Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 27 februarie, în Duminica a III-a din perioada Triodului numită Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de carne. La această sărbătoare s-a citit pericopa evanghelică de la Matei, capitolul XXV, versetele de la 31 la 46 care prezintă tabloul Judecății finale. Singurul criteriu după care Dumnezeu va împărți oamenii la Judecata de Apoi este iubirea milostivă, a spus astăzi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Paraclisul Reședinței Patriarhale „Sfântul Grigorie Luminătorul”, la finalul Sfintei Liturghii.
De asemenea, în cuvântul de învățătură Preafericirea Sa a explicat că la Înfricoșătoarea Judecată oamenii vor fi judecați pentru ne-omenie.
„Mântuitorul Iisus Hristos judecă neomenia, adică insensibilitatea umană de a ajuta pe semenul său, insensibilitatea omului de a ajuta pe cel în suferință. Nepăsarea față de suferința altuia este numită de Sfântul Ioan Gură de Aur ‘neomenia’. Oamenii care rămân nepăsători față de suferința altuia se aseamănă cu demonii și de aceea merg în iad, pentru ne-simțirea lor duhovnicească, pentru nepăsarea și indiferența lor la suferința celor din jur care au fost flămânzi, însetați, goi, săraci, bolnavi sau întemnițați. Din această Evanghelie vedem că Dreptul Judecător are ca unic criteriu iubirea milostivă, iar această iubire milostivă îi aseamănă pe oameni cu Dumnezeu Cel milostiv”, a arătat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum ne informează Radio TRINITAS.





