Am intrat într-o perioadă deosebită din anul bisericesc, în care jertfa noastră trupească prin postire ne aduce o bucurie sufletească fără seamăn. La prima vedere, intrarea într-unul dintre posturile mari ale anului ar aduce o oarecare crispare, pentru că orice restricție impusă ne creează un disconfort. Nu ne simțim prea bine când la locul de muncă ni se scurtează pauza de masă, când în trafic ni se restricționează accesul pe una dintre benzi, când medicul ne oprește să consumăm anumite alimente sau băuturi sau când dreptul de a ne exprima în societate credința și tradițiile noastre milenare ne este încălcat, din diferite interese ale unor răuvoitori. Dar iată că în Postul Crăciunului avem posibilitatea să ne pregătim pentru a trăi bucuria de a posti, bucuria de a renunța la bunuri lumești pentru a primi la schimb nepieritoarele avuții duhovnicești.
Creștinul adevărat știe că harul dumnezeiesc sălășluiește în cei care dovedesc înaintea lui Hristos că bunătățile lumii nu au pus stăpânire peste viețile lor. Creștinul se bucură atunci când intră în post pentru că simte libertatea adusă de o astfel de jertfă spirituală și trupească. De altfel, postul este o manifestare cât se poate de liberă. Mântuitorul Iisus Hristos nu ne-a poruncit să postim pentru a ne câștiga mântuirea, iar Biserica nu forțează pe nimeni să postească, ci doar ne învață că printr-o astfel de jertfă simțim comuniunea spirituală cu sfinții.
Mântuitorul Hristos ne-a dat propriul exemplu de postire și de așteptare, atunci când S-a retras în pustie timp de 40 de zile și S-a pregătit pentru lucrarea Sa pe pământ (Matei 4:1-2). El ne-a îndemnat să primim cu bucurie postul în tainița sufletului și să ne ferim de fățărnicia unora ce se arătau mari postitori: „Când postiți, nu fiți posomorâți ca fățarnicii, care își smolesc fețele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că și-au luat plata lor. Ci tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața ta, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, Care este în ascuns; și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti” (Matei 16:18).
Libertatea la care tindem își găsește începutul chiar în postire, pentru că sufletul nostru este înălțat la o stare superioară, în care materia, bunurile pământești nu au nici o urmă de stăpânire asupra ființei noastre. Acest lucru se înțelege din Evangheliile celor două duminici pregătitoare pentru Postul Crăciunului, a Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, precum și a Samarineanului milostiv.
Detașați de materie, urcăm spre Hristos, tindem spre unirea cu El, pentru a fi liberi pe deplin. Mântuitorul Iisus Hristos ne-a îndemnat să ne hrănim nu doar cu pâine, ci și cu „tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4), spunând că ființa umană este desăvârșită atunci când se hrănește și spiritual. „Omul este deodată spirit și trup, spirit zidit prin har”, ne spune Sfântul Grigorie de Nazianz, iar Sfântul Grigorie Palama arată că „numele de om nu este aplicat sufletului în mod separat, ci deodată la amândouă, căci împreună au fost create după chipul lui Dumnezeu”. Înțelegem că postul ne deschide oportunitatea de a ne hrăni și mai mult sufletul, de a ne hrăni o parte a ființei noastre.
Ființa postitoare
După truda noastră duhovnicească și trupească din Postul Crăciunului, va intra în familiile noastre un Prunc și ne va sădi în suflet bucurie, nădejde și credință. Timp de 40 de zile, ne înălțăm duhovnicește spre Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care a coborât între noi oamenii și ne-a adus răscumpărarea făgăduită protopărinților noștri: „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Facere, 3:16). Nu putem intra în Postul Crăciunului fără să ne raportăm la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, finalitatea vieții noastre spirituale. Așa cum drepții Vechiului Testament și-au trăit zilele în așteptarea făgăduinței lui Dumnezeu, a împlinirii vremurilor în care Mesia Se va sălășlui între oameni spre a-i mântui de vrăjmaș, la fel și noi în acest post nu facem altceva decât să închipuim starea omenirii de pregătire pentru primirea mântuirii. Această așteptare a noastră, în care sporim rugăciunea, milostenia și jertfa trupească, în care lăsăm la o parte și mai mult din cele lumești și renunțăm la și mai multe bunătăți din această lume decât de obicei, este starea normală a fiecărui om. Se spune adesea că postul este o perioadă în care nu mâncăm carne și alimente de proveniență animală, ne oprim de la păcate și facem fapte bune. Dar oare starea firească, de zi cu zi, a creștinului nu este aceasta? Doar în post ne abținem de la carne și de la păcate? N-a fost oare creat omul o ființă postitoare (Facere 1:28, 2:16-17)? Desigur, posturile dinaintea marilor praznice au rolul de a ne pregăti pentru marele eveniment din istoria mântuirii, dar starea de postire este cea la care suntem chemați în fiecare zi.
Misiunea creștinului în aceste vremuri tulburi este de a redescoperi lumii moderne, înrădăcinată într-un materialism acerb, vocația postitoare. De aceea, tuturor urărilor din preajma Crăciunului, prețuite de noi și pe care transmitem din inimă celor dragi, dar și celor singuri sau încercați de viață, ar trebui să adăugăm și acestea: „Bucurați-vă de post! Fiți postitori! Așteptați-L pe Pruncul Iisus cu inimi curate!” (Articol semnat de Pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 24 noiembrie 2013)
