La Praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârşit, în Catedrala episcopală cu hramurile Învierea Domnului şi Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Caransebeş, Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un numeros sobor de preoți şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, potrivit rânduielii bisericeşti, a fost oficiată slujba Sfințirii celei Mari a apei, sau Aghisma Mare, cum mai este cunoscută în popor. Anul acesta au fost pregătite aproximativ 3000 de sticle de Aghiasmă Mare la Catedrala episcopală din Caransebeș, după cum ne-a precizat Diac. Pavel Canea.
La slujbă au participat tineri şi copii, precum şi sute de credincioşi, Catedrala episcopală dovedindu-se a fi şi în acest an neîncăpătoare. La finalul Sfintei Liturghii credincioşii au primit, din partea slujitorilor, anaforă, iconițe cu Praznicul Botezului Domnului, precum şi Aghiasma Mare, pentru curățirea sufletească şi trupească.





