În ziua sărbătorii Botezului Domnului, 06 ianuarie 2016, Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în cea mai veche biserică din Beiuș, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. La slujbă au fost prezenţi numeroși credincioşi beiușeni, precum și autorități locale, județene și centrale.
În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Preasfinţitul Părinte Sofronie a amintit principalele semnificaţii dogmatice ale praznicului Bobotezei, subliniind caracterul treimic al sărbătorii: „Ziua Bobotezei, sărbătoarea sfântă a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este cinstită în Biserica Ortodoxă și ca ziua Sfintei Teofanii sau a Sfintei Arătări Dumnezeiești, ziua în care pomenim minunea ce s-a săvârșit după Botezul Domnului Hristos, când Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, cel care s-a învrednicit a-L boteza pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, a văzut cerurile deschizându-se și pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel și șezând peste Domnul Iisus Hristos, și a auzit un glas din ceruri, glasul Părintelui ceresc, Care a mărturisit despre Fiul Său: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit». Prin această minune săvârșită în ziua Botezului Domnului, noi toți cei care credem în Dumnezeu, descoperit nouă în Preasfânta Treime, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, înțelegem duhovnicește și prăznuim cu bucurie mare Dumnezeiasca Arătare, Teofania sau Bogoiavlenia, către oameni, către lume. Dumnezeu Cel Unul în Ființa Sa și întreit în Persoane ni Se descoperă prin Fiul Cel Veșnic trimis în lume de Tatăl, Care Se naște din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, făcându-Se Om asemenea nouă, pentru ca noi, oamenii, să Îl vedem pe Dumnezeu.”
După Rugăciunea Amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a condus procesiunea de la biserica din Beiuș-Deal până în centrul orașului, la râul Nimăiești, afluent al râului Crișul Negru, unde, la inițiativa și cu binecuvântarea ierarhului Eparhiei Oradiei, au venit în procesiune preoții și credincioși de la cele cinci parohii din Beiuș, cu icoane, cruci și prapuri, precum și preoții de caritate de la unitățile spitalicești din localitate, cântând Troparul Botezului Domnului. Aici, Chiriarhul Oradiei a oficiat, pe platoul amenajat pe malul drept al râului Nimăiești, Sfinţirea cea Mare a Apei, în prezența a peste 1.000 de credincioși și numeroase oficialități.
„În cuvântul rostit la final, Preasfințitul Părinte Sofronie și-a exprimat bucuria de a se afla în cetatea Beiușului pentru sărbătorirea marelui praznic al Botezului Domnului, arătând că Sfinţirea cea Mare a Apei pe malul râului Nimăiești, de către toți preoții din Beiuș, va deveni de acum înainte o tradiție în fiecare an de Bobotează în cetatea de scaun a Țării Beiușului. Preasfinția Sa a chemat binecuvântarea Preasfintei Treimi peste meleagurile beiușene, peste Eparhia Oradiei, peste țara noastră și peste întreaga lume, îndemnând la rugăciune către Atotputernicul Dumnezeu pentru pace, liniște și vremuri bune. De asemenea, fiind încă la începutul noului an civil 2016, Ierarhul a adresat alese urări de ani mulţi şi binecuvântaţi, în sănătate și bucurie duhovnicească, tuturor dreptmăritorilor creştini din Beiuș”, a precizat Pr. Cristian Rus.
Părintele Marian Vasile Popa, Protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului a adresat un cuvânt de mulțumire Ierarhului, arătând că este o zi de mare însemnătate, o zi istorică pentru urbea Beiușului, fiind pentru prima dată când un ierarh al Episcopiei Oradiei a sfințit Aghiazma Mare pe malul râului Nimăiești și când s-a organizat o manifestare bisericească de o asemenea amploare în orașul Beiuș, la praznicul Botezului Domnului.
La final, toţi credincioşii prezenţi au gustat, după rânduială, şi au luat la casele lor Aghiazmă Mare.





