Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul aniversează 49 de ani

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, aniversează astăzi, 13 noiembrie 2015, 49 de ani.

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul s-a năs­cut la 13 noiembrie 1966, în Rădăşeni – Fălticeni, jud. Suceava, din părinţii Miron şi Elena Aioanei, la botez primind numele Cristinel-Gabriel.

Urmează şcoala generală în oraşul Fălticeni (1973-1981), treapta I a Liceului Nicu Gane din Fălticeni (1981 – 1983), Seminarul Teologic de la Mănăsti­rea Neamţ (1984-1989); cursurile Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, anul I (1989-1990), apoi ale Institutului Teolo­gic de Grad Universitar din laşi (respectiv, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Univer­sităţii Al. I. Cuza, laşi, 1990-1993). Susţine lucrarea de licenţă la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, având titlul: Schitul Vovidenia, tradiţie şi actu­alitate, sub îndrumarea Pr. prof. dr. Viorel loniţă, pe atunci decanul aceleiaşi Facul­tăţi.

Urmează un curs de limba greacă modernă (1995 – 1996) la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Atena; cursuri de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă Patri­arhul Justinian, Universitatea Bucureşti (2011-2014). Obţine titlul de doctor în Teo­logie (25 februarie 2014) cu teza: Istoria Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, sub îndrumarea Pr. prof. dr. Constantin Pătuleanu.

Devine frate vieţuitor la Mănăstirea Neamţ (din 1988). Este rasoforit în data de 17 decembrie 1988 de Preasfinţitul Părinte Gherasim Cucoşel Vrânceanul, Arhiereul-vicar de atunci al Episcopiei Buzăului. Este tuns în monahism cu numele Timotei (1 februarie 1989) de arhimandritul Bartolomeu Anania (viitorul mitropolit al Clujului); hirotonit ierodiacon (8 iunie 1989) de episcopul Eftimie Luca al Romanului şi Huşilor. Este hirotesit arhidiacon (30 decembrie 1990) la Mănăstirea Văratic, ieromonah (14 octombrie 1993), protosinghel (21 noiem­brie 1993) în Catedrala mitropolitană din laşi, apoi arhi­mandrit (24 martie 2002) în para­clisul mitropolitan Vovidenia din laşi de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Devine secretar al Sectorului Exarhat – laşi (2001-2002), ocupându-se de buna orânduire a vieţii spirituale şi a activităţii administrative a mănăstirilor şi schiturilor din Arhiepiscopia laşilor; membru al Comisiei liturgice a Arhiepisco­piei laşilor (2002); exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia laşilor şi responsabil cu acti­vităţile culturale (2003-2008); exarh cultu­ral al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale (2008- 2014); membru al Comisiei liturgice a Arhiepiscopiei Bucureştilor (2008); repre­zentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi superior al Aşezămintelor Româ­neşti de la Ierusalim, Iordan şi lerihon (1 februarie 2014-15 ianuarie 2015).

La 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl alege Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titulatura de Prahoveanul, iar hirotonia întru episcop a avut loc la 30 octombrie 2014.

A participat la congrese şi simpozioane, la activităţi cultural-misionare; a colaborat cu alţi părinţi de la Catedrala mitropolitană din laşi la realiza­rea mai multor casete audio şi CD-uri: Sfânta Liturghie (în două volume), Slujba Prohodului, Slujba învierii, Cântări biseri­ceşti, Paraclisul Maicii Domnului, Slujba Sfântului Apostol Andrei, Slujba Sfintei Parascheva ş.a. De asemenea, a făcut parte din numeroase delegaţii trimise de Biserica noastră la diverse evenimente desfăşurate în ţări din Europa, Asia şi Ame­rica de Nord; a primit peste 20 de distincţii bisericeşti şi laice în ţară şi străinătate; a publicat articole, reportaje, studii, eseuri, recenzii, evocări şi materiale omiletice în numeroase publicaţii religioase şi laice; a iniţiat şi a îngrijit 15 volume, a publicat nouă volume în colaborare; a publicat studii şi articole în volume colective ş.a.

Sursa: Dicţionarul Ierarhilor Români şi străini – slujitori ai credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2015.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…