Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Biserica se roagă pentru bolnavi și îi aduce la Hristos”

În Duminica a VI-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Paraclisul ‘Sfântul Grigorie Luminătorul’ din Reședința patriarhală, informează ‘Ziarul Lumina’.

Patriarhul României a arătat că Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii are trei învățături deosebite, despre vindecarea oamenilor, despre boală ca rezultat al păcatului și despre iertarea de păcate, care aduc vindecarea trupului, și a evidențiat că Domnul Iisus Hristos a vindecat paralizatul din Capernaum și pentru că a văzut credința puternică a celor care l-au adus la El pentru a-l vindeca. Mântuitorul Iisus Hristos este sensibil la suferința omului. El a venit în lume să vindece orice boală și orice neputință din popor. ‘Hristos Domnul, Vindecătorul sau Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, a dat, prin Sfinții Apostoli, puterea de a ierta păcatele și de a vindeca bolile, Bisericii Sale. Prin Taina Sfintei Spovedanii ni se iartă păcatele, prin harul pe care Hristos Domnul îl dăruiește slujitorilor Bisericii. De asemenea, puterea vindecătoare de boli trupești s-a dăruit Sfinților Apostoli, și prin ei Bisericii lui Hristos, și ea se arată mai ales în Taina Sfântului Maslu’, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

‘Hristos Domnul este duhovnicul desăvârșit’

Evanghelia ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos este și duhovnic, nu numai doctor. ‘Hristos Domnul este duhovnicul desăvârșit. El iartă păcatele, dar nu le menționează pentru că nu vrea să umilească pe cel păcătos. El cunoaște care au fost păcatele, dar nu le divulgă taina greșelilor celor care vin la El în stare de pocăință, de suferință și de speranță de vindecare. Biserica a rânduit ca să se păstreze secretul spovedaniei pentru a nu umili pe păcătosul care se pocăiește și vine să ceară iertare’, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În continuare, Preafericirea Sa a subliniat că de mare folos a fost și credința celor din jurul lui care l-au adus pe el la Hristos, deoarece credința lor era unită cu iubire milostivă pentru alții, pentru un alt om, nu pentru ei înșiși. De aceea, credința acelora trece pe locul întâi, fiindcă este o credință plină de smerenie și de iubire milostivă față de aproapele’.

Mâinile iubirii lui Hristos

Preafericirea Sa a arătat că este nevoie nu numai de rugăciunea noastră proprie, ci și ca alții să se roage pentru noi când suntem în suferință. ‘Biserica, învățând de la acești oameni care l-au adus pe cel bolnav la Hristos Domnul, se roagă și ea pentru cei bolnavi și îi aduce la Hristos. Din credință puternică și din iubire milostivă s-au născut toate instituțiile de caritate sau de filantropie creștină. Făcând bine semenilor noștri, devenim mâinile iubirii lui Hristos și simțim adevărul că Biserica este trupul tainic al Lui Hristos prin care el lucrează în lume. În acești oameni care îl aduc pe cel paralizat la Iisus Hristos se văd în chip simbolic toți slujitorii Bisericii, toți preoții de caritate din spitale și tot personalul medical și toate persoanele care îngrijesc de bolnavi’, a arătat Patriarhul României.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…