Într-o vreme nu foarte îndepărtată de timpurile noastre, înaintaşi iluştri ai teologiei academice de care ne bucurăm astăzi, cum ar fi pr. Petre Vintilescu sau pr. Dumitru Stăniloae, mânuiau cu dibăcie suliţa limbii greceşti, plăsmuită parcă anume de Bunul Dumnezeu să fie o măiastră liră a Duhului, în agon-ul academic în care şi-au jertfit o bună parte a vieţii lor înţelegătoare şi lucrătoare. Teologia lor de înaltă ţinută s-a datorat, fără doar şi poate, carului de foc duhovnicesc în care Dumnezeu i-a aşezat, dar vârful de lance al rostirii lor răspicat teologice a fost neîncetatul recurs la izvorul nesecat al limbii greceşti, atât din Scripturi, cât şi din Părinţii Bisericii.
Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
