Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord, aniversează astăzi, 6 iulie, doi ani de la întronizarea ca Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.
Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi a fost tuns în monahism în luna iunie a anului 2003, iar în perioada 2005-2008 a fost eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. În martie 2008 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a ocupa scaunul vacant al nou-înființatei Episcopii Ortodoxe Române pentru Europa de Nord, fiind hirotonit întru Arhiereu în data de 2 mai 2008. Ceremonia de întronizare a Preasfințitului Părinte Macarie Drăgoi, cel dintâi Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, a avut loc duminică, 6 iulie 2008, în Catedrala Episcopală Sârbă din Stockholm. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată la acea dată de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, de Preasfințitul Părinte Dositei, Episcopul sârbilor din Scandinavia și Marea Britanie, de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Italia, de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul românilor ortodocși din Spania și Portugalia și de Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Sofian Brașoveanul, fiind înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi.
Cu ocazia aniversării a doi ani de la întronizarea Preasfinției Sale ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române a Europei de Nord Preasfințitul Părinte Macarie a adresat câteva cuvinte: „Este o mare bucurie să pot sărbători astăzi împlinirea a doi ani de la întronizare, în comuniune cu Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel și cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul lucrărilor Sfântului Sinod. Datorită Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat ființă tânăra noastră Episcopie și ne dăm silința să putem aduce necontenit Preafericitului Părinte Patriarh și membrilor Sfântului Sinod roadele ostenelilor noastre din ținuturile nordice. Mă bucur, de asemenea, pentru faptul că am reușit să fiu astăzi și împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal. Înaltpreasfinția Sa a fost delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel acum doi ani la Stockholm la ceremonia întronizării mele. Înaltpreasfințitul Nifon împreună cu Înaltpreasfințitul Serafim au reorganizat Episcopia noastră. Înaltpreasfințitul Nifon a sprijinit încă de la început năzuințele preoților și credincioșilor din Scandinavia de a avea o Episcopie. Tocmai de aceea îl considerăm nașul nostru și darul lui Dumnezeu pentru ținuturile nordice. Prin înființarea acestei noi Eparhii în Europa de Nord s-a reaprins o lumină de Paști, o mică candelă a Nordului de la care mulți își pot reaprinde nădejdea și iubirea în sfeșnicul de lumină al Credinței”, informează Radio TRINITAS.
Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi a mai declarat faptul că în timpul activității sale misionare Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord s-a dezvoltat foarte mult, dovadă fiind și creșterea numărului de parohii: „Episcopia noastră Ortodoxă Română a Europei de Nord este o mică corabie în care împreună cu preoții noștri îi adunăm în jurul Altarelor euharistice pe frații noștri români risipiți în nordul Europei. Iată, dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru faptul că de la șase parohii câte am găsit la începutul activității mele misionare în Episcopie, astăzi, avem alte 21 de comunități parohiale. În total, în toată Eparhia sunt 27 de parohii dintre care 14 în Suedia, 8 în Danemarca și 5 în Norvegia. În cadrul comunităților noastre euharistice din Europa de Nord funcționează Școlile duminicale sau parohiale pentru copii și filialele Centrului de tineret ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’. Acordăm o atenție deosebită copiilor și tinerilor noștri din Episcopie, mulți dintre ei născuți acolo sau plecați de timpuriu din țară și care au nevoie să li se cultive credința și să li se împărtășească limba și tradițiile strămoșilor noștri ca moștenire binecuvântată. Totodată, prin Centrul de pelerinaje ‘Sfântul Cuvios Antipa’ de la Calapodești și prin Programul de catehizare ne dăm toată silința să aducem pe cât mai mulți dintre frații noștri în Biserica lui Hristos spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire”.





