Pregătirea celor mici pentru Sfintele Paști

Pentru prima dată, vineri, 6 aprilie, copiii din cadrul instituțiilor preșcolare, de la grădinițe, însoțiți de către educatoare și părinții lor, au venit la biserica Parohiei Teșila, Protoieria Câmpina, pentru întâlnirea cu Dumnezeu și pregătirea pentru sărbătoarea Sfintei Învieri. La această întâlnire au participat aproximativ 90 de copii care au fost însoțiți de cele patru educatoare și de câțiva părinți, iar o parte dintre ei au primit și Sfânta Împărtășanie.

‘Împreună cu cei mici am rostit rugăciunile pe care le știau aceștia și le-am povestit despre importanța sărbătorii Sfintei Învieri a Mântuitorului Hristos pe înțelesul lor, explicându-le totodată și semnificația vopsirii în roșu a oului pascal. Copiii au pregătit un cântecel frumos de primăvară și câteva picturi pe sticlă cu teme religioase, pe care să le expunem la avizier cu ocazia sărbătorii pascale’, a declarat pentru „Ziarul Lumina” părintele Răzvan-George Topală.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…