Președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu a fost primit astăzi, 28 aprilie, la Reședința Patriarhală, de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre problemele românilor de peste Prut și de necesitatea unei cooperării mai strânse pentru implementarea unor proiecte comune.
La finalul vizitei domnul Mihai Ghimpu, Președintele interimar al Republicii Moldova, a declarat pentru Radio TRINITAS: „Am discutat despre multe probleme pe care le avem noi românii, indiferent în care stat locuim, despre faptul că suntem creștini și că trebuie să ne ajutăm reciproc. Iată, ne-am înțeles acum să vină din partea noastră indiferent din care Biserică facem parte, fie Mitropolia Basarabiei, fie Mitropolia Moldovei, întocmirea unor proiecte care ar ajuta să repare, sau să construiască biserici, fiindcă avem foarte multe cerințe în privința aceasta. Eu sunt foarte mulțumit și recunoscător Preafericirii Sale că a acceptat această întrevedere și cred că de acum înainte voi fi și mai aproape de rădăcinile noastre”
Delegația oficială a Republicii Moldova se va deplasa la Suceava și Iași. La Mănăstirea Putna, Președintele interimar al Republicii Moldova, domnul Mihai Ghimpu și Președintele României, domnul Traian Băsescu vor depune coroane de flori la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. La Iași, Președintele Mihai Ghimpu are planificate întrevederi cu autoritățile locale, precum și o vizită la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, unde se va întâlni cu studenții și cu conducerea instituției.





