Poeții Dorin Ploscaru, Mioara Dragomir și Marius Iordăchioaia au participat joi seară, în Sala „Dr. Iustin Moisescu” a Centrului eparhial Iași, la o dezbatere despre poezia creștină și rolul taumaturgic al acesteia. Manifestarea, ce a durat trei ore, s-a desfășurat sub genericul „Serile Doxologia”, un proiect inițiat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cu scopul de a așeza la masa dialogului personalități ale lumii laice și teologice, informează „Ziarul Lumina”.
A treia întâlnire din cadrul „Serilor Doxologia”, ce a purtat titlul „Poezia creștină și rănile sufletului. Scheme de tratament și reacții adverse”, i-a avut ca invitați pe preotul Dorin Ploscaru, pe Mioara Dragomir și pe Marius Iordăchioaia, toți autori de poezii creștine.
Dezbaterea a fost deschisă de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, care, ca și la întâlnirile precedente din cadrul „Serilor Doxologia”, a recitat un poem creștin, motivând acest lucru prin faptul că „orice poezie creștină este o rugăciune, pentru că ea înseamnă un dialog cu Dumnezeu sau întru Dumnezeu”. În continuare, Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a făcut o scurtă prezentare a autorilor prezenți și a cărților pe care aceștia le-au publicat în acest an la Editura Doxologia, anume volumul „Peștele pe uscat”, semnat de Dorin Ploscaru, volumul „Iubirea de a trăi. Treptele vieții”, semnat de Mioara Dragomir, și proaspătul volum „Cineva mă caută prin viața mea”, semnat de Marius Iordăchioaia.
În cadrul dezbaterii „Poezia creștină și rănile sufletului. Scheme de tratament și reacții adverse”, poeții invitați au motivat, fiecare pe rând, de ce au ales calea poeziei creștine și au vorbit apoi despre rolul taumaturgic al creației literare religioase.
Părintele Dorin Ploscaru, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și câștigător al mai multor festivaluri de poezie, a vorbit despre legătura dintre poezie și suferință: „Așa cum Hristos este o rană de care nu te mai vindeci niciodată, putem spune, păstrând proporțiile, că poetul este «bolnav» și că el transmite din această «boală» și cititorului. Așa cum o perlă, până nu este rănită de firul de nisip, nu poate să înflorească, așa și drama proprie a poetului creștin este rana care generează poezia, o rană care însă alină durerea și rănile celor din jur, fiindcă, când poetul se așază la masa de scris, el liturghisește, chiar dacă nu este sacerdot”. În continuare, preotul-poet a făcut o scurtă trecere în revistă a poeților creștini, amintind la final că și Sfântul Apostol Pavel a recitat versuri în activitatea sa misionară: „Pentru a întări credința grecilor în Dumnezeul necunoscut, Sfântul Apostol Pavel recită câteva versuri: «Căci în El trăim și ne mișcăm și suntem, precum au zis și unii dintre poeții voștri: căci al Lui neam și suntem» (Faptele Apostolilor 17-28). Sfântul Pavel nu face altceva aici decât să aleagă un fragment cât se poate de creștin din poemul păgân scris de poetul cretan Epimenide după cum susține și Sfântul Ioan Gură de Aur. Strofa cu pricina are toate virtuțile poemului modern”.
Mioara Dragomir, lingvist și filolog de formație, a arătat că poezia creștină are menirea de a raporta realitatea umană la realitatea divină: „Poetul nu trebuie să facă decât ceea ce e menit să facă, să exprime pentru ceilalți trări și gânduri profunde și sublime și, cu ajutorul ritmului său interior, sa-l facă pe cel de lângă el să se rupă de ritmul exterior al lumii”.
„Noi suntem cărțile și poemele lui Dumnezeu”
Poetul Marius Iordăchioaia și-a început cuvântul spunând despre el că este „un măgar care, ori de câte ori îl încalecă Hristos, se preschimbă în om”, după care a vorbit despre viziunea lui asupra poeziei creștine: „La un moment dat, am citit despre o poetesă austriacă, care a afirmat că poezia i-a ieșit, dar viața nu i-a ieșit. Atunci mi-am spus că trebuie să caut o poezie prin care să iasă viață, și așa am găsit Ortodoxia. Datoria noastră este să ne iasă viața, fiindcă noi suntem cărțile și poemele lui Dumnezeu, iar poezia pe care am scris-o a apărut din rațiuni practice, pentru a găsi un limbaj cât mai intim, care să facă din adevărurile Evangheliei o chestiune de maximă proximitate. Ceea ce spui despre Hristos, celălalt resimte ca fiind ceva deja existent în adâncul lui, acel om ascuns al inimii sau om veșnic din fiecare persoană, care nu poate să trăiască și să respire decât în Biserică.
În trecut, purtat de mulțime și de inerția societății, am făcut foarte multe greșeli și m-am rănit foarte adânc. Atunci am încercat să stau în calea tinerilor și să le zic să nu meargă pe calea mea, fiindcă vor ajunge ca mine. De aceea, am încercat să scriu poezie ca să fac o mărturisire, o spovadă publică, fiindcă în poeziile pe care le-am scris nu se află altceva decât păcatele mele și mila lui Dumnezeu, cum s-au întâlnit, și ce scântei și ce lumină s-au ivit din această întâlnire. Nu sunt decât un om foarte obișnuit, pe care l-a găsit Cineva foarte neobișnuit, iar din această întâlnire s-a născut dorința de a arăta că doar Cel ce este dă realitate vieții noastre, fiindcă omul, vorba părintelui Sofronie Saharov, este prizonierul închipuirii sale despre viață, acel vis care te duce spre infern”.
După sesiunea de întrebări venite din partea publicului, poeții prezenți la dezbatere au recitat câteva creații proprii, iar la final trei persoane dintre cei care au adresat întrebări invitaților au câștigat, în urma tragerii la sorți, câte un volum de poezie.
