De la păcatul ucigător la sfințenia dătătoare de viață
†Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
‘În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăși pe cei doisprezece și a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor; Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor; Îl vor batjocori, și-L vor scuipa, și-L vor biciui și-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Și au venit la El Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-i: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiți să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu știți ce cereți! Puteți să beți paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Și Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea și cu botezul cu care Mă botez vă veți boteza, dar a ședea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Și, auzind, cei zece au început a se mânia pe Iacov și pe Ioan. Și Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți.’
Duminica a V-a din Sfântul și Marele Post al Paștilor este numită și Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pentru că această sfântă cuvioasă, deși este pomenită în ziua de 1 aprilie, este prăznuită și în Duminica aceasta, ea fiind o icoană sau o pildă a pocăinței și a înnoirii duhovnicești a omului prin smerenie și prin post.
Evanghelia Duminicii a V-a din Postul Mare ne arată că Mântuitorul prevestește moartea și Învierea Sa. El inițiază pe ucenicii Săi în taina sfintelor Sale Patimi sau Pătimiri, pricinuite de păcatele oamenilor. Pe de altă parte, vedem însă că ucenicii Săi, care erau oameni simpli, pescari, nu puteau înțelege de la început taina Patimilor, Morții și Învierii Mântuitorului, ci în mod treptat. Vedem în comportamentul ucenicilor Lui firea noastră omenească, cu slăbiciunile ei și cu ispitele care vin asupra ei. Dar, în același timp, vedem cum harul Domnului nostru Iisus Hristos lucrează pentru ridicarea și vindecarea firii omenești păcătoase, cum o luminează, încetul cu încetul, pentru a cunoaște tainele lui Dumnezeu și a intra în comuniunea de viață dătătoare cu El.
Pofta de slavă deșartă se vindecă prin smerenie
Mântuitorul Iisus Hristos a prevestit faptul că Fiul Omului, adică El Însuși, va merge la Ierusalim, iar acolo mai-marii cărturarilor și ai fariseilor Îl vor osândi la moarte și Îl vor da în mâna autorităților romane ale trupelor de ocupație din Țara Sfântă, care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și-L vor omorî. Apoi, Hristos Domnul adaugă: ‘dar după trei zile El va învia’. Deci Mântuitorul nu desparte suferințele Sale și Moartea Sa de taina Învierii Sale. Cu alte cuvinte, El ne arată că Taina Crucii este îndreptată spre Înviere, iar puterea Învierii se află ascunsă în Cruce. Pe când însă vorbea El despre faptul că va merge în Ierusalim, ca să îndure suferințe multe, doi dintre ucenicii Săi, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, aveau impresia că Iisus vorbește despre o împărăție lumească în locul celei romane. Mântuitorul îi lasă pe cei doi ucenici să spună ceea ce doresc ei, iar apoi îi mustră și îi îndreaptă pe ei și pe ceilalți ucenici. De fapt, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, au cerut Mântuitorului ceva pământesc, o slavă trecătoare sau o onoare deșartă din lumea aceasta, și anume să stea de-a dreapta și de-a stânga Sa în slavă. Iar Mântuitorul le spune: ‘Nu știți ce cereți’. Prin aceasta vedem că El îi corectează, deoarece ei se gândeau la o împărăție politică, o stăpânire lumească. Apoi, Iisus îi întreabă: ‘Puteți să beți paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?’ Iar ei au răspuns: ‘Putem’.
Dar ce este paharul despre care vorbește Mântuitorul în Evanghelia de astăzi și ce este botezul despre care vorbește El? Sfinții Părinți ai Bisericii au tâlcuit cuvintele acestea astfel: botezul despre care vorbește Iisus este botezul suferinței și sângelui din timpul Patimilor Sale, culminând cu răstignirea Sa pe Cruce; iar paharul pe care Mântuitorul urmează să-l bea este însăși moartea Lui, după cum se vede în rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani, când zice: ‘Părinte, dacă se poate să treacă paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu’. Iisus Se referea la propria Sa moarte. Cei doi ucenici, Iacov și Ioan, poate neștiind ce spun, au răspuns: ‘Da, putem’. Atunci Mântuitorul a profețit: ‘Paharul pe care-L voi bea Eu îl veți bea și voi și botezul cu care Mă voi boteza Eu vă veți boteza și voi’. Într-adevăr, așa s-a întâmplat mai târziu. Sfântul Iacov, ruda Domnului, a gustat paharul morții când a primit moarte mucenicească, fiind ucis cu sabia de către regele Irod, iar de botezul suferințelor s-a împărtășit Sfântul Ioan Evanghelistul, pentru că a fost exilat în insula Patmos de către împăratul Domețian în timpul persecuțiilor romane împotriva creștinilor, la sfârșitul secolului I. În continuare, Mântuitorul le-a spus celor doi ucenici ai Săi că onoarea de a sta cineva de-a dreapta și de-a stânga Sa nu se obține la cerere, nu este un drept al cuiva care se consideră el însuși vrednic de această onoare, ci este un dar al lui Dumnezeu pentru cei pe care El îi consideră vrednici. Deci nu simpla întâlnire personală cu Iisus aduce cuiva slava, ci smerenia și vrednicia faptelor bune. Mântuitorul nu dăruiește cuiva slava cerească doar pentru că acela L-a cunoscut personal sau făcând parte dintre rudele Sale se consideră vrednic de onoare, ci slava cerească se dăruiește celor pe care Dumnezeu îi consideră vrednici întrucât au credință multă și smerenie adâncă. Dumnezeu nu face favoruri celor ambițioși și mândri, ci dăruiește har celor smeriți și împlinitori ai voii Lui.
Evanghelia ne mai arată că ceilalți ucenici s-au mâniat văzând că frații Iacov și Ioan caută onoruri pentru a fi deasupra celorlalți. Mânia celorlalți ucenici este o mânie amestecată cu invidie. Ei s-au mâniat, pentru că au devenit invidioși. Vedem aici cum unii, în căutare de slavă deșartă, produc altora invidie și mânie. Însă Mântuitorul, fiind duhovnic desăvârșit, cunoscător de suflete și vindecător de patimi, i-a chemat la El pe toți ucenicii și le-a spus că în gândirea lumească întâietatea este înțeleasă ca stăpânire sau dominație peste alții, dar ucenicii lui Hristos trebuie să înțeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire în folosul tuturor. Prin aceasta, Mântuitorul arată că adevărata onoare plăcută lui Dumnezeu nu se dobândește prin poftă de stăpânire și prin slavă deșartă, ci prin smerita iubire față de Dumnezeu și față de semeni. Cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu prin rugăciune smerită și pe semenii noștri prin fapte bune izvorâte din iubire milostivă, ajutându-i, cu atât suntem mai plăcuți lui Dumnezeu.
Logica puterii și logica slujirii
Evanghelia se încheie astfel: ‘Căci și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-și dea sufletul răscumpărare pentru mulți’ (Marcu 10, 45). Aici tâlcuitorii Sfintelor Evanghelii remarcă faptul că Mântuitorul nu a zis pentru toți oamenii, deși, desigur, El a murit pentru întreaga umanitate, ci a zis doar pentru mulți, deoarece mulți, însă nu toți, vor crede în numele Lui, vor împlini poruncile Lui și se vor mântui. Scopul slujirii oamenilor este mântuirea lor. Noi contribuim la mântuirea oamenilor dacă îi ajutăm să iubească pe Dumnezeu și pe semenii lor.
Din Evanghelia de astăzi, învățăm că și noi, ca odinioară ucenicii Domnului, suntem adesea confruntați cu ispita slavei deșarte, cu dorința de întâietate, de a fi mai apreciați decât ceilalți oameni. Iar această dorință pătimașă trezește în alții alte patimi, și anume invidie și mânie. Astfel, slăbește comuniunea de iubire dintre oameni și se deteriorează relațiile adevărate de frățietate dintre ei. Însă Mântuitorul arată că iubirea smerită față de semeni și ajutorarea sau slujirea lor constituie calea care duce la mântuire, la unirea omului cu Dumnezeu și la bucuria armoniei din comunitatea umană. Prin urmare, orice onoare adevărată provine din calitatea cuiva de slujitor smerit sau ajutător milostiv al semenilor săi, indiferent de mărimea rangului pe care-l are în comunitate sau în societate.
Evanghelia ne cheamă să respingem ispita slavei deșarte prin smerenie, prin pocăință și post, prin mărturisirea păcatelor și prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie și fapte de slujire a celor neglijați și neajutorați de cei din jurul lor.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, înțelegând folosul duhovnicesc al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, să înaintăm în urcușul nostru duhovnicesc interior spre bucuria Învierii.
Pocăința, postul și rugăciunea ajută pe cei păcătoși să devină sfinți
În această zi numită și Duminica Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca facem pomenirea ei, pentru că ea este un model de pocăință pentru toți oamenii. A trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. A trecut la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr. A fost o fată frumoasă, însă frumusețea ei i-a adus multe ispite, încât a căzut în multe păcate trupești, chiar și în timpul călătoriei sale spre Țara Sfântă. Dar când a voit ea să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în sfântul lăcaș. Atunci a înțeles că viața ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică și a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate. Acolo a petrecut 47 de ani în post și rugăciune, în pocăință și în multe nevoințe duhovnicești. Astfel, a ajuns la o mare sfințenie, iar când se ruga se umplea de lumină și se ridica de la pământ, pentru că devenise mai mult duh decât țărână.
Însă, cu un an înainte de moartea sa, taina vieții ei a fost descoperită unui părinte duhovnicesc, și anume Cuviosului Părinte Zosima, care, prin lucrarea lui Dumnezeu, a găsit-o în pustie, a spovedit-o, a aflat istoria vieții ei, a împărtășit-o, iar apoi Cuvioasa Maria Egipteanca l-a rugat pe Cuviosul Zosima ca în anul următor, la aceeași vreme, să vină din nou, pentru că ea va muri atunci. Așadar, ea și-a prevăzut și prevestit ziua morții. Într-adevăr, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trecut la Domnul în anul următor, după cum prevestise. Același Cuvios Părinte Zosima a îngropat-o și a povestit multora viața ei. Iar mai târziu, în secolul al VII-lea, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris Viața Cuvioasei Maria Egipteanca, pe care Biserica a inclus-o în cartea Triodul.
Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (pomenită la 1 aprilie) arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăiește. Pomenirea ei se face în Duminica a V-a din Marele Post începând cu secolul al XI-lea, iar cultul ei este atestat deja înainte de publicarea Vieții ei, scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului. Atât de mult schimbă harul lui Dumnezeu pe omul păcătos care se pocăiește profund, încât îl poate ridica spre lumina Împărăției cerurilor pe care o pregustă sfinții încă din lumea aceasta. Cu alte cuvinte, pilda vieții de pocăință și sfințenie a Sfintei Maria Egipteanca este o întărire spirituală și o speranță pentru toți credincioșii și pentru toți oamenii care doresc să se mântuiască, să-și sfințească viața, oricât de păcătoși ar fi ei.
În cântările Triodului din Duminica a V-a a Postului Mare, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ca urmare a convertirii ei duhovnicești prin pocăință, este numită ‘înger în trup’, deoarece și-a răstignit patimile trupești și a ajuns la învierea sufletului din moartea păcatului, sfințindu-și sufletul și trupul cu ajutorul dumnezeiescului har: ‘Neștiind dumnezeieștile porunci, ai întinat chipul cel dumnezeiesc; dar prin dumnezeiască purtare de grijă, iarăși l-ai curățit îndumnezeindu-te, cuvioasă, prin faptele tale cele de sfințire’.
Ca și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca ne pregătește să înaintăm duhovnicește spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor și Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului, pentru a intra apoi în lumina Sfintelor Paști, spre slava lui Dumnezeu și bucuria tuturor. Amin!
Text publicat în volumul ‘Foame și sete după Dumnezeu’, Editura BASILICA, București, 2010, revizuit de autor în anul 2011.
