Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, a participat la Sfânta Liturghie și a predicat ieri, 24 august a.c., în paraclisul Reședinței patriarhale. Preafericirea Sa a explicat înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei după Matei, din Duminica a X-a după Rusalii, care relatează minunea vindecării lunaticului. În cuvântul de învățătură, Părintele Patriarh a vorbit despre vindecare, ca lucrare a lui Dumnezeu în oameni și cu participarea oamenilor, subliniind rolul credinței în viața noastră. „Sfânta Evanghelie pe care am auzit-o astăzi ne arată, pe de o parte, faptul că Mântuitorul Iisus Hristos mustră necredința poporului și puțina credință a ucenicilor Săi, iar pe de altă parte, are foarte multă milă față de copilul epileptic sau lunatic care se afla într-o suferință foarte mare. Evanghelia ne îndeamnă la credință puternică, la rugăciune și post. Această evanghelie a inspirat rugăciunile Bisericii pentru cei care suferă din pricina bolilor trupești și sufletești și mai ales din pricina lucrurilor necurate”, a arătat Patriarhul Daniel. Prin faptul că vindecarea se dă ca lucrare a Lui Dumnezeu în oameni și cu participarea oamenilor, a continuat Preafericitul Părinte Părinte Patriarh, se vede că Mântuitorul Iisus Hristos nu vrea vindecări magice, ci vindecările pe care le săvârșește El antrenează credința, iubirea, rugăciunea, lucrarea celor care cer vindecare. „Când Mântuitorul constată că ucenicii n-au putut vindeca pe fiul lunatic, își dă seama că obstacolul cel mare în calea vindecării este în primul rând necredința mulțimilor care așteptau adesea minuni făcute fără implicare, fără participare, rămânând doar spectatori ai minunilor lui Hristos. Aceasta este cea dintâi învățătură a Evangheliei de astăzi, și anume că, foarte adesea, dacă nu se săvârșesc minunile imediat, este pentru că nu mai avem credință puternică. Hristos Domnul vrea ca în vindecările pe care Dumnezeu le dăruiește celor bolnavi, cei din jurul bolnavilor să nu fie spectatori, ci împreună lucrători la vindecare. Mântuitorul Iisus Hristos mustră. Mustrarea pentru necredință este mustrare pentru îndreptare, nu pentru răzbunare. Pentru că necredința dă loc îndoielii în ceea ce privește puterea lui Dumnezeu asupra demonilor. Dacă nu există credință puternică în Dumnezeu, se poate înțelege că demonii sunt mai tari decât Dumnezeu, că boala este mai tare decât harul vindecător, că fatalismul este mai tare decât dinamismul posibilității schimbării unei situații defavorabile omului”. Pe de o parte, Mântuitorul vede puțina credință, dar și multa suferință care se poate diminua atunci când crește credința, după cum a mai spus Patriarhul nostru. Astfel, a doua învățătură pe care noi o primim din Evanghelia după Sf. Ev. Matei „este că și atunci când există credință, ea trebuie cultivată, pentru ca să înțelegem că, de fapt, credința nu este o simplă convingere intelectuală că Dumnezeu există, ci este legătura noastră vie cu Dumnezeu Cel nevăzut, dar Atotputernic și foarte aproape de noi. De aceea, Mântuitorul leagă imediat taina credinței de puterea rugăciunii și a postului. Această credință se cultivă prin post. Postirea este o lucrare duhovnicească care se unește cu rugăciunea pentru a arăta că de fapt toată puterea pe care noi o primim atunci când trebuie să vindecăm, să schimbăm situații grele în situații mai bune, să trecem de la boală la sănătate, de la necaz la bucurie vine prin faptul că rugăciunea este însoțită de lipsă de hrană materială. În momentul în care ne rugăm mult, dacă și postim, arătăm că nu mai contăm pe forțele noastre fizice, ci contăm, în primul rând, pe puterea duhovnicească care ne vine de la Dumnezeu”, a explicat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 196/ 25 august 2008)
