Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăință! Iar pocăința fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post. Mai mult, chipul în care au trăit primii oameni în rai este o imagine a postului, nu numai pentru că, ducând o viață îngerească, ajunseseră, prin cumpătare, la asemănarea cu îngerii, ci și pentru că nu erau cunoscute locuitorilor paradisului toate cele născocite mai târziu de om: nici băutul vinului, nici tăiatul animalelor, nici toate cele câte tulbură mintea omenească.
Sf. Vasile Cel Mare, Despre post, Ed. IMBOR, Buc., 2009, p. 7-8.





