Premierea copiilor participanți la concursul național de creație ,,Copilul în familie’, în prot. Bolintin

În Episcopia Giurgiului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, a fost organizată astăzi, 26 aprilie, în a treia zi de Paști, la Catedrala ,,Adormirea Maicii Domnului’ din orașul Bolintin Vale, festivitatea de premiere a celor 25 de elevi participanți la Concursul Național de Creație ,,Copilul în familie’, etapa locală, din cadrul Protopopiatul Bolintin. Prin lucrările prezentate, copiii s-au dovedit a fi plini de imaginație și originalitate, eseurile fiind rostite cu expresivitate și cursivitate.

Lucrările au fost evaluate, potrivit metodologiei, de o comisie condusă de către Pc. Protoiereu Șerban Ion. Fiecare copil participant și-a susținut lucrarea în fața comisiei de evaluare, la final primind diplome și premii ce au constat în cărți de rugăciuni, icoane și reviste religioase, oferite de Protopopiatul Bolintin, după cum ne infomrează episcopiagiurgiului.ro.

Urmând tradiției de anul trecut, în care Biserica i-a invitat pe copii să își exprime mărturisirea de credință prin concursul „Crezul meu’, anul acesta Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, organizează Concursul Național de Creație ,,Copilul în familie’.

Acest concurs cuprinde două secțiuni: o secțiune literară, care constă în alcătuirea unui eseu sau a unei lucrări literare de maxim o pagină prin care copilul să omagieze Taina Sfântului Botez, să exprime modul în care se reflectă în viața lui propriul botez și angajamentul său creștin în cadrul familiei, și o a doua secțiune artistică, ce constă în alcătuirea unei picturi, desen sau altă lucrare practică referitoare la Taina Sfântului Botez. Participanți la acest concurs sunt copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, din cele 29 de eparhii ale Patriarhiei Române care frecventează lecțiile și activitățile catehetice organizate la nivelul fiecărei parohii, dar și parohiile din cadrul programului „Alege Școala’.

În urma evaluării lucrărilor au fost acordate premii la fiecare dintre cele două secțiuni, după cum urmează:

La sectiunea literară

Premiul I

– PETRIȘOR BIANCA MARIA, clasa a VI-a, Parohia Crevedia Mare, pr. Pană Ion;

– ȘTEFĂNICĂ COSMINA MIHAELA, clasa a VIII-a, Parohia Drăgăneasca, pr. Cotorceanu Adrian;

– VLAD IOANA MARIA, clasa a VII-a, Parohia Mârșa, pr. Drăgan Marin;

Premiul al II-lea

– RĂDUȚĂ MARIA ALEXANDRA, clasa a VIII-a, Parohia Bolintin Vale, pr. Beldiman Nicușor;

– ROMAN IRINA, clasa a VII-a, Parohia Bolintin Deal, pr. Pisculungeanu Florian ;

– MATEI ALEXANDRA IONELA, clasa a VII-a, Parohia Mihai Vodă, pr. Rotaru George;

– VIȘA OCTAVIA ANDREEA, clasa a VI-a, Parohia Stoenești, pr. Preoteasa Daniel;

– HRIȘCOTĂ MĂDĂLINA, clasa a VII-a, Parohia Stoenești, pr. Preoteasa Daniel;

Premiul al III-lea

– BĂNICI LARISA, clasa a VII-a, Parohia Ogrezeni, pr. Palea Niculae ;

– MANDEA ANDREEA ROXANA, clasa a VIII-a, Schitul Găiseni, Ierom. Matei Nicolae;

La secțiunea artistică

Premiul I

– ION DENISA, clasa a III-a, Parohia Gogora, pr. Mitroi Valentin;

– RĂDUȚĂ ALEXANDRA MARIA, clasa a VIII-a, Parohia Bolintin Vale, pr. Beldiman Nicușor;

– STOICA RALUCA, clasa a VIII-a, Parohia Roata, pr. Barbu Cătălin;

Premiul al II-lea

– HRIȘCOTĂ MĂDĂLINA, clasa a VII-a, Parohia Stoenești, pr. Preoteasa Daniel;

– POPA MARIANA, clasa a VIII-a, Parohia Roata, pr. Barbu Cătălin;

– ROMAN ROMINA, clasa a VIII-a, Parohia Bolintin Deal, pr. Pisculungeanu Florian;

– VLAD IOANA, clasa a VII-a, Parohia Mârșa, pr. Popescu Ionuț Alin;

Premiul al III-lea

– BĂNICI LARISA, clasa a VII-a, Parohia Ogrezeni, pr. Palea Niculae;

– NAE IULIA, clasa a VII-a, Parohia Gogora, pr. Mitroi Valentin;

– ȘTEFĂNICĂ COSMINA, clasa a VIII-a, Parohia Drăgăneasca, pr. Cotorceanu Adrian.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…