Mântuirea, scopul tuturor scopurilor omeneşti, presupune, pe de-o parte, chemarea lui Dumnezeu adresată omului şi, pe de altă parte, răspunsul omului concretizat prin credinţă, fapte bune şi post. Prin urmare, postul e numai unul din mijloacele prin care ne putem mântui. Şi deci, în buna tradiţie a slovelor şi a faptelor Sfinţilor Părinţi din vechime, este socotit ştiinţa de a face faţă, într-un mod chibzuit, provocărilor care, cu mers spornic, ne vin atât din partea lumii, cât şi din partea propriului nostru trup, „care poate fi o slugă bună, dar şi un rău stăpân“. Ceea ce înseamnă că, atâta timp cât ştim să-i strunim impulsurile, ne poate fi un sprijin în urcuşul „pe muntele sfânt al frumuseţii“. Şi tot Sfinţii Părinţi spuneau, cu vorbe coapte în vâlvătaia cugetării subţiate de adierea harului, că dacă doreşti să te mântuieşti trebuie să ucizi iutele repeziş al ispitelor care se năpustesc asupra noastră.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
