Primii credincioși care au intrat în Biserica „Sfânta Parascheva” din Bruxelles, în toamna anului 2010, își învățau copiii să se închine și să sărute icoanele. Am remarcat încă de atunci stângăcia cu care cei mici și cei mari încercau să își amintească termeni specifici din limba română, cuvinte uitate de părinți și neînțelese de copii. Înscriși la școli francofone sau flamande, micii ortodocși accesau mai greu cuvintele folosite acasă cu sfințenie de bunicii și străbunicii lor. Atunci am conștientizat rolul de bastion cultural și spiritual al unei școli parohiale în diaspora.
Departe de țară, de tradiții, de valorile spirituale autentice, firești în spațiul românesc, familiile încercau să se adapteze unui mediu nou, mult prea desacralizat. Astfel, primele slujbe au fost însoțite încă de la început de orele dedicate celor mici, în cadrul școlii parohiale. Copiii erau curioși să descopere lumea din care părinții lor veneau, tradițiile, poeziile, basmele, peisajele, personajele marcante, evenimentele istorice sau culturale. Recitau, cântau și se jucau în limba română, așa cum nu puteau să o facă în altă parte.
Școala Parohială „Sfânta Parascheva”
În primele luni, această misiune a fost preluată și dezvoltată de soția mea, Raluca Popescu, pe care cei mici au îndrăgit-o. În timp ce eu mă rugam cu părinții, preoteasa îi aduna pe cei mici într-o sală din cadrul Centrului Spiritual Cultural Român, din incinta bisericii. Acest început timid s-a transformat în ultimii trei ani într-un reper al micilor români ortodocși. Alți profesori cu suflet bun și respect pentru valorile reale românești s-au oferit să le predea în mod gratuit limba și istoria românilor, muzică, desen și matematică. Funcționari europeni sau membri ai corpului diplomatic, ei au dăruit câteva ore din puținul lor timp liber pentru copiii români din Bruxelles. Săptămânal, cei cinci dascăli au pregătit între 30 și 40 de copii, transformând timiditatea începutului într-o școală parohială iubită de elevi și apreciată de părinți. Serbările prilejuite de marile sărbători au adus în biserică și roadele acestei dăruiri didactice.
Mai multe informații în săptămânalul Lumina de Duminică.





