Orbul vindecat crede în dumnezeirea lui Hristos
Duminica a VI-a după Paști (a Orbului din naștere)
Ioan 9, 1-38
‘În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om orb din naștere; atunci ucenicii L-au întrebat pe El zicând: învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus le-a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate într-însul lucrurile lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. După ce a zis acestea, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: mergi de te spală la izvorul Siloamului, care se tâlcuiește: trimis. Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte, că era cerșetor, se întrebau: nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau că acesta este, iar alții ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: eu sunt. Deci l-au întrebat: atunci cum s-au deschis ochii tăi? El le-a răspuns și a zis: omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei. Apoi mi-a zis: mergi la izvorul Siloamului și te spală. Deci, mergând și spălându-mă, am dobândit vederea. L-au mai întrebat: unde este Acela? Nu știu, le-a răspuns el. L-au dus la farisei pe cel ce mai înainte fusese orb. Și era într-o zi de sâmbătă, când a făcut Iisus tină și a deschis ochii orbului. Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobândit vederea. El le-a răspuns: tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd. Deci, unii dintre farisei ziceau: acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzește ziua sâmbetei. Dar alții ziceau: cum poate un om păcătos să facă minuni ca acestea? Și astfel era dezbinare între ei. Deci iarăși l-au întrebat pe cel ce fusese orb: tu ce zici despre El pentru că ți-a deschis ochii tăi? Iar el a răspuns că este prooroc. Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb și și-a căpătat vederea, până ce n-au chemat pe părinții celui vindecat de orbire. Așadar i-au întrebat și le-au zis: acesta este fiul vostru, despre care voi ziceți că s-a născut orb? Atunci părinții lui au răspuns și le-au zis: știm că acesta este fiul nostru și că el s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Este în vârstă, întrebați-l pe dânsul; el singur vă va spune despre sine. Acestea le-au zis părinții lui, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se sfătuiseră acum, că de-L va mărturisi cineva pe Iisus că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea părinții lui au zis: este în vârstă, întrebați-l pe dânsul. Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: dă slavă lui Dumnezeu; noi știm că omul Acesta este păcătos. El însă a răspuns: de este păcătos, nu știu; eu una știu, că eram orb și acum văd. Deci l-au întrebat iarăși: ce ți-a făcut? Cum a deschis ochii tăi? El le-a răspuns: acum v-am spus vouă și n-ați auzit! De ce voiți să auziți încă o dată? Nu cumva voiți să vă faceți și voi ucenici ai Lui? Atunci l-au ocărât și i-au zis: tu ești ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a grăit cu Moise, iar pe Acesta noi nu-L știm de unde este. Răspuns-a omul și le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea că voi nu știți de unde este; și totuși El a deschis ochii mei. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face. Ei însă au răspuns și i-au zis: în păcate tu te-ai născut întreg și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară și găsindu-l, l-a întrebat: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a întrebat: cine este, Doamne, ca să cred într-însul? Iisus i-a spus: L-ai văzut pe El, căci cel care vorbește cu tine, Acela este. Atunci el a grăit: cred, Doamne, și s-a închinat Lui.’
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Evanghelia Duminicii numită Duminica Orbului continuă șirul Evangheliilor din perioada de după Sfintele Paști, perioadă care ne arată o mulțime de vindecări, o mulțime de minuni ale Mântuitorului Iisus Hristos ca să înțelegem puterea Lui cea de viață făcătoare și puterea Lui mântuitoare.
Am văzut mai înainte cum Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat pe paralitic, am văzut cum a vindecat, înnoit și schimbat viața femeii samarinence și a cetății întregii Samaria, iar acum vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos aduce lumină în viața unui om nefericit, care s-a născut orb.
Orbirea sufletească, mai grea decât cea fizică
Evanghelia pune în contrast izbitor lumina pe care Mântuitorul o dăruiește acestui orb din naștere, făcându-l să vadă, și invidia fariseilor care nu-l iubeau pe Iisus când El vindeca pe bolnavi.
Scopul Evangheliei de astăzi este acela de a arăta că uneori mai ușor îl mărturisesc orbii din naștere pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, decât cei care, deși văd cu ochii trupești, nu cred în El. Cu alte cuvinte, Evanghelia vrea să ne arate că mai mare boală este necredința ca orbire spirituală decât orbirea trupească sau fizică și că mai ușor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinței.
Evanghelia ne arată că acest orb care a fost vindecat de Mântuitorul Iisus Hristos a fost observat de către ucenicii Mântuitorului, el nu a cerut nimic, el nu a strigat ca un alt orb din Evanghelie: ‘Iisuse, fie-ți milă de mine’ sau ‘Iisuse, fie-ți milă de noi’, atunci când erau doi orbi pe cale, ci acesta a fost doar observat de Mântuitorul și de către ucenicii Săi care s-au întrebat dacă este orb pentru că a păcătuit el sau părinții lui. Iar Mântuitorul Iisus Hristos a răspuns că nu au păcătuit nici el, nici părinții lui, ci s-a născut orb pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu.
Iisus Hristos este lumina lumii
Cum putea cineva să păcătuiască înainte de a se naște? Desigur, la prima vedere, întrebarea nu are rost, dar Mântuitorul a răspuns că nu a păcătuit el și nici părinții lui pentru a spulbera credința falsă a unora dintre farisei împrumutată de la păgâni, și anume că uneori sufletul care a păcătuit mult, la ieșirea lui din trup, intră în alt om sau într-un copil care se naște și petrece încă o dată în lume în alt trup pentru a se curăți sau izbăvi de păcate prin suferință. Deci, această învățătură greșită venită de la popoarele păgâne este respinsă de Mântuitorul Iisus Hristos, și de asemenea este respinsă de El credința că cineva este pedepsit pentru păcatele altcuiva. Astfel Iisus ne arată că potrivit voii lui Dumnezeu sunt și oameni care suferă nu pentru păcatele lor proprii sau ale părinților, ci pentru ca să se arate în ei lucrarea lui Dumnezeu. Care lucrare? Lucrarea de ridicare, de vindecare, de înnoire a vieții. Iar în acest orb pe care Mântuitorul l-a vindecat într-adevăr s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu, aceea că Iisus Hristos este Făcătorul lumii, Cel care l-a zidit pe om la facerea lumii, și că tot El este și lumina lumii, adică sensul ultim al vieții, al existenței noastre, că El este dătătorul vederii trupești, dar și dătătorul vederii sufletești care se numește credința, El este izvorul luminii celei văzute cu ochii trupești și al luminii celei văzute numai cu ochii sufletești ai credinței. Foarte adesea în viața noastră ne este greu să dăm sens suferinței prin care trecem, nu înțelegem de ce și pentru ce motiv, dar mai târziu, dacă ne rugăm mult lui Dumnezeu și ne apropiem în suferință mai mult de El, ni se deslușește și înțelesul sau rostul suferinței sau al încercărilor care păreau absurde, nedrepte, revoltătoare și greu de suportat la un moment dat.
Fiul lui Dumnezeu vindecă natura umană atunci când ea este infirmă
Mântuitorul, ca să arate că este Dumnezeu Care l-a creat pe om, nu a zis cu cuvântul ca să i se deschidă ochii, ci a luat tină amestecată cu scuipat și a uns ochii celui care era orb din naștere, iar apoi l-a trimis să se spele la scăldătoarea Siloamului care înseamnă ‘trimis‘, un bazin mare de apă unde mulți oameni mergeau nu pentru vindecare, ci pentru a se curăți. În cazul acesta, însă, Mântuitorul Iisus Hristos are în vedere fiecare gest și fiecare acțiune pe care trebuie să le săvârșească acest orb din naștere. Faptul că a scuipat în țărână și a făcut amestec este doar pentru a arăta că El, Dumnezeu Fiul prin Care s-au făcut toate cele ce sunt, El, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Cuvântul Care S-a aplecat și a luat țărână, a modelat pe om și apoi i-a suflat Duh Sfânt în față, același Dumnezeu Fiul sau Dumnezeu Cuvântul, făcătorul cerului și al pământului, căci toate le-a făcut Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt, este Cel care recreează sau reface natura umană atunci când ea este infirmă, când îi lipsește ceva o împlinește, când este neputincioasă o întărește, atunci când este bolnavă o vindecă.
Mântuitorul Hristos folosește chiar oameni infirmi ca să-l mărturisească pe El
Apoi l-a trimis la scăldătoarea Siloamului nu pentru că era acolo o apă miraculoasă sau o apă minerală, ci l-a trimis din două motive: în primul rând ca să vadă ascultarea și credința lui. Orbul acesta a fost mai ascultător și mai credincios decât cei care aveau vedere fizică, dar nu aveau vedere duhovnicească. El nu a spus: cine mă va duce acolo dacă eu nu pot să merg, el nu a spus de ce trebuie să meargă, el nu a pus nici o întrebare și nu a arătat nici o ezitare, ci îndată a mers. Nu știm cum a ajuns acolo, cine l-a ajutat, părinții lui sau vreun apropiat sau prin însăși puterea cuvântului Mântuitorului a mers până la scăldătoare și a găsit-o, a mers direct acolo unde i-a poruncit Iisus să meargă. Al doilea motiv pentru care Mântuitorul l-a trimis este ca să vadă cât mai multă lume că a mers la scăldătoarea Siloamului un orb și s-a întors un văzător. Ochii lui acoperiți acum cu tină atrăgeau și mai mult acum atenția mulțimii că este un nevăzător, dar după ce s-a spălat, ascultând cu multă smerenie și multă credință ceea ce Iisus i-a spus, orbul din naștere s-a vindecat și multă lume l-a văzut. Deci orb fiind, el a devenit misionar, trimis al lui Hristos la scăldătoarea numită ‘trimisul’, la scăldătoarea Siloamului. Vedem aici minunata lucrare și pedagogie a Mântuitorului Iisus Hristos Care folosește chiar oameni infirmi, bolnavi ca să-l mărturisească pe El, în timp ce cei sănătoși și cei ce se cred desăvârșiți se opun Lui, se împotrivesc Lui sau nu au capacitatea spirituală de a simți prezența lui Dumnezeu în El.
Siloamul, prefigurarea Tainei Sfântului Botez
Sfinții Părinți ai Bisericii au interpretat și în mod simbolic scăldătoarea Siloamului ca fiind o prefigurare sau o preînchipuire a Tainei Sfântului Botez care dă lumină celor care se botează. Din acest motiv Botezul a fost numit în primele veacuri și luminare, și până astăzi în rugăciunile Bisericii ortodoxe se spune celui nou botezat: ‘Botezatu-te-ai, spălatu-te-ai, curățitu-te-ai, luminatu-te-ai’. Deci avem mai multe înțelesuri duhovnicești în această spălare a orbului din naștere în scăldătoarea Siloamului, și desigur minunea cea mare a fost că cel orb din naștere a început să vadă și a început să mărturisească că un om cu numele Iisus i-a pus tină pe ochi și l-a trimis la scăldătoarea Siloamului, grație Lui el vede acum. Dar pe cât era de mare bucuria acestui orb din naștere care a fost vindecat prin iubirea Mântuitorului Iisus Hristos, tot atât de mare a crescut invidia cărturarilor, fariseilor care cârteau și defăimau pe Iisus întrucât a făcut minunea aceasta într-o zi de sâmbătă.
Orbul, misionarul ascultător și credincios al lui Iisus
Evanghelia ne arată pe larg dialogul dintre Mântuitorul Iisus Hristos cu acest orb și apoi dialogul dintre orb și fariseii care erau invidioși. Și în cele din urmă vedem cum acest orb din naștere vindecat de Iisus Hristos devine mărturisitor al minunii Lui, și nu numai un mărturisitor în treacăt, ci unul foarte insistent, încât ajunge ca el să-i lămurească pe farisei despre prezența sau puterea dumnezeiască care se află în Iisus, și spune că ‘Dacă Iisus nu ar fi de la Dumnezeu nu ar putea face minuni’ (Ioan 9, 33), și dacă Iisus ar fi un om păcătos, Dumnezeu nu l-ar asculta, ci le zice: ‘Voi nu știți de unde este El’ (Ioan 9,30), adică de unde este puterea Lui cu care face minuni, dar dacă El n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face această minune. Văzând fariseii că orbul devine mărturisitor al lui Hristos și ucenic al Lui, l-au ocărât și l-au dat afară din sinagogă, iar pe când el a fost ocărât și exclus din sinagogă, atunci Iisus l-a întâlnit. Evanghelia ne spune că Iisus a auzit despre ce s-a întâmplat acestui orb vindecat care a devenit mărturisitor al minunii Mântuitorului Iisus Hristos. Atunci întâlnindu-l pe orb, Iisus Domnul a zis: ‘Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Iar el a întrebat: cine este ca să cred în El? Și Mântuitorul i-a răspuns: Cel pe care îl vezi în fața ta. Iar orbul a mărturisit și a zis: cred. Și s-a închinat Lui’ (Ioan 9, 35-38).
Prin aceasta, Evanghelia de azi ne arată cum un orb din naștere a devenit mărturisitor credincios al lui Hristos, iar cei care vedeau trupește au rămas în orbirea lor spirituală necrezând în Iisus Hristos. Prin aceasta vedem cum Dumnezeu poate face un dascăl, un misionar, un învățător și un apostol, un trimis al său dintr-un om infirm, vedem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu și cât de mare este lucrarea harului lui Dumnezeu în oameni. Împreună cu orbul vindecat mărturisim și noi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu și, luminați de harul lui Iisus, ne închinăm Lui, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin! (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 9 mai 2010).





