Duhul Sfânt constituie Biserica lui Hristos
Duminica a opta după Paști (a Rusaliilor)
Ioan 7, 37-53; 8,12
‘În ziua cea de pe urmă – ziua cea mare a praznicului – a șezut Iisus între ei și a grăit cu glas mare, zicând: cui îi este sete, să vină la Mine și să bea. Celui ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce cred într-Însul. Pentru că până atunci Duhul nu fusese dat, căci Iisus încă nu se preamărise. Deci mulți din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: cu adevărat Acesta este proorocul. Alții ziceau: Acesta este Hristos. Iar alții ziceau: oare din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos are să vină din neamul lui David și din orașul Betleem, de unde a fost David? Și astfel s-a făcut dezbinare în popor pentru El; iar unii dintr-înșii voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe Dânsul. Deci servitorii templului au venit înapoi la căpeteniile preoților și la farisei. Aceștia i-au întrebat: de ce nu l-ați adus? Dar servitorii au răspuns: niciodată nu a grăit vreun om, ca Omul Acesta. Atunci fariseii le-au zis: nu cumva și voi ați fost amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar gloata aceasta, care nu știe legea, este blestemată! Atunci Nicodim, cel care venise noaptea la Iisus și care era unul dintre ei, le-a zis: oare, legea noastră osândește pe om fără să-l asculte mai întâi și fără să știe ce a făcut? Dar ei au răspuns și i-au zis: nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că prooroc din Galileea nu s-a ridicat. Și s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăși le-a vorbit lor Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel care-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții.’
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Atât Apostolul cât și Evanghelia care se citesc la această sărbătoare ne arată lucrarea Duhului Sfânt în lume. Apostolul ni-L prezintă pe Duhul Sfânt în chip de limbi de foc. Evanghelia ne arată, potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, că Duhul Sfânt este apa cea vie.
Duhul Sfânt nu anulează personalitatea omului, ci o luminează și o îmbogățește
Apostolul zilei este o lectură din cartea Faptele Apostolilor, care descrie evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se aflau adunați laolaltă în Ierusalim. În Faptele Apostolilor vedem că Duhul Sfânt vine ca un vuiet de vânt. În limba ebraică ruah înseamnă deodată duh și vânt. Duhul Sfânt pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt și se împarte deasupra capului fiecăruia dintre ucenici în chip de limbi de foc. Duhul Sfânt coboară peste ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos adunați laolaltă, întrucât El sfințește pe fiecare om în parte și pe toți laolaltă, adică sfințește persoane în comuniune sau pentru comuniune. El sfințește persoane distincte și le cheamă la conlucrare. Duhul Sfânt nu anulează personalitatea omului, ci o luminează și o îmbogățește, astfel încât fiecare persoană umană, prin lucrarea Duhului Sfânt, se pune într-o legătură tainică și veșnică de viață sfântă cu Persoanele Preasfintei Treimi și cu persoanele umane care au aceeași credință, formând astfel Biserica lui Hristos, plină de harul Preasfintei Treimi. Acest adevăr îl vedem mai ales la Botez când o persoană umană se botează în apă și în Duh Sfânt, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Deci, fiecare persoană umană nou botezată începe astfel o relație nouă, de viață eternă, cu Persoanele Preasfintei Treimi și cu Biserica lui Hristos.
Duhul Sfânt Se pogoară sub formă de limbi de foc și pentru a arăta că ‘focul’ harului este curățitor de păcate, după cum focul fizic este curățitor de rugină. Când metalele sunt ținute mult timp în foc, rugina, praful sau zgura de pe ele se curăță, iar ele devin incandescente ori transparente, luminoase, sau din rigide devin flexibile, pot lua o formă nouă, una pe care n-au avut-o înainte. Deci, Duhul Sfânt, asemenea focului material pe care îl cunoaștem noi, curățește duhovnicește pe om de rugina sau zgura păcatului, de toată necurăția sufletului și a trupului. În același timp, Sfântul Duh transformă pe omul întunecat și opac, din cauza păcatului, în om luminat. De aceea, Botezul în apă și în Duh Sfânt mai este numit și Sfânta luminare. Dar Duhul Sfânt, ca și focul, nu doar curățește sufletul de necurăție, ci și încălzește sufletul rece, iar această căldură a Duhului Sfânt se vede mai întâi în lacrimile pocăinței. Sfinții Bisericii spun că semne clare ale prezenței și lucrării Duhului Sfânt în omul credincios sunt smerenia și pocăința, iar lacrimile pocăinței arată că Duhul Sfânt curățește pe om de păcat și în același timp face roditoare credința în el asemenea apei care udă un pământ uscat și-l face roditor (Sfântul Efrem Sirul). În lacrimile pocăinței se vede convergența sau unitatea dintre Evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan, care prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind ‘apa cea vie’, și scrierile Sfântului Evanghelist Luca, care prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind ‘foc’ curățitor, încălzitor și luminător. În lacrimile pocăinței ‘focul’ regretului pentru păcatele săvârșite și întristarea că am supărat pe Dumnezeu se transformă în ‘apa cea vie’, adică apa cea curățitoare de păcate a pocăinței, care devine și apa cea cultivatoare de virtuți sfinte sau de fapte bune.
Duhul Sfânt confirmă și cultivă viața ca fiind comuniune de iubire
Duhul Sfânt, a treia Persoană din Sfânta Treime, nu are chip. El nu Se arată sub formă de om, ci El este prezentat fie ca foc luminător, încălzitor și curățitor, fie ca apă vie care dă viață, care face să crească viața și care împlinește viața în starea de comuniune a omului cu Dumnezeu și cu semenii. De ce Duhul Sfânt Se prezintă astfel și nu are chip de persoană umană cum are Fiul? Pentru că Duhul Sfânt nu concurează pe Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu devenit Om. El nu concurează pe Fiul și nici nu-L completează pe Fiul, ci-L confirmă pe Fiul și-L comunică oamenilor pe Fiul, ca El să locuiască în ei, să devină viața lor adevărată, prin împărtășirea lor cu Hristos în Sfintele Taine ale Bisericii. Duhul Sfânt este cea mai tainică Persoană a Sfintei Treimi. Duhul Sfânt cercetează adâncurile lui Dumnezeu (I Corinteni 2, 10). Lucrarea Sfântului Duh este una de interioritate, de intimitate, de modelare a sufletului. El nu Se arată în fața persoanei umane, ci locuiește în interiorul sufletului omului, în inima omului, îl inspiră, fără să-l oblige, ca acesta să gândească și să trăiască asemenea lui Hristos. Deci, Duhul Sfânt lucrează tainic în om, respectând libertatea omului de a se întoarce sau nu spre Dumnezeu Tatăl și de a împlini voia Fiului lui Dumnezeu arătată în Sfânta Sa Evanghelie. Așadar, Duhul Sfânt este Duhul libertății, după cum ne spune și Sfântul Apostol Pavel, când zice: „este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Corinteni 3, 17). Duhul Sfânt nu apare în fața noastră, ca să nu facă presiune asupra noastră, ci vine tainic în sufletul omului și-l inspiră, îl luminează și îl îndeamnă să săvârșească fapta cea bună, să spună cuvântul folositor, să cultive prin rugăciune o legătură duhovnicească sfântă cu Dumnezeu și să ajute pe oamenii din jur. Duhul Sfânt este în același timp Duhul libertății și al comuniunii sau al unității. Noi putem asculta glasul Lui tainic sau putem să-L ignorăm. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice: ‘nu stingeți Duhul’ (I Tesaloniceni 5, 19). Desigur, omul poate stinge lucrarea Duhului în el prin necredință, nepăsare și nelucrare. Duhul Sfânt este și Duhul comuniunii, întrucât adună pe cei înstrăinați sau diferiți unul de altul. Duhul Sfânt cheamă la unitate sau comuniune și diversitatea darurilor, tot ceea ce este diferit. El distribuie sau împarte darurile lui Dumnezeu pentru ca oamenii să le cultive și apoi să le adune laolaltă ca pe o ofrandă de recunoștință față de Dumnezeu-Dăruitorul. Duhul Sfânt nu Se arată în chip de om, dar dorește să facă din fiecare om credincios un chip al lui Hristos. Iar cea mai frumoasă rodire a acestei lucrări a Duhului Sfânt în oameni sunt sfinții Bisericii. De aceea, în Ortodoxie prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este Duminica Tuturor Sfinților în care a lucrat El, Duhul Sfânt, ca ei să devină chip și asemănare sfântă a lui Hristos, Dumnezeu-Omul.
‘Arhitectul Bisericii’ și ‘Plugarul firii omenești’
Prin harul Sfântului Botez, care a urmat după Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, Duhul Sfânt adună laolaltă în iubirea Preasfintei Treimi persoane și popoare diferite. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt ‘Arhitectul Bisericii’, adică El este Cel ce zidește din interior, din sufletul omului, templul lui Dumnezeu în om, adică sălășluirea Preasfintei Treimi în Biserică. Ca sfințitor al vieții creștinului, Duhul Sfânt a fost numit și ‘Plugarul firii omenești’ (Sfântul Ioan Gură de Aur). El arde spinii păcatului sau curățește de păcate prin apa Botezului și prin lacrimile pocăinței, dar și cultivă virtuțile sfinte în viața creștină. De aceea cântăm: Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și întru curăție se înalță (Antifonul I, glasul 4). Duhul Sfânt ridică pe cei căzuți, luminează pe cei întunecați de păcate și eliberează pe cei robiți de patimi. Duhul Sfânt înnoiește și sfințește viața omului. Roadele Sale în viața oamenilor sunt: ‘dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția’ (Galateni 5, 22-23). Duhul Sfânt ne luminează mintea să înțelegem Scripturile și ne încălzește inima să ne rugăm mai fierbinte. Dacă nu știm să ne rugăm cum trebuie, Duhul Se roagă în noi cu suspine negrăite și zice Avva, adică Părinte (Romani 8, 26), ca să iubim mai mult pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Iar întrucât suntem botezați în Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul, îndrăznim să-L numim pe Dumnezeu Cel din ceruri Tatăl nostru, mărturisind astfel că suntem înfiați prin harul Sfântului Duh în Dumnezeu-Fiul, în Iisus Hristos. Duhul Sfânt este apa cea vie, ne spune Evanghelia, pentru că El ne înviază din moartea păcatului și din stricăciune. Duhul Sfânt, în general, dăruiește viață la toată făptura. El dăruiește viață vegetală și viață animală: ‘Trimi-te-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului; lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce’ (Psalmul 103, 30-31). Însă oamenilor creați după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu Duhul Sfânt le dăruiește nu numai existența biologică sau viața pământească trecătoare, ci și viața spirituală, viața cerească netrecătoare.
Prin lucrarea Duhului Sfânt se constituie Biserica instituită de Hristos
Când coboară la Cincizecime peste Sfinții Apostoli ai lui Hristos, Duhul Sfânt constituie Biserica lui Hristos, care se extinde prin Botezul persoanelor din neamuri diferite. Cum constituie Duhul Sfânt Biserica lui Hristos? Desigur, Hristos este Capul și temelia Bisericii, dar Hristos, Dumnezeu-Omul, unește în El firea divină cu firea umană prin lucrarea Duhului Sfânt. De aceea, noi spunem că Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria. Prin lucrarea Duhului Sfânt s-a realizat întruparea lui Hristos, adică înomenirea lui Dumnezeu-Fiul, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască prin har. Deci, Hristos Dumnezeu-Omul Se arată în lume ca Om prin lucrarea Duhului Sfânt asupra Fecioarei Maria. Viața lui Hristos, dumnezeiască și omenească, smerită și preaslăvită, este împărtășită oamenilor prin Duhul Sfânt la Rusalii. Viața divino – umană care există în Cel Unul Sfânt, în Hristos, Capul-Bisericii, întemeiată de El prin întrupare, prin chemarea Apostolilor și prin toată lucrarea Sa mântuitoare și sfințitoare a firii omenești, se împărtășește, se comunică sau se extinde acum în cei mulți care cred în Hristos și astfel se constituie Biserica. Aceasta este taina Bisericii: viața lui Hristos Cel Răstignit, Înviat și Înălțat la ceruri, în slava Sfintei Treimi, este acum dăruită oamenilor, ca oamenii să participe la viața eternă din Împărăția cerurilor. Taina Bisericii ca legătură vie, prin har, a Preasfintei Treimi cu oamenii și ca împărtășire a vieții lui Hristos Cel Răstignit și Înviat oamenilor este arătată nouă la Rusalii prin lucrarea Duhului Sfânt. Din acest motiv, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe nu încep cu rugăciunea Tatăl nostru, ci cu o rugăciune adresată Sfântului Duh: ‘Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre’. Îndată după această rugăciune adresată Duhului Sfânt, spunem Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. Iar apoi rostim rugăciunea Preasfântă Treime. Aceasta înseamnă că numai când avem pe Duhul Sfânt prezent în noi prin invocare, ne putem uni cu Preasfânta Treime. El ne luminează și ne face părtași la viața veșnică și fericită a Preasfintei Treimi. Iar după ce am rostit rugăciunea Preasfântă Treime, rostim rugăciunea Tatăl nostru, pentru a arăta că fiind înfiați de Duhul Sfânt prin Botez întru Hristos, adică în Dumnezeu-Fiul, mulțumim lui Dumnezeu-Tatăl, pentru darurile revărsate asupra noastră. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Pogorârea Duhului Sfânt urmează după Înălțarea întru slavă a lui Hristos la ceruri, pentru că Hristos Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl. El a înălțat în Sfânta Treime, pe tronul împărătesc al Preasfintei Treimi, firea umană înnoită și sfințită prin Răstignire și Înviere, ca să ne dăruiască apoi viața Sa cerească și preaslăvită. Deci, Duhul Sfânt Mângâietorul și Sfințitorul vine în lume ca să sfințească pe cei care cred în Hristos și-L iubesc pe El și să-i facă părtași ai vieții Lui preaslăvite. Astăzi, odată cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, serbăm și taina întemeierii sau constituirii Bisericii lui Hristos, cea ‘plină de Sfânta Treime’, cum spun scriitorii bisericești din primele veacuri.
Să mulțumim lui Dumnezeu-Tatăl pentru iubirea Sa revărsată asupra oamenilor prin harul Domnului nostru Iisus Hristos și prin împărtășirea Duhului Sfânt în Biserică! În această zi de Rusalii se aduc în biserică pentru binecuvântare frunze de tei sau de nuc, pe care îngenunchează preoții la Vecernie, când citesc cele opt rugăciuni rânduite de Biserică. Ele sunt simbol al limbilor ca de foc despre care ne vorbește cartea ‘Faptele Apostolilor’. Prin prezența acestor frunze la Rusalii trebuie să cerem ca Dumnezeu să binecuvânteze cu harul Său întreaga natură. De aceea sfințim noi casele, holdele, activitățile noastre și orice spațiu în care dorim să simțim binecuvântarea lui Dumnezeu. Astfel, ‘omul sfințește locul’, dacă el însuși se sfințește mai întâi pe sine în legătură de credință și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, prin rugăciune și fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi și spre dobândirea vieții veșnice. Amin! (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 23 mai 2010).
