Praznicul Botezului Domnului a fost cinstit, marţea aceasta, la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, de un număr însemnat de credincioşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul a săvârşit Sfinţirea cea Mare a Apei în agheasmatarul din fața Catedralei, informează TRINITAS TV.
Miercurea aceasta, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian va oficia Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Parohia vrânceană Hânguleşti.





