensiunile religioase ale schismei. Voi ramane focalizat strict pe tema alocutiunii mele, dar va trebui sa amintesc ca Schisma, inca din momentul conceperii ei ca dintr-un ou de sarpe a condus la dezastruoasa impartire a Europei in doua lumi, cea de Est si cea de Vest, intr-o totala lipsa de consideratie a uneia fata de cealalta, impartire care a sfarsit prin razboaie si catastrofe. Impartirea Europei in cele doua lumi a inceput cu prapastia creata intre Bizant si Vestul Europei. Cei din Vest s-au numit pe ei insisi europeni, ca si cum ceilalti (din Est) nu ar fi fost si ei europeni. Si totusi, statul al carui conducator s-a semnat pana la sfarsit rege si imparat al romanilor, nu a fost numit de nimeni Bizant sau Imperiul Bizantin pana in 1562, cand apare astfel in scrierile lui Jeronymus Wolf din Germania. Si am consemnat cu o deosebita satisfactie ca un istoric vestit al zilelor noastre a cerut sa se raincadreze Bizantul in istoria globala a Europei. Va trebui, de asemenea, sa recunoastem ca in acest cadru a existat prima uniune statala crestina din Europa, bazata pe dreptul roman si educatia elina. Astfel, Bizantul a costituit piatra de temelie a Europei crestine. In cadrul Imperiului Bizantin, Biserica a putut sa propovaduiasca preceptele ecumenice. Chiar daca s-au semnalat incalcari de teritorii, invazii si nu erau rare migratiile popoarelor dintr-un spatiu al imperiului in altul, nu avem nici un indiciu despre confruntari rasiale. Biserica a intampinat toate popoarele cu aceeasi dragoste si a vegheat ca noii veniti sa se integreze. Acest lucru insa, nu s-a putut intampla in Europa de Vest. In timp ce Biserica de la Roma era preocupata sa obtina puterea lumii, nu mai avea forta sa propovaduiasca acceptarea pasnica, reciproca intre popoare. Astfel, deja in timpul primei jumatati a Evului Mediu, textele epocii respective vorbesc despre ura nestinsa intre italieni si germani si in special intre francezi si germani- ura care a provocat multe conflicte de-a lungul secolelor, inainte de a sfarsi prin cele doua razboaie mondiale. Schisma initiala intre Ortodoxie si Roma a fost urmata si de alte rupturi; cea mai importanta ar fi cea dintre Sudul catolic si Nordul protestant. Razboaiele religioase care au urmat au provocat noi rani pe trupul Europei si au condus la faramitarea ei. Si nu este intamplatoare importanta faptului ca europeanul de Vest s-a indepartat de Biserica singur si a transformat iubirea binecuvantata fata de tara intr-o ideologie: nationalismul, acest ucigas al popoarelor europene, este creatia lumii vestice, o creatie a unei lumi crestine care a crescut fara ca Biserica sa-i transmita invatatura ecumenica odata cu iubirea de tara. Pentru noi toti constituie o lectie foarte importanta faptul ca in plin razboi, grupuri de rezistenta in care actionau crestini au considerat ca datorie a lor, nu numai strivirea nazismului, dar si depasirea urii dintre popoare. Astfel, in timp ce Rezistenta lupta impotriva germanilor, pe de alta parte se organiza Europa postbelica cu cerintele ei de unificare, din care faceau parte si inamicii germani. Cererea lor a fost acceptata de personalitatile rezistentei si aceasta a condus la Declaratia de le Geneva din 20 mai 1944, in urma reuniunii Rezistentei ce a avut loc atunci si la care au participat si germanii antinazisti. Profilul moral al acelor oameni, puterea si energia lor de a lupta pentru libertate fara sa se foloseasca de ura nationalista, constituie pentru noi un exemplu luminos. Permiteti-mi sa spun aici, omagiind memoria lor si recunoscand ca au luptat pentru libertate si demnitate (nu numai a lor, dar si a tuturor europenilor), ca acesti oameni au fost cap de coloana a celor ce au formulat cererea existentei unei comunitati statale crestine.

In ciuda necredintei si a dusmaniei, cu ajutorul Domnului, marea si distrugatoarea Schisma nu s-a putut nicioadata implini pe deplin. Daca de-a lungul istoriei Biserica ar fi fost prinsa in capcana Schismei, atunci Europa, ca rezultat al invataturii ei, s-ar fi stins. Nu stim daca hoardele de barbari ar fi devenit in timp state sau ar fi ramas ceea ce erau pana la crestinarea lor, asa cum s-a intamplat de-a lungul secolelor in Asia: hoarde violente, instrumente de teroare si de nedreptate, neinfricati, dar in acelasi timp inumani. Pentru Europa de Vest a existat cu adevarat un eveniment istoric crucial prin crestinarea primului imparat barbar, Frank Klovis, in anul 496. De atunci incepe drumul integrarii barbarilor si al transformarii lor in europeni. Pentru lumea Ortodoxa lucrurile au stta diferit, de vreme ce traditia romana, infiintata de Theodosios, era aceea de a lovi pe dusmani atat timp cat se aflau in razboi, dar si de a-i integra de indata in interiorul ei, imediat ce luptele incetau. Daca in timpul istoriei, Biserica ar fi fost prinsa in capcana Schismei, atunci Europa ar fi murit inainte de a se naste. Dar Biserica de la Roma, cu toate tendintele ei lumesti, totusi nu a incetat, de-a lungul secolelor, sa aiba si sa puna in lumina exemplul Corpus Juris Civilis, adica legislatia lui Iustinian. Astfel a putut convinge pe barbari ca Legea are o mai mare importanta decat Statul, din moment ce statul se construieste avand la baza legea, care nu moare odata cu regele si niic macar odata cu statul. In acest mod invatatura crestina a imprimat regilor convingerea ca pot concura cu legea, dar nu pot sa nu o recunoasca regii barbari au invatat ca a concura cu legea este o forma de a pacatui. In acest fel, Biserica de la Roma i-a determinat pe barbari sa intemeieze state crestine dupa modelul Imperiului Roman si sa nu respinga (nege) suzeranitatea principiilor de drept. Si daca, de-a lungul istoriei, Biserica ramanea prinsa in capcana Schismei, Europa nu ar mai fi apucat nici sa respure, pentru ca atunci comunicarea celor doua lumi ale ei s-ar fi intrerupt si blocat intr-un grad fara precedent. Dar comunicarea a existat. Limba greaca a fost mereu considerata ca lingua sacra, invatarea ei a fost intotdeauna un semn de adevarata educatie si asa-numita missa graeca nu a incetta niciodata sa fie intonata in Vest. Au existat destule carti de gramatica ale limbii elene si manuscrise grecesti care s-au concentrat ca valori inestomabile in manastiri si biblioteci. Carturarii Evului Mediu au gasit modalitati de comunicare si colaborare in ciuda Schismei. Astfel, educatia greceasca nu a incetat nicioadata sa existe in Vest si sa fie considerata un bun de mare pret. Literele grecesti invatau, chiar si in vremea cand lipseau, scrie un mare pedagog.

Oare crestinismul este creatorul Europei sau constituie trecutul ei? Ce are sa ofere, de altfel, Europa de astazi, in care nu mai exista barbari, care are ca stea calauzitoare drepturile omului si principiile de drept si unde educatia este obligatorie pana la o anumita varsta si deschisa tuturor. Biserica reprezinta insa ceea ce este sufletul pentru trup: respiratie si viata. Este expresia iubirii pentru Dumnezeu si a darului Lui catre om, imbratisarea ocrotitoare a Sfintei Fecioare Maria, chiar viata crestinilor, rugaciunile lui in clipe de bucurie si durere. Ca institutie, ca organism, Biserica exprima spiritul ecumenic acoperind intreaga suma a valorilor umane. Orice lucrare sociala asumata de biserica exista nu pentru ca sistemul politic nu vrea sau nu poate sa si-o asume, sau pentru ca nu sunt alte institutii abilitate. Biserica este insasi comunitatea noastra. Se preocupa de existenta noastra pentru ca, la randul nostru, avem griji pe care ni le incredintam. Biserica nu poate sa nu desfasoare o munca sociala, pentru ca noi mergem la Biserica pentru a ne ruga pentru cei dragi si pentru implinirea unor lucruri. Interventia Bisericii este ca un abur cald peste geamul inghetat al nevoilor noastre. Asa cum spune troparul, Cerul luminat a aratat Biserica, prin lucrarile ei, luminand toti credinciosii ei. In orizontul Bisericii aducem si astazi problemele noastre si putem vedea ce ne ameninta in prezent. Fara crestinism, Uniunea Europeana nu va deveni o comunitate sociala, ci o intreprindere. Nu va putea deveni nimic altceva decat o suma de oameni bine organizati, care sunt uniti prin logica rece a drepturilor omului. In societatea crestina, legaturile dintre oameni sunt declansate de bogatia sufleteasca si numai cand aceasta se va pierde vom gasi refugiul in textul legii. Intr-o companie (intreprindere), legea stabileste modalitatea si felul relatiilor pana ce Intregul devine ordonat. Vom ramane cu impresia ca eul nostru se dezvolta in functie de situatie. Cata singuratate, ma intreb, este necesara pentru a deveni lesne de inteles ca dezvoltarea personalitatii umane in afara binecuvantatei societati crestine este precum cea descrisa in parabola fiului risipitor. Fara crestinism, se va desfiinta spatiul comun al valorilor pe care le impartasim si va fi inlocuit de sfera particulara. Etica noastra nu va mai fi capabila sa stabileasca drepturile omului, ci va fi guvernata de acestea. Ma intreb cata durere trebuie sa mai treaca pentru a se intelege ca drepturile omului nu constituie un mod de viata, ci ca omul traieste doar daca ajuta, este fericit numai daca daruieste, ofera pentru ca si el primeste la randul sau, dar marele drept al omului este renuntarea la drepturile lui sau la depasirea lor permanenta. Fara crestinism, viata spirituala va inceta sa aiba destinatie si se va confunda cu distractia, cu placerea, cu odihna. Cata durere, ma intreb, va mai trebui sa treaca ca sa simtim ca viata spirituala care nu are un contact permanent cu punerea ei in practica nu este o adevarata relaxare, ci este un lucru fara viata, desertaciune. Si in ce situatie va fi nevoie sa fim ca sa vedem ca ceea ce ar trebui sa fie marele dar si imbratisare spirituala a devenit o simpla satisfactie. Unde va trebui sa ajungem ca sa vedem ca fara devotament si sfintenie voluptatea se transforma in durere si placerea devine rana de cutit. Fara crestinism, omul se va transforma in cel care produce si, in acelasi timp, in victima lui insusi, ca si consumator. Ma intreb cate pierderi vom mai avea ca sa simtim ca fara zile de post si indepartare de la dorinte omul este subjugat incontinuu de nevoile acre devin sistematic din ce in ce mai mari. Cate lacrimi trebuie sa curga pentru a vedea ca omul, daca nu poate sa simta ce inseamna noptile de retragere in sine fata de noptile de sarbatoare, se complace ca un animal cu propria lui mizerie. Fara crestinism, Comunitatea Europeana nu este un tip de cultura, ci o piata de larg consum largita. Va fi un mod de hranire a unei mase informe, unsuroase, cenusii. Europa a existat ca o viziune a noastra. Este in puterea noastra acum sa cream Comunitatea Europeana . Nu cerem sa fie toti europenii crestini. Toleranta religioasa este cerinta noastra, a tuturor, nu numai a crestinilor. Nu cerem ca Biserica sa guverneze sistemul politic. Independenta acestuia fata de Biserica este o cerinta a noastra. Ceea ce dorim, insa, este sa nu dispara fata Europei. Sa nu distrugem Europa planand spre Uniunea Europeana, indiferent de cultura ei, limbile vorbite aici, traditiile ei. Biserica nu cere nimic, nu actioneaza ca o corporatie. Biserica este ingrijorata si se roaga. Si doresc sa impartasesc cu dumneavoastra rugaciunea ca Europa sa nu fie lipsita de viitorul nostru crestin. Vreau sa impartasesc cu dumneavoastra rugaciunea ca lupta noastra pentru o Europa unita sa nu fie un pacat, ci o binecuvantare.’

La sfarsit, Prea Fericirea Sa a oferit Universitatii de Medicina si Farmacie Gr.T. Popa din Iasi un disc de argint si un volum in limba engleza dedicat icoanelor bizantine din Grecia ca semn de multumire pentru titlul de Doctor Honoris Causa pe care l-a primit.

(Radio Trinitas)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…