Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea Simpozionului internațional cu tema: Crezul ortodox. Istorie, teologie și spiritualitate, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, 1 noiembrie 2010:
„Salutăm cu bucurie pe toți participanții la acest simpozion internațional și felicităm pe organizatori pentru frumoasa inițiativă de a reuni la această manifestare academică teologi care vor acorda o atenție deosebită bogăției de sensuri a învățăturii de credință formulate în Crezul ortodox.
Tema simpozionului: Crezul ortodox. Istorie, teologie și spiritualitate se dorește a fi o încununare Anului omagial al Crezului ortodox în Patriarhia Română. Formulat la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325) și completat ulterior, în anul 381, de către Părinții de la cel de al II-lea Sinod ecumenic, de la Constantinopol, Crezul au Simbolul credinței este esențialul și normativul credinței și unității Bisericii Ortodoxe universale. El poartă și numele de Crezul sau Simbolul de credință niceo-constantinopolitan, după numele orașelor în care s-au întrunit primele două Sinoade ecumenice care l-au formulat.
Aprofundarea și explicarea teologică a Simbolului de credință, formulat de Sfinții Părinți ai Bisericii în anul 325 și în anul 381, ne oferă astăzi un nou prilej pentru a evidenția sensul credinței și al viețuirii creștine într-o lume tot mai indiferentă la valorile credinței sau care în fața pluralismului religios din societate deviază de la dreapta credință și acceptă cu ușurință secte și sincretisme religioase.
Crezul niceo-constantinopolitan a fost formulat de Părinții sinodali, arhipăstori ai comunităților eclesiale din Orient și Occident, având conștiința responsabilității lor pentru păstrarea dreptei credințe ca bază a mântuirii sau a unirii eterne a omului cu Dumnezeu, și ca normă sau criteriu pentru păstrarea unității Bisericii. Ei spuneau că dacă Hristos nu este Dumnezeu adevărat, nici credința în El nu este mântuitoare, pentru că omul nu se poate îndumnezei și trăi veșnic, decât în comuniune cu Dumnezeu – Izvorul vieții veșnice. Iar dacă Biserica nu mărturisește dreapta credință, ea nu poate fi una, sfântă, sobornicească și apostolească, deoarece unitatea Bisericii se bazează ortodoxia credinței. Din aceste motive, Părinții sinodali respingeau erezia sau inovația ca raționalizare și amputare a misterului sau a tainei Întrupării lui Hristos, Unul din Sfânta Treime. În acest sens, este semnificativă declarația Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea ecumenic (Calcedon, 451) despre Crezul niceo-constantinopolitan: „Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întărind pe ucenicii Săi în cunoașterea credinței, a spus: «pacea Mea v-o dau vouă, pacea Mea o las vouă», pentru ca nimeni să nu se separe de aproapele său în dogmele credinței, ci la fel să se arate cu toții în propovăduirea adevărului (…) Așadar, era de-ajuns pentru desăvârșita cunoaștere și întărirea bunei credințe acest înțelept și mântuitor Crez al harului dumnezeiesc, întrucât învață desăvârșit despre Tatăl și Fiul și Sfântul Duh și înfățișează întruparea Domnului celor ce o primesc cu credință” (Hotărârea dogmatică a Sinodului IV ecumenic).
Confirmarea Crezului niceo-constantinopolitan de către Părinții Sinodului de la Calcedon arată plenitudinea esențială a conținutului său dogmatic, suficient pentru a orienta pe credincioși pe calea mântuirii, către Împărăția lui Dumnezeu. Ca atare, Biserica învață că nu mai trebuie adăugat nimic Simbolului de credință ortodox, din punct de vedere al structurii și conținutului, dar acesta trebuie mărturisit și trăit ca fiind lumina vieții creștine. Conținutul său se adâncește astfel prin experiență și explicitare.
Crezul ortodox ne arată că taina Cuvântului (Logosului) întrupat este intim legată de taina Preasfintei Treimi. Dumnezeu-Fiul, strălucirea slavei și chipul ipostasului Tatălui (cf. Evrei 1,3), S-a întrupat pentru a face cunoscută lumii taina Preasfintei Treimi, marea taină a dreptei credințe (cf. I Tim. 3 , 16).
Iisus Hristos, Dumnezeu-Fiul, Care S-a făcut Om, nu este o Persoană divină singulară, ci o Persoană divino-umană în relație cu alte două Persoane divine: în relație cu Dumnezeu-Tatăl și cu Dumnezeu-Sfântul Duh. Tatăl și Sfântul Duh confirmă însăși identitatea lui Iisus Hristos ca fiind Unul-născut, Fiul veșnic al Tatălui, asupra Căruia Se odihnește Sfântul Duh (cf. Matei 3,16-17, Ioan 1,29-34). Tatăl și Sfântul Duh sunt uniți cu Fiul, cooperând permanent cu El, chiar și în taina Întrupării Fiului, deși numai Fiul S-a făcut Om (cf. Luca 1, 35).
În lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, se arată, deci, taina iubirii smerite și atotputernice a Preasfintei Treimi pentru om, precum și posibilitatea omului de a participa la viața veșnică a Preasfintei Treimi. Credința în Iisus Hristos, în Care și prin Care Dumnezeul Treime Se autorevelează, Se autocomunică și Se autodăruiește omului, este, de asemenea, o confirmare a adevărului că prin El toți avem apropiere către Tatăl, într-un Duh (cf. Efeseni 2, 18) și celor… ce cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 12); că în El, în Hristos, avem viață (cf. Ioan 20, 31) și toți vom învia (cf. I Corinteni 15, 22).
Așadar, credința în Dumnezeu, mărturisită în Crezul ortodox și trăită în iubire (rugăciune și fapte bune), ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, arată că actul credinței creștine este unul relațional, comunional și comunitar-eclesial. Când creștinul mărturisește: „cred într-unul Dumnezeu”, el stabilește de fapt o relație de iubire și viață eternă cu Dumnezeu, deoarece el răspunde astfel cu fermitate apelului lui Dumnezeu adresat omului prin toate actele Revelației Sale divine.
Crezul niceo-constantinopolitan sau Crezul ortodox ne învață că Dumnezeu este comuniune de Persoane veșnice, nu o singurătate veșnică. De fapt, o singurătate veșnică nu poate fi nici fericire veșnică și nici bucurie veșnică. Deci, noi creștinii credem într-unul Dumnezeu-Tatăl, izvorul unic al Preasfintei Treimi, Cel ce naște veșnic pe Fiul și purcede veșnic pe Duhul Sfânt. Prin urmare, Dumnezeul creștinilor nu este o singurătate veșnică, ci este o comuniune eternă, indestructibilă sau indivizibilă, de Persoane distincte, egale și libere. Unitatea în Sfânta Treime este dată de deoființimea (consubstanțialitatea) Fiului și a Sfântului Duh cu Tatăl, unicul izvor al ființei divine. Ca atare, Persoanele divine au aceeași ființă, sfințenie, slavă și putere. Ele Se conțin reciproc și Se dăruiesc reciproc, sunt distincte și egale, dar nedespărțite. Acest adevăr a fost mărturisit la Niceea și Constantinopol în fața ereziilor care, sub pretextul că apără unitatea în Dumnezeu, negau deoființimea și egalitatea Fiului cu Tatăl, precum și dumnezeirea Duhului Sfânt și egalitatea Sa cu Tatăl și Fiul. Însă, pentru Ortodoxie adevărul și unitatea în Dumnezeu sunt comuniune eternă de viață și de iubire între Persoanele divine, distincte și egale.
De asemenea, Crezul ortodox ne învață că Dumnezeu a creat cerul și pământul, mai ales îngerii și oamenii pentru a participa la slava, iubirea și bucuria veșnică a Preasfintei Treimi. Dumnezeu a făcut lumea pentru ca iubirea sau bucuria Preasfintei Treimi să fie împărtășită persoanelor umane create după chipul comuniunii Persoanelor divine eterne. Iar întrucât omul a fost creat după chipul unei Comuniuni eterne de viață și iubire, el nu este deplin fericit, nu se desăvârșește și nu se bucură deplin decât în stare de comuniune eternă cu Persoanele divine și cu persoanele umane chemate la viață eternă și fericire eternă. Prin urmare, când omul se botează în numele Persoanelor Preasfintei Treimi (în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh), el intră în comuniune de viață eternă cu Persoanele divine necreate și veșnice. Iar omul nou botezat, adult sau copil, este considerat persoană eclesială deplină chiar din ziua botezului său. De aceea, în aceeași zi când se boteză, el primește și Sfânta Mirungere și Sfânta Euharistie, pentru a crește spiritual în „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și comuniunea (împărtășirea) Duhului Sfânt” (II Corinteni 13, 13).
În această perspectivă, Biserica lui Hristos, cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, mărturisită în Crezul Ortodox, este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi și are ca izvor și model de viață comuniunea de viață și iubire a Preasfintei Treimi. Când Hristos Domnul S-a rugat pentru unitatea Bisericii Sale (cf. Ioan 17, 21), El nu a dat ca model de unitate pentru Biserică vreun sistem de organizare omenească trecătoare, ci S-a rugat ca toți cei care cred în El „să fie una, precum Tatăl și Fiul una sunt”. Preasfânta Treime este deci arhetipul după care a fost creat omul și tot Preasfânta Treime este modelul de unitate a Bisericii.
În finalul său, Crezul ortodox ne arată în același timp finalitatea mărturisirii dreptei credințe și finalitatea vieții umane pe pământ, și anume „aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie„. Mai precis, noi credem în Dumnezeu Cel veșnic viu pentru că dorim să trăim veșnic, cu sufletul și cu trupul, în iubirea Preasfintei Treimi.
Vedem, așadar, că, de fapt, Crezul ortodox este norma sau regula dreptei credințe și a unității Bisericii, întrucât este călăuză a omului pe calea mântuirii către Împărăția eternă a Preasfintei Treimi.
Avem speranța că lucrările acestui simpozion teologic internațional de la București vor contribui la aprofundarea și explicarea conținutului Crezului ortodox, ca fiind izvor de lumină pentru viața și misiunea Bisericii în lumea de astăzi”.
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
