Biserica lui Hristos dreptmăritoare, Trup eclesial al lui Hristos și extensie a Cuvântului lui Dumnezeu întrupat în umanitate, respectă moștenirea de viață dată de Mântuitorul Iisus Hristos, Capul ei și Ținta ei în veșnicie. Această moștenire este în primul rând săvârșirea Sfintelor Taine, care sunt râurile de har ale Duhului Sfânt pornind din Izvorul cel pururea curgător al Vieții, Fiul lui Dumnezeu.
Între ele, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este inima Bisericii, ritmul interior al eshatonului în timp, centrul vieții creștine, dăruirea de Sine a lui Dumnezeu pentru umanitate, cămara de nuntă a veacurilor, răscrucea universului cu Creatorul lui. În organismul viu, unic și divers al Bisericii, Liturghia este deopotrivă inimă și sistem circulator, prin care trece și dăruiește viață întregului Trup, însuși Sângele lui Dumnezeu. Porunca Mântuitorului de la Cina cea de Taină: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19) plinită de Jertfa de pe Cruce întemeiază eonul euharistic, în care umanitatea trăiește și țintește veșnicia prin Trupul și Sângele lui Hristos. Pomenirea lui Hristos este deopotrivă anamneză și prezentificare, memorie și trăire, priveliște și împărtășire, istorie și veșnicie.
Liturghia zilnică este firescul euharistic al Bisericii
Așadar, Euharistia este viața Bisericii, temelia și rodirea preoției sacramentale, începutul și desăvârșirea lăuntrică a comunității, hrănire din Trupul lui Dumnezeu și devenire euharistică întru El. Biserica are nevoie de Euharistie, așa cum trupul omenesc are nevoie de aer. Orice sincopă euharistică poate însemna asfixiere sau atrofiere spirituală. De aceea, în fiecare zi din an, cu câteva excepții, Biserica respiră Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Aceste excepții țin în mod special de ajunare desăvârșită în Postul Mare, atunci când credincioșii experiază foamea după Dumnezeu, renunțând la hrană pentru a se hrăni din Izvor. Aceste zile sunt numite aliturgice, însă în ele cultul liturgic nu se oprește, ci doar se transfigurează ascetic în așteptarea Cinei celei de Taină.
Liturghia zilnică este firescul euharistic al Bisericii, care trăiește timpul în ritmul liturgic al veșniciei, în care fiecare zi este unică, cu sărbătoarea ei, cu pomenirea sfinților ei, având însă numitorul comun al împărtășirii din Viață. De aceea, Sfânta Euharistie se săvârșește zilnic, se dăruiește celor pregătiți și apoi se consumă integral de către preoții slujitori, așa că fiecare Liturghie are Euharistia ei unică. Canoanele și regulamentele Bisericii pedepsesc aspru pe cel care din nebăgare de seamă va lăsa neconsumate Sfintele Taine de pe o zi pe alta.
Având un asemenea ritm euharistic susținut, Ortodoxia nu a căzut niciodată într-o adorare a Sacramentelor care nu înseamnă deopotrivă și săvârșire a Liturghiei. Euharistia este hic et nunc, prezentă și înnoitoare a lumii, ea nu devine relicvă, nu înlocuiește cultul zilnic și perpetuu al adorării lui Dumnezeu, ci se dăruiește punctual și comunitar credincioșilor prezenți la Liturghie. Există în cultul romano-catolic și în cel anglican, procesiuni și slujbe de adorare a Euharistiei, devoțiuni sau vigilii euharistice, care obnubilează ritmul zilnic și interior al Euharistiei, săvârșite pentru împărtășirea credincioșilor. Pentru ortodocși, Euharistia este în primul rând hrană a nemuririi și de aceea ea trebuie consumată spre viață veșnică.
Împărtășirea înafara Sfintei Liturghii este nepotrivită și denotă superficialitate
Totuși, din considerente practice, Biserica a rânduit păstrarea Sfintelor Taine pentru cei bolnavi întreg anul bisericesc. Ritualul scoaterii Sfântului Agneț pentru cei bolnavi se desfășoară în Joia cea Mare din Săptămâna Pătimirilor Domnului[3], când preotul mai scoate un Agneț, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, pe care îl va frânge și usca Marți în Săptămâna Luminată[4]. După sfințire, preotul ia Sfântul Agneț pentru tot anul și-l cufundă în Sfântul Sânge al Mântuitorului Hristos în Potir, apoi cu mare băgare de seamă îl pune în Sfântul Chivot, acolo unde va cerceta în fiecare zi să fie aerisit și să nu mucezească Sfintele, caz în care „de moarte va greși”.
Rânduiala uscării Sfintelor Taine Marți în Săptămâna Luminată se săvârșește pe Sfântul Antimis, cădind împrejurul Sfântului Trup și apoi sfărâmându-l în mici miride. Povățuirile din Liturghier arată cu de-a amănuntul modul uscării Sfintelor Taine, fie cu o oală cu cărbuni aprinși, fie cu un instrument electric de încălzire (reșou sau alt aparat de încălzire cu siguranță și fără ventilator, plasmă sau panou cu infraroșii), deasupra căruia, cu mare băgare de seamă, Sfintele Taine vor fi uscate. Ele trebuie astfel întoarse mereu, pentru a se usca foarte bine. Trebuie evitată arderea Sfintelor sau dimpotriva uscarea lor incompletă.
Sfânta Împrătășanie astfel pregătită de către preot este permanent prezentă în Biserică pe Sfânta Masă, în Sfântul Chivot, de unde va fi luată pentru împărtășirea grabnică a bolnavilor, a celor muribunzi, dar și a copiilor mici, care vin la Biserică și care nu pot aștepta întreaga slujbă pentru a se împărtăși. În zilele noastre, această împărtășire, care are temeiuri de necesitate și urgență, este practicată din comoditate și de credincioși care pot asista la întreaga Sfântă Liturghie, însă născocesc pretexte pentru a scăpa repede de o datorie și a se întoarce la treburile lor.
Împărtășirea înafara Sfintei Liturghii este nepotrivită și denotă superficialitate atât în cazul primitorului cât și săvârșitorului Tainei, afară de pricinile de boală, moarte sau vârstă enunțate mai sus. Întâlnirea creștinului cu Marele Împărat al Veacurilor și Dumnezeu trebuie săvârșită cu mare luare aminte, pregătire, frică de Dumnezeu, credință și dragoste, respectând rânduielile Bisericii de pregătire pentru aceasta: Spovedanie, iertare, rugăciune, post, milostenie, participare la Liturghie. Este necesară prezența unor cateheze susținute pentru conștientizarea valorii nemuritoare a Euharistiei și a necesității unei pregătiri pentru primirea Dumnezeieștilor Taine. Spovedania de asemenea, trebuie să fie consiliere duhovnicească, consult spiritual, vindecare cerească prin har, dar și informare a credinciosului despre ceea ce petrece cu el în Biserică. (Articol apărut pe site-ul www.doxologia.ro)
