Pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Credincioșii ortodocși români îl pomenesc, în ziua de 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Apărător al credinței strămoșești și neîntrecut ctitor de biserici, domnul Moldovei a rămas în memoria colectivă prin însemnătatea faptelor petrecute în vremea sa, neegalate de urmași.

„Când îl studiezi ca strateg, comandant militar este uluitoare perspicacitatea lui strategică și tactică, când îl studiezi ca diplomat, cum mi se întâmplă mie acum, încerc să prind mai bine agerimea și iscusința diplomatică a lui de a-și seria adversarii, de a se alia când e cazul cu un fost adversar, o agilitate, o mobilitate extraordinară, se adaugă și înțelesul superior al valorii culturii, iar cultura în epoca aceea însemna în primul rând Biserică și tot ceea ce venea din cadrul Bisericii ca act de cultură, atunci într-adevăr avem imaginea unei personalități complexe care uluiește prin capacitatea extraordinară de a răspunde funcției și sarcinii mari pe care istoria i-a pus-o în brațe. Avea puteri excepționale, nu pentru sfințenie, că el încă a fost om cu păcate, zice cronicarul, dar pentru faptele lui cele mari care în mintea poporului nu puteau fi înfăptuite decât de o personalitate cu înzestrare extraordinară. Ceea ce este poate mai reprezentativ pentru personalitatea lui este felul în care știa să se ridice chiar dintr-o înfrângere, căci înfrânt fiind se ridica deasupra biruitorilor”, a declarat pentru TRINITAS TV Acad. Șerban Papacostea.

Personalitate emblematică a istoriei țării noastre, având un rol important și în istoria europeană, binecredinciosul voievod a devenit un simbol al apărării creștinismului în luptele cu turcii și tătarii.

„Ecourile sunt numeroase și de rang înalt, în opinia europeană, cu privire la acțiunea lui. Un conducător de stat, stat minuscul în raport cu marile regate și imperii vecine, care a reușit să țină în luptă succesiv sau concomitent cu aceste forțe, să reziste tuturor acestor presiuni, cu o bază demografică redusă să obțină victoriile dintre cele mai mari și acum mă refer la cele din 1475 care a uimit Europa, una din marile înfrângeri suferite de Imperiul Otoman, firește că așa ceva nu este dăruit decât unei mari personalități și Ștefan cel Mare poate fi trecut în rândul marilor personalități ale epocii lui”, a mai spus Acad. Șerban Papacostea.

Tradiția conform căreia după fiecare bătălie domnul ar fi înălțat câte o biserică nu este reală, dar este cert că unele lăcașuri au fost înălțate întru pomenirea celor căzuți în lupte și ca mulțumire pentru anumite biruințe.

Voievodul Ștefan cel Mare a fost canonizat în anul 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu data de prăznuire 2 iulie, ziua trecerii sale la cele veșnice.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…