Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a Mitropolitului Bartolomeu Anania, oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj, 3 ianuarie 2011:
În Biserica Ortodoxă slujba de înmormântare a ierarhilor este de fapt slujba de înmormântare a monahilor. Este o slujbă sobră, pătrunsă de duhul smereniei și al pocăinței, de cerere a iertării păcatelor și a odihnei în lumina și bucuria sfinților. Conținutul acestei slujbe ne arată că, în fața realității morții, ca despărțire a sufletului de trup și a trupului de cei vii, omul muritor revine la esențialul vieții sale, și anume legătura sa cu Dumnezeu Cel Nemuritor, Izvorul vieții veșnice. De ce? Pentru că în clipa morții sale fizice omul trăiește totala sa neputință în a-și prelungi viața și simte totala sa singurătate, fiind despărțit de toți cei pe care i-a cunoscut în viața pământească.
De aceea, omul credincios, decedat sau adormit în Domnul, adică în starea de rugăciune către Hristos-Domnul Cel Răstignit și Înviat, poate fi ajutat doar de rugăciunea Bisericii, adică a sfinților din ceruri și a credincioșilor rugători pe pământ, pentru ca sufletul lui să fie primit în odihna celor mântuiți.
Când se desparte de lumea aceasta sau de viața pământească, omul nu ia cu el nimic din bunurile materiale adunate în jurul său, ci doar lumina credinței, a gândurilor, a cuvintelor și a faptelor bune adunate în sufletul sufetul său. De intensitatea acestei lumini depinde și intensitatea fericirii sufletului său în viața cerească din Împărăția lui Dumnezeu, care „nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt„, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 14, 17).
Însă lumina pe care o adună omul în sufletul său nemuritor în timpul vieții pământești și o ia cu el după despărțirea sa de trup se arată și în timpul vieții sale pe pământ. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
Lumina spirituală pe care o răspândește omul în jurul său în timpul vieții pe pământ, este, de fapt, lumina harului dumnezeiesc pe care omul credincios și harnic, înțelept și darnic l-a făcut roditor de fapte bune. Cu alte cuvinte, această lumină este lumina virtuților sau a roadelor Duhului Sfânt în om (cf. Galateni 5, 22-23), împărtășite semenilor prin starea duhovnicească a vieții sale, prin cuvintele și faptele sale.
Prin urmare, când un om se mută din viața pământească la cele veșnice, Biserica și cei care l-au cunoscut se roagă pentru iertarea păcatelor lui și pentru odihna sufletului său, iar apoi evidențiază lumina adunată în sufletul său și răspândită în jurul său, ca fiind binecuvântare, binefacere și moștenire spirituală pentru contemporanii săi și pentru generațiile viitoare.
În cele ce urmează vom evidenția, concentrat și ilustrativ, lumina personalității Arhiepiscopului și Mitropolitului Bartolomeu Anania ca fiind: un distins om de cultură, un apărător statornic al tradiției ortodoxe românești și un înflăcărat patriot român.
Ca om de cultură, cunoscut mai întâi sub numele de Valeriu Anania, el a fost pasionat permanent de literatură (proză și poezie) mai ales de dramaturgie. Acestei mari pasiuni literare i-a acordat timp mult și efort susținut, poate mai mult decât elaborării de studii și articole teologice. Desigur, scopul efortului său literar nu a fost unul pur artistic, deoarece, mai ales în timpul comunismului din România, omul de cultură creștin trebuia să depună un efort deosebit pentru ca valoarea sa intrinsecă să fie remarcată, recunoscută și respectată. Cu alte cuvinte, prin opera sa literară bogată, Valeriu Anania și apoi Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu Anania, devenea, de fapt, un misionar creștin ortodox printre intelectualii români, scriitori și poeți, ajutându-i, direct sau indirect, să înțeleagă că legătura dintre credință și cultură în istoria și viața poporului român este mai tare și mai benefică decât orice ideologie politică venită din exterior. Pe de altă parte, talentul său literar l-a ajutat să devină și un predicator talentat, care folosea adesea metafora sau expresia artistică pentru a sublinia legătura dintre credința creștină și viața cotidiană a omului din societate. Talentul său literar s-a remarcat, de asemenea, în diortosirea cărților de cult pe când lucra la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române, precum și în diortosirea Sfintei Scripturi, aceasta fiind publicată ca ediție jubiliară, la începutul mileniului al treilea creștin (2001).
O frumoasă sinteză între tradiția ortodoxă românească a acatistelor liturgice și poezia sa este lucrarea „File de acatist„, dedicată Sfântului Martir Ioan Românul (Valahul) și Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. „File de acatist” reprezintă o transfigurare a poeziei în rugăciune, pentru a înveșmânta sufletul evlavios al cititorului în odăjdiile de lumină și bucurie ale comuniunii sfinților.
În plan editorial, talentul său literar s-a remarcat în supravegherea atentă a calității publicațiilor de la Centrul Eparhial Cluj, precum și în intervențiile sale publice la radio și televiziune.
Ca apărător statornic al tradiției ortodoxe românești, Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu s-a înscris cu fidelitate în linia marilor ierarhi ortodocși români, care au evitat, în același timp, pietismul crispat pe orizonturi minore și secularismul devastator de valori spirituale. În felul acesta, el a confirmat specificul Ortodoxiei românești, care „îmbină simțul răsăritean al misterului (al tainei) cu luciditatea latină” – după cum înțelept se exprima Părintele Dumitru Stăniloae.
În această privință, el cultiva constant legătura dintre credință și cultură, dintre Liturghie și filantropie, dintre viața spirituală a Bisericii și activitatea ei socială. Din acest motiv, trebuie evidențiate dorința și eforturile multiple ale ierarhului cărturar de a construi biserici noi acolo unde era nevoie de ele, în orașe și sate, dar și de a organiza instituții și programe social-filantropice pentru a ajuta pe cei aflați în dificultate.
Adesea, păstrarea și promovarea tradiției ortodoxe românești se manifesta și în atitudinile sale ferme privind valoarea familiei creștine tradiționale, călăuzită de învățătura morală a Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, care apără sfințenia și unitatea familiei, darul sacru al vieții copiilor încă din momentul zămislirii lor, demnitatea persoanelor bolnave și vârstnice, a oamenilor săraci ș.a.
Totodată, el aprecia rolul mănăstirilor în păstrarea și promovarea credinței ortodoxe, a spiritualității și culturii românești încurajând înființarea și organizarea de noi mănăstiri și schituri. Cât privește dialogul și cooperarea cu alți creștini, el cerea ca acestea să nu se realizeze pe bază de compromis teologic sau etic, ci pentru a contribuii la binele comun al societății.
Ca înflăcărat patriot român, care a trăit nu numai în libertate, ci și în timpul mai multor dictaturi, unele de dreapta, altele de stânga, el a militat pentru păstrarea credinței, libertății și demnității poporului român.
Încă din timpul studenției sale clujene, el a respins ideologiile totalitare și opresive ale vremii. Această atitudine fermă i-a adus uneori suferință, alteori apreciere. Totdeauna, însă, el avea conștiința că apără valori esențiale, și anume, credința și ființa neamului, care nu pot fi negociate, nici relativizate, pentru câștig imediat.
Dragostea sa față de Biserică și popor s-a văzut în ultimii ani și în faptul că era intolerant față de corupție, la orice nivel și în orice instituție s-ar practica aceasta, deoarece mita, corupția, nedreptatea și frauda unora desconsideră valori și competențe ale altora, deteriorează relațiile comunitare sau sociale și slăbesc demnitatea și unitatea unui popor.
Patriotismul său a fost remarcat și în anii petrecuți în diaspora română, ale cărei răni adânci le-a trăit și le-a deplâns. Acestea, însă, l-au sensibilizat și mai mult în efortul său de a păstra și cultiva comuniunea cu Biserica Ortodoxă Română din țară în vremuri grele pentru aceasta.
Ca patriot luptător în cuvânt, el milita adesea pentru o etică a actului politic, întrucât acesta poate avea consecințe pozitive sau negative la nivel național sau internațional. Totdeauna, însă, patriotismul său avea și o dimensiune pastorală.
În încheiere, considerăm că odată cu trecerea timpului lumina vieții sale pământești, lăsată nouă tuturor ca moștenire spirituală, va rodi în cei care au cunoscut-o precum și în cei care o vor cunoaște din studierea operei sale.
Pentru lumina aceasta pe care Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu o lasă acum moștenire spirituală Bisericii și poporului român, cu profundă recunoștință și prețuire, ierarhi, cler și popor ne rugăm lui Dumnezeu, Părintele luminilor, de la Care vine toată darea cea bună și tot darul desăvârșit (cf. Iacob 1, 17), să așeze sufletul său în lumina neînserată și pacea netulburată a Împărăției Preasfintei Treimi, în fericirea vieții cerești, „unde drepții ca luminătorii vor străluci!”
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
