Puterea lăuntrică a cuvântului rostit în biserici de către slujitor face mai accesibil pe Însuși Hristos – Cuvântul către cei ce acceptă ‘pescuirea’ ca treaptă spre mântuire, prin aprofundarea credinței și prin identificarea sensului pocăinței, conducându-ne spre unirea tainică cu Dumnezeu. Slujitorul în biserică, prin cuvântul oferit mai cu seamă în cadrul Sfintei Liturghii, dar și al altor Sfinte Taine, sporește lucrarea sacră și misionară, care ajută credincioșii să se convertească la Hristos și la viața cea nouă proclamată de El.
Nu exista Liturghie la care Mitropolitul să nu rostească un cuvânt de învățătură. În ultimii anii, Catedrala din Cluj devenea neîncăpătoare duminică de duminică pentru a-l asculta.
Și-a înscris numele în șirul slujitorilor amvonului, lăsându-ne o mare bogăție de cărți cu predici publicate și un număr impresionant de predici în format audio. Alcătuite și pregătite cu multă migală și zel misionar, predicile acestea împărtășesc învățătura curată a Ortodoxiei într-un limbaj liturgic ales, direct și convingător, rod al unei temeinice experiențe pastorale și didactice. ‘Cuvântul său ‘cuvânt cu putere multă’ a rodit însutit în inimile și mințile ascultătorilor săi, care cu bucurie și cu nădejde l-au ascultat de-a lungul anilor și au căutat să împlinească în viața de zi cu zi îndemnurile alese și învățăturile sfinte propovăduite de la înălțimea amvonului’, așa cum remarca Preasfințitul Părinte Visarion. Astfel că în persoana mitropolitului s-a îngemânat armonios pregătirea sa înaltă teologică, cât și farmecul cuvintelor prin calitatea sa de dramaturg, poet, memorialist, cărturar etc., iar prin predicile sale, prin talentul său de mare predicator s-au pronunțat mulți fără a greși, de la vlădică până la opincă, devenind astfel pe drept cuvânt ‘artizanul mlădierii cuvântului care zidea suflete’, cum a afirmat pr. dr. Ioan Chirilă. Așa cum remarca Patriarhul Daniel în cuvântul său rostit la înmormântarea mitropolitului: ‘Talentul său literar l-a ajutat să devină și un predicator talentat, care folosea adesea metafora sau expresia artistică pentru a sublinia legătura dintre credința creștină și viața cotidiană a omului din societate’. Mulțimile ce s-au înghesuit în Catedrala din Cluj pentru a-i sorbi cuvintele de pe buze, miile de închinători de la hramurile – cu predilecție cel de la Nicula – sunt o mărturie în acest sens.
Îndemna la omenie
Predicile părintelui mitropolit Bartolomeu rămân până în prezent cuvinte alese de învățătură cu pilde selectate cu un înalt simț de răspundere, cu sfaturi de morală creștină și civică. Prin pildele și exemplele din viața cotidiană, părintele Bartolomeu a îndemnat credincioșii să găsească posibilități de a se descurca mai bine în viață, să fie apropiați unul de altul, iubitori de semeni, de aproapele nostru, luându-l ca model pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos: ‘Iar dacă mergi tu și găsești pe un altul în singurătate, asumă-ți rolul lui Iisus și fii teofor sau hristofor, purtător de Hristos, imitându-l pe Iisus și întreabă-l dacă vrea să devină sănătos sau, dacă tu nu ai puterea să îl faci sănătos sau să-i deschizi drumul către un doctor, spune-i o vorbă bună de încurajare, pune-i o mână caldă pe frunte, uită-te în ochii lui și fă-l să simtă că are în tine un prieten, că nu este singur, și cu aceasta tot ai făcut o faptă bună. Avem nevoie de sentimentul solidarității umane și creștine…’
Predicile sale cuprind un număr apreciabil de texte din Sfânta Scriptură, pilde, fără a neglija însă tradițiile și modul de viață ale poporului simplu. Fiind un fin mânuitor al cuvântului de zeci de ani, i-a fascinat pe ascultători și i-a făcut receptivi la problemele de acută actualitate ce frământă societatea românească contemporană. A fost ierarhul cu urechea aplecată la situația poporului și Bisericii, condamnând, și nu de puține ori, comportamentul imoral al aleșilor țării sau al mass-mediei. ‘Avea un simț extraordinar al mlădierii cuvântului în forme pătrunzătoare de suflet, dar avea și disciplina pregătirii discursurilor. Narator plin de farmec pentru toate vârstele, dar și un păstor care, în cuvântări, se apropia de nevoile speciale ale cetății, de la ecologie până la chestiunea donărilor de sânge, de la organizarea de policlinici până la temeluirea de Hospis, ori la ctitorirea centrului de cercetare teologică, biblică, pastorală, catehetic-omiletică’ (‘Artizanul mlădierii cuvântului care zidea suflete’, în ziarul Lumina de Duminică, 13 februarie 2011).
Poate din această cauză Radu Preda afirma că ‘arhiepiscopul Bartolomeu Anania al Clujului este o voce incomodă. Într-o epocă marcată de confuzii, de mizerie materială, dar și morală, de corupție și de lașitate, de prozelitism și de concurență sălbatică, păstorul din inima Transilvaniei aduce un cu totul alt mesaj’ (în Bartolomeu Valeriu Anania, ‘Apa cea vie a Ortodoxiei’, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2007).
Cu glas înalt, sus și tare a condamnat decăderea morală a poporului nostru, român și creștin: ‘Ne întrebăm: de ce această ofensivă de poluare a spiritului în țara noastră România? Există mișcări ecologiste care luptă împotriva poluării apelor și a pădurilor, și a solului, și a aerului, unde sunt mișcările ecologiste împotriva poluării spiritului. Nu am văzut! Nu am auzit! Presa, ziarele, revistele, canalele de televiziune se întrec a arunca cu gunoaie în casele și în sufletele noastre. Aproape nu e post pe care să îl deschizi întâmplător și să nu vezi violență, sânge, bătaie, desfrâu, și toate mizeriile care se pot întâmpla într-o lume păcătoasă!… Libertatea! Libertatea rău înțeleasă și prost folosită! Nu este un păcat mai mare decât să folosești prost acest mare dar pe care ți l-a dat Dumnezeu, și care este libertatea. Democrația este realmente libertate, dar nu anarhie și nu dezmăț. Există o cenzură a bunului-simț și e greu să suportăm cum obrazul bunului-simț al poporului român este împroșcat de cei care nu se gândesc decât la bani’ (15 august 2000). În rostirea predicilor sale, mitropolitul Bartolomeu avea o pronunție bine articulată pentru a fi clar auzită de fiecare, corectă și naturală, cu firea și comportamentul specific, firesc nuanțată, accentuând cuvintele sau expresiile cu o mare importanță în sublinierea învățăturilor transmise, și variată, adică deplin potrivită cu ideile și simțămintele pe care le exprima, și vie în bucurie, blândă și smerită în rugăciune, dureroasă și mângâietoare în întristare, iar apoi armonioasă, păstrând un ritm potrivit cu natura învățăturilor transmise.
‘Fiți liberi în credința voastră!’
Pe lângă toate acestea, mitropolitul Bartolomeu a știut că viitorul acestei țări și al Bisericii stă pe umerii tinerei generații, pe care nu a neglijat-o niciodată. Și astăzi, zeci de copii îl așteaptă la sfârșitul Sfintei Liturghii de a le da, cu mâna sa, bucata de prescură! Iată un îndemn: ‘Dragii mei tineri, voi sunteți în floarea vârstei. Trăiți-vă tinerețea! E a voastră! Trebuie să o trăiți înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenței și ale bunei-cuviințe. Imaginați-vă cât e de plăcut să-ți trăiești tinerețea fără ca mai târziu să-ți fie rușine sau să regreți ceea ce ai făcut. Păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum țineți la sănătatea trupului vostru. Învățați-vă înainte de toate să aveți spirit de discernământ, să deosebiți între bine și rău, între sănătos și nesănătos, folositor și nefolositor. Este începutul înțelepciunii voastre.’
Poate testamentul lăsat credincioșilor de iubitul ierarh Bartolomeu este acesta: ‘De aceea, în încheiere, aș vrea să vă rog să puneți la inimă cele ce v-am spus, vi le-a spus și eu din toată inima mea, din toată credința mea și uneori cu sufletul sângerând….’, continuând cu îndemnul ‘fiți liberi în credința voastră! Fiți încrezători în credința voastră! Hrăniți-o cu fapte bune, fiecare după putința lui și nădăjduiți, nădăjduiți, sperați cât puteți de mult. Cum a spus-o cineva pentru ca speranțele să fie bogate să aveți ce pierde și să vă și rămână. Cu această viziune optimistă, rog pe Dumnezeu să vă dăruiască și să ne dăruiască tuturor pace, bunăstare și mântuire. Amin!’dumnezeiescul har, o putere spirituală de neoprit, prin care trebuie să se săvârșească tainic lucrarea Domnului Hristos de luminare și de eliberare lăuntrică, adică de vindecare sufletească a celor robiți păcatului. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 5 martie 2011)
